2010.03.20 – Creasta Costila-Galbinele

Perioada: un weekend
Locatia: Bucegi
Echipa: eu si Catalin

Traseu ziua 1: Caminul Alpin – Refugiul Costila – Valea Galbinele – Creasta Costila-Galbinele – Brana Mare a Costilei – traverseu in V Scorus – traverseu prin strunga Galbinele in Valea Galbinele – Refugiul Costila – Caminul Alpin
Timp total: 11 h
Timp parcurs pe Costila-Galbinele: 4.5 h

Traseu ziua 2: Coltul si Creasta Malinului in urmatorul articol … 😉
http://www.silvique.ro/2010/03/20100321-creasta-malinului-cu-coltul.html

POVESTEA…

…incepe intr-un moment in care simt ca imi e cumplit de dor de echipamentul meu de alpinism. Asa ca, in ciuda faptului ca era abia luni si ca inca nu aveam cum sa stim care vor fi conditiile meteo, ii scriu lui Catalin un email in care il rog sa avem in vedere parcurgerea Crestei Costila-Galbinele pentru weekend. “Sigur!” – raspunde, simplu, Cata, sugerand pentru urmatoarea zi sa incercam sa facem Vf. Picaturii cu Creasta Picaturii. Ok, cam asta era planul.

Pentru mine a urmat o sapatamana foarte incarcata si obositoare: in primul rand din punct de vedere al job-ului, si in al doilea rand datorita faptului ca odata cu caldura ne-am hotarat sa ne apucam de antrenamente de escalada, fittnes, innot … tot ce se poate pentru o conditie generala buna. 😉 Nici nu stiu cum au trecut zilele si iata ca s-a facut vineri!

Vineri seara la ~9:00, dupa un scurt antrenament de escalada, alergam prin casa sa ne pregatim rucsacii. Vremea se anunta superba conform uneia dintre prognozele cele mai optimiste ;)).

SAMBATA – ziua 1

La 4:00 suna alarma. Of, si ce bine dormeam!!! 🙁 Nu prea reusim sa ne trezim asa ca ne miscam in reluare … mancam bine. Reusim sa plecam din Bucuresti la 5:00. Cata conduce destul de tare asa ca nu apuc sa mai dorm decat o ora si jumatate. La ~6:30 suntem la Caminul Alpin.

La ~6:50 plecam in sus spre Ref Costila. Merg inainte cu privirea in jos incercand sa imi sincronizez respiratia cu pasii. Nu reusesc: imi sincronizez pasii cu respiratia … asa ca inaintez constant. Imi simt picioarele ca de plumb dar Cata zice ca inaintam destul de repede, deci e OK. 😉

🙂

In dreptul izvorului tragedie: Of, e inghetat si nu am luat apa la noi! Eu ma simt deja dezhidratata. Cata nu sta prea mult la discutii cu mine si continua drumul spre Costila … suparata ca nu am la cine sa ma vaiet imi iau rucsacul in spate si plec mai departe. 🙁

Ajungem la refugiu pe la ~8:20. Ne echipam (ham, piolet, casca), scurg niste sticle cu apa statuta (beac) …

… si plecam pe la 8:40 sperand sa nimerim drumul de traversare in V Galbinele.

Nu am ratacit mult intrucat o alta echipa deschisese drumul inaintea noastra. Ce bine! 😉 Acum stiu: traversearea in V. Galbinele se face urcand pe V. Costila si intrand in traversare dreapta dupa ce trecem de crucea metalica.

Iesim in Valea Galbinele …

Zapada era destul de moale, insa se intarea odata cu crestea altitudinii. Nu ne miscam prea repede … Urcam pe V Galbinele si la un moment dat urcam in stanga pe un valcel cu zapada, gheata si stanca pana la baza traseului “Domn Profesor” unde ajungem pe la 10:30.

Pe Valcel in stanga …

🙂

🙂 Tot in stanga … pe panta cu zapada, stanca si gheata …

Cata mi-o ia inainte si imi arunca coarda sa ma asigur …

Plec cap de coada. Nu ne asteptam la prea multe cuie sau ceva prea tare, asa ca am plecat doar cu 2 bucle echipate. Pe la jumatatea lungimii regrupez.

La intrarea in Domn profesor continui pe traverseu stanga

Regrupez deoarece ca gasesc 2 cuie bune … si nu mai am asigurari la mine … 🙂

Vine Cata din urma, ma depaseste si pleaca ma departe avand de catarat un pasaj ceva mai interactiv. Continuam cap schimbat.

Imi revine, la un moment dat o lungime mai greuta. Am ezitat un pic intre a scoate sau nu pioletul (era pe rucsac) pentru a sparge gheata din jurul unui cui pentru a asigura. Dupa ce mi-am epuzat gambele stand la echilibru am scos pioletul, am asigurat si am facut pasajul la artificial … Asta e! ;)) Pioletul l-am fixat intr-o ureche de la ham pentru a-l avea pregatit. A fost cel mai greu pasaj din traseul. In general am catarat cu mainile goale.

Lui Cata i-au revenit 2 lungimi mai delicate. La un moment dat a fost un pasaj care putea fi abordat ba prin dreapta ba prin stanga. Cata a abordat prin dreapta printr-un mic traverseu pe o fata cazuta. A trecut, a fost OK! 🙂

In rest? Traseul mi s-a parut mai greut decat ma asteptam, si foarte foarte dragut atat din perspectiva alpinismului hivernal cat si din perspectiva peisajelor: superb! Nu ma mai catarasem de mult la coltari, si mai ales pe conglomerat. Daca la inceput nu prea aveam incredere in picioare (coltii frontali ai coltarilor sprijiniti pe pietricele minuscule) si ezitam in astfel de pasaje ulterior am ajuns sa catar cu usurinta astfel de pasaje. 🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

Oameni pe brana …

Putin inainte de a iesi pe Coama de Piatra, Cata declara moment Kodak …

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

Iesim din Creasta pe la ora 15:10.

