Eu imi doream o mini vacanta de 5 zile in Cheile Turzii precum cea de anul trecut (vezi aici) dar a iesit o mini vacanta de 3 zile la Herculane.

La Herculane mai fusesem o singura data insa nu pot spune ca am inteles prea multe despre acea zona, intrucat am cam fost urmarita de ghinion. Nu o sa intru in detalii! Ceea ce vreau sa spun este ca zona Herculane era o zona de descoperit.

Dupa Maratonul de la Moieciu la care nu am participat din simplu motiv ca a fost prognoza meteo prea buna (cu soare si chef de catarat) am remarcat la Cata o continua parere de rau … Poate ca si eu am simtit putina parere de rau, dar nu stiu daca pentru el sau pentru mine! :)))

Se anunta cu ploaie cam in toata tara, asa ca imi dau cu parerea: “Bine, mergem la Herculane!” Duminica e prognoza cea mai nasoala, adica numai buna de alergat, sambata si luni incercam sa cataram ceva printre picaturi …

Perioada: mini vacanta de 3 zile (22-24 Mai)
Locatia: Herculane
Echipa: eu si Cata, Corina si Rudi
Activitati: aplinism, escalada, maraton de trail-running si rafting

SUMAR:
– Ziua 1: catarare in cheile Bobot (Fisura Bobot si ceva trasee de escalada)
– Ziua 2: Hercules maraton – Vezi aici.
– Ziua 3: rafting pe raul Cerna si catarare in peretele Soimilor (traseul Hornul cu Trandafiri)

ZIUA 1: Traseul Fisura Bobot si escalada (Cheile Bobot)

Am plecat din Bucuresti pe la 19:30-20:00 seara. Drumul a fost greu. Prognoza nu se aunta prea buna pentru urmatoarea zi (probabilitate tot mai mare de ploaie incepand cu ora 13:00). Deja ne hotarasem asupra unui traseu pe care trebuia neaprat sa il facem in una din zile. Insa cum duminica urma sa alergam la maraton, luni se presupunea ca vom fi prea obositi.

Ajungem la Herclane pe la ~2:00 noaptea. Ne punem repede corturile si ne culcam cu gandul de a ne trezi la 5:00 dimineata. Dupa un calcul simplu, am considerat ca daca treaseul nostru are 7 l.c. si noi cataram cu o medie de 1 l.c./h, fix inaintea inceperii ploii ar trebui sa reusim sa iesim din traseu.

Oboseala isi spune cuvantul: reusim sa ne trezim abia la ora ~7:00 cand Cata mi se confeseaza: “Tremur de oboseala!”. Sunt aproape sigura ca daca intram in perete ne prinde ploaia … dar ne hotaram sa incercam totusi! :))

Despre traseu pe: www.roclimbing.net.
Dificultate: 5B; 6 A0, 7 l.c.

Descrierea traseului de catre Cornel Zarescu:

Mergand cu masina dinspre Herculane spre Targu Jiu, la aprox 24 km de Baile Herculane, privirea ne este atrasa de un turn de calcar cu o silueta impunatoare, situat pe partea stanga, foarte aproape de drum (vezi foto). Ne aflam in punctul “La Bobot”, traseul care urmeaza fiind printre primele deschise pe Valea Cernei (dupa W. Kargel).

Roca este sanatoasa, primele doua lungimi fiind putin prafoase, pitoanele sunt suficiente dar vechi. Recomand 2-3 frienduri marimi medii pentru a dubla, mai ales pe prima lungime, cateva tevi ce nu inspira incredere.

Dupa ce am intrat pe drumul pietruit ce se ramifica putin mai in aval de turn si am identificat locul unde este scris cu vopsea numele traseului, trecem de prima proba: traversarea raului. De mentionat ca din dreptul locului unde este trecut numele traseului mai urcam prin padure cca 50m pana gasim pe perete o sageata si initialele F.B.

Prima lungime incepe printr-o zona cu muschi si iarba (5m) pana la un copac dupa care punem o asigurare. De aici traversam usor stanga, escaladam o fisura scurta si traversam inapoi dreapta. Continuam vertical pe alta fisura si dupa cativa metri gasim regruparea cu 3 pitoane.

A doua l.c. incepe cu un pasaj de liber, apoi un diedru inclinat blocat la capat de o surplomba pe care o ocolim prin dreapta. Continuam printr-o zona mai usoara, uimiti de formele pe care stanca ni le dezvaluie in aceste locuri. Dupa cativa metri orientati spre dreapta schimbam directia spre stanga condusi de pitoane. Regrupare la un pom.

In a treia iesim pe creasta cu iarba din fata noastra pe care o urmam pana la baza unei fete cazute pe care se vad pitoane si pe care o vom escalada in a patra l.c.

Lungimea urmatoare incepe pe o fisura verticala, pitoanele pentru asigurare intalnindu-le cativa metri mai sus. Dupa cca 15m linia pitoanelor paraseste fisura care se largeste mai sus si continua in stanga pe un diedru inclinat, trece o mica surplomba si iese in regrupare.

A sasea lungime este scurta, dar dificila. Primii metri nu sunt deosebiti, apoi traseul urmeaza o fisura surplombata care se poate urca in bavareza. Autorii premierei au urcat pe fata din dreapta acestei fisuri, cu ajutorul scaritelor. Regruparea este comoda, dar cu pitoane slabe.

Ultima lungime are cam 40m, trecand si printr-o regrupare interemediara. Ceva mai usoara decat anterioarele, prezinta o mare varietate de pasaje (horn, fisura, diedru, traversare) pe o stanca excelenta, specifica vaii Cernei.

Varful turnului este un excelent punct de belvedere, totodata fiind el insusi o capodopera a naturii, modelat cu lapiezuri, alveole si clepsidre si cu cativa bolovani imensi, foarte fotogenici.

Retragerea din aceste locuri se face coborand pe la baza bolovanilor pe versantul opus peretelui pe care am urcat, pana intr-o mica sa impadurita. De aici se poate coboara in Valea Cernei fie spre stanga, fie spre dreapta.

Text si schita Cornel Zarescu.

Pe la 8:30 suntem in fata traseului.

E cumplit de frig!

Urmeaza proba trecerii raului. :)) Apa e mare! Ma gandesc ca nu are rost, insa, ori de cate ori ma uit la linia traseului gandurile renuntarii ma parasesc. Of, ce frumos e! Trebuia sa ajung acolo …

Rudi este primul care trece proba.

Este cel mai inalt dintre noi (mult mai inalt decat mine) si se uda pana sub fund. Era frig rau: ma gandesc cu groaza la eventualitatea in care m-as uda pe haine si ar trebui sa catar o zi intreaga uda …

Corina incearca de mai multe ori sa treaca proba, dar esueaza! I se pare imposibil sa isi tina echilibrul si sa lupte impotriva curentilor raului si se uda aproape pana la brau.

Ma hotarasc! Trebuie sa ajungem la traseu. Asa ca eu si Cata ne dezbracam in chiloti, ne punem toate bagajele in rucsaci sau pe rucsaci cat mai sus, ne luam de mana sa ne echilibram reciproc si trecem. Jumatate amortiti de la apa rece! Fix in acel moment iese soarele si ne mangaie cu razele lui. Uuuu, ce bine! Scoatem textila uda, punem pantalonii uscati pe noi si suntem gata de cocot. Corina se ambitioaneaza: desi se uda jumatate, reuseste sa nu se dezechilibreze si trece raul. Suntem toti!

Corina se aseaza la soare sa se mai usuce, si eu si Cata intram in traseu. E deja 9:15!

Cataram repede pentru a face loc echipei numarul doi. 🙂

🙂

Soarele batea cu putere pe perete, implicit pe noi. Curgeau apele pe mine de caldura!

Desi se recomanda utilizarea de mobile pe prima lungime, nu am folosit decat un friend la plecare. Mi s-a parut destul de bine asigurat si destul de usurica catararea. Despre cat de mult mi-a placut, nici nu am cuvinte! 🙂

Cata a catarat destul de repede prima lungime. Apoi, fara prea multe cuvinte i-am dat echipamentul ramas si a plecat in urmatoarea lungime.

Ne-am hotarat sa punem accentul pe managementul timpului in traseele de alpinism: succesiunea operatiilor in catararea secund, asezarea echipamentului pe ham, succesiunea operatiilor in regrupare, comunicarea cu coechipierul, etc. E vorba despre mici detalii care, daca sunt respectate, reduc considerabil timpul mort in traseele lungi de alpinism. Despre acestea citise Cata pe http://www.escalada.verticon.ro/trad/index.htm si imi povestise si mie. O sa citesc si eu la un moment dat … 🙂

Cata s-a miscat fara oprire. A urmat iar o lungime draguta. Urmatoarele doua lungimi le-am legat. Recunosc ca nu am catarat la liber ;).

🙂

🙂

🙂

Mi-a picat lungimea 6, scurta dar grea. Se putea face foarte frumos in bavareza, insa cuiele erau mult prea obosite si nu am avut la noi friend-uri mari pentru a ma asigura asa cum trebuie, asa ca nu am riscat. Am facut lungimea la artificial (tras de bucle).

Incepe cu o portiune usurica …

Apoi o bavareza sustinuta, daca te tine!

🙂

Ultima lungime i-a revenit lui Cata, cap de coarda. Tre sa accentuez faptul ca aceasta este cea mai frumoasa lungime. 🙂

🙂

La 13:10 am iesit din traseu. L-am facut din 6 lungimi, in 4 ore. Nu suntem noi asa de rapizi, sunt lungimile destul de scurte! 🙂

Nori negri ne amenintau, asa ca ne-am grabit pe retragere.

Iar a trebuit sa trecem raul. Am folosit aceeasi procedura! :)) Retragerea ne-a luat fix o ora.

Rudi si Corina erau inca in traseu in lungimea 6 (scurta dar grea). La orizont se vedeau nori negrii, si era clar da ii dadea cu ploaie serioasa. Insa pe noi ne-a ocolit: a plouat destul de putin iar Rudi si Corina nu au fost deloc afectati.

Se vad Rudi si Corina in perete …

Imediat dupa ce am traversat raul si am reusit sa ne schimbam ne-am intalnit cu echipa din Cluj (eu ii stiam pe Adi Valean, si Ioana, dar mai era si Cristina, si inca 2 baieti) care vroiau sa mearga la traseele de escalada de peste rau. Dupa ce le-am explicat care e procedura da trecere a raului, au renuntat la idee si au catarat alte trasee din zona. Ne-a bucurat prezenta lor acolo caci sunt oameni faini. Dupa ce am pus eu si Cata de o masa haiduceasca, am stat cu ei si ne-am dat escalada pe 2 manse puse de ei. 🙂

De la Corina ..

Poza de varf …

Pe la ~17:00 au terminat si Rudi si Corina. Raul se murdarise si crescuse viteza. Nu se mai vedea clar o cale de traversare asa ca am incercat sa ne amintim linia pe care am traversat eu si Cata, si sa ii ghidam si pe ei. 🙂

Am alimentat cu apa si ….

🙂

Ne-am retras la Dumbrava, unde am avut grija sa ne inscriem la Hercules maraton (vezi mai multe aici). Multa lume si atmosfera misto … Dar despre asta va povestesc in articolul urmator.

Am picat rupti de oboseala pe la ora 21:30.

Concluzii:
– Fisura Bobot e un traseu superb
– mi-ar placea sa repet traseul, si sa ma dau cap pe celelalte lungimi;
– este un traseu care permite utilizarea numai de mobile, daca ar/va fi sa il refac, o sa am grija sa fiu echipata corespunzator si sa ma dau doar la mobile. Insa sunt necesare friend-uri de dimensiuni medi si mari.

Urmeaza articole cu ziua 2 si ziua 3 … 😉