Planul initial era sa ne retragem prin Hornul Coamei. Nu stiam in ce conditii se afla acest horn, si tineam minte sa uneori se formeaza gheata pe el … Fusesem in urma cu 2 ani pe acel horn, unul dintre primele mele trasee de alpinism hivernal alaturi de gasca pinguinilor. Mi-am adus aminte imediat retragerea pe care o abordasem in acea tura: traverseu in V Scorus si trecerea prin Strunga Galbinele in V Galbinele.

Se pare ca cei care au facut urme de dimineata pe intrarea in V Galbinele au intrat pe Hornul Coamei si … batusera urme pe retragerea propusa de mine. Mergem increzatori pe urmele lor. Mai jos am pus o schita cu traseul de coborare (linia punctata ce coboara de pe BMC).

Pe V Scorus

Ne indreptam spre Strunga Galbinele …

🙂

Coborand pe V. Scorus admiram un peisaj superb. Catalin incepe sa imi povesteasca despre una din turele lui pe Creasta Malinului care se vedea absolut senzational din Straunga Galbinele. Atunci ne vine ideea de a lasa pe alta data Vf. si Creasta Picaturii si a face Creasta Malinului urmatoarea zi. 🙂

Coltul Malinului

Coboram in V. Galbinele

Masuram peretele Galbinele. Ne uitam dupa “Furcile” ca i-au picat cu tronc lui Cata de cand a finalizat ultima lui carte … 😉

Obositi dar fericiti coboram pe Vale Ajungem la Ref Costila, mai scurg cateva guri de apa statuta dintr-o sticla unde fusese gheata (o lasasem la soare, de dimineata, sa se topeasca ca sa am ce bea la coborare) si plecam spre Caminul Alpin pe la 17:50. Ajungem jos la Caminul Alpin intr-o ora. Acolo ne cazam! Ce dulce e odihna! 🙂

Urmeaza partea a doua … 😉

10 thoughts on “2010.03.20 – Creasta Costila-Galbinele

  1. nu pot sa nu observ din nou o greseala in poza cu regruparea.

    1.)Unghiul pare de 120 de grade din poza,poate chiar peste 120.=>adio demultiplicarea fortei pe elemetele ancorei.

    2.)Ati folosit un X glisant cu un anou foarte lung fara sa limitati in nici un fel extensia produsa daca unul din cuie cedeaza.Daca unul din cuie ar fi cedat(cadere de factor 2 de exemplu) mai mult ca sigur si cel de al doilea ar fi cedat din cauza socului produs.Nu cred ca egalizarea dinamica oferita de X-ul glisant era atat de importanta incat sa merite riscul extensiei uriase care ar fi avut loc in cazul asta.

    Nu vreau sa fiu rau dar asta vine ca o confirmare la episodul cu creasta picaturii.Faceti greseli elementare in realizarea unui amaraj, unei regrupari, care chiar daca nu au avut consecinte grave pana acum in aumite circumstate(caderi de factor 2, etc) pot avea rezultate nasoale rau de tot(si aici cred ca stii la ce ma refer…)
    Aveti grija ce faceti si un WE cu nasul in carti(Kargel; Freedom of the Hills; Climbing Anchors de John Long, etc) chiar daca nu este la fel de interesant ca o tura si pare plictisitor s-ar putea dovedi investitie mai buna in timp.Altfel, din nou fara sa fiu rau, este decat o chestiune de timp pana patiti ceva daca continuati in felul asta.

    Dragos

  2. Ce trebuie luat in considerare, totusi, la regruparea din cazul de fata este faptul ca desi unghiul este la limita superioara acceptabila, cele doua cuie sunt, de fapt, doua ancore, deci, teoretic vorbind, mai rezistente decat doua pitoane. Pe de alta parte eu am impresia ca nu exista un X glisant dintr-un singur anou foarte lung ci doua anouri separate (daca nu ma insel), lucru care elimina problema extensiei.

    Toate cele bune si ture faine. 🙂

    Octavian.

  3. Dragos, ma bucur ca stai tu acasa in wee si citesti carti si esti intelept. 🙂

    In legatura cu Picatura, stim cu totii la ce cocluzii "elevate" s-a ajuns. Te plictiseti si ai chef de BIS?

  4. Dragos,
    a fost o formalitate sa imi fac un cabestan in 2 puncte solide si sa iau capul de coarda la filat pentru ca in locul ala nu aveam unde sa cad, eram pe o platforma solida de jnepeni pe care o poti vedea cu o poza inainte de cea cu amarajul. Nu toate lucrurile sunt ca la carte si nici toate lucrurile ca in carti. Mai tinem seama si de situatia din teren.

  5. Cat sa fie?… Ohooo… Cam de multisor n-am mai mers prin zona… Insa am bagat iarna binisor ture p-acolo… Cea mai tare tura de iarna pe care am facut-o eu prin imprejurimi, e pe traseul "Tavanele de Argint", intr-o zi de iarna vantoasa si recee… Pff… '93… Ce trece timpul! Retrageri prin Scorusi… Galbinele, Umarul din Galbinele… Cu voi uite ca mai rememorez si eu cate ceva din vremile trecute… Frumos!
    Numai bine!
    Teo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *