Perioada: 19 – 22 Dec 2009
Echipe: eu si Corina, Dana si Baza, Razvan si Mirela
Locatia: Retezat – cab Gentiana
Trasee: Culmea Stanisoara si Creasta Vulturilor
TOPO:
http://x-summer.blogspot.com/2009/08/trasee-alpinism-in-retezat.html
http://x-summer.blogspot.com/2008/08/me-gusta-retezat.html

Aflu ca e posibil sa am liber. Incep sa intreb lumea in toate directiile: ce stiam clar era ca nu vroiam sa stau acasa! Apoi, daca tot aveam mai multe zile libere, ma gandeam ca as vrea sa incerc ceva nou … Retezat. Initial ma gandesc la trasee usoare turistice numai ca intre timp reusesc, impreuna cu Catalin, Peretele Nordic Lespezi-Caltun, asa ca incep sa ma reorientez catre trasee mai tehnice.

Ia sa vedem ce ar fi de facut in Retezat! Si asa gasesc bolg-ul lui Adi Valean care scrisese mai multe articole cu trasee tehnice din Retezat inclusiv un TOPO (vezi link-urile de mai sus). Buuun!

Da’ cu cine? Am nevoie de un coechipier! Ma uit in jur si imi dau seama cat de putini sunt cei pe care ii cunosc si carora le-as putea propune o astfel de tura: ma intristez. Un alt lucru era clar pentru mine: daca nu e Cata atunci e Corina. Imediat ce ii trimit Corinei topoul cu traseele din retezat se arata incantata. Super: acum aveam si cu cine …

In acelasi timp ma gandeam ca ar fi frumos sa fim mai multi la cabana Gentiana seara, sau prin trasee in perete, asa ca intreb in continuare in jur, care ar mai fi interesat sa vina. Nimeni nu-mi da un raspuns concret: Dana, Baza, Razvan si Mirela se hotarasc pe 18 dec seara ca vor sa vina. Acum era si gasca! Si mai bine!

SAMBATA:

Sambata dimineata ma intalnesc cu Corina si plecam. Maria nu are cauciucuri de iarna si se presupunea ca o sa merg mai incet si ceilalti sa ne ajunga din urma. Lucrurile nu prea au stat chiar asa caci soselele nationale au fost uscate. Am incercat sa ma abtin sa apas prea tare pedala de acceleratie dar tot nu ne-au ajuns ceilalti din urma.

Dupa ~7 ore de condus ajungem la 6km de Carnic. Drumul e plin de zapada asa ca o dotam pe Maria cu lanturi (m-a surprins ca mi-a luat maxim 15 min sa le montez pe ambele – credeam ca e mai complicat). Pe la 15:30 eram la Carnic. Pe tot drumul peisajul a fost de vis: totul imbracat in alb. Nu am putut sa fac poze ca eu am condus …

Pe la 16:15 plecam (eu si Corina) spre Gentiana. Aveam in spate rucsaci grei (~20 kg fiecare). Dupa 15 min de mers a inceput viscolul. Destul de repede s-a lasat si noaptea asa ca drumul a devenit din ce in ce mai greu: sapat urme (caci viscolul le astupa destul de repede pe cele a altor turisti), orientare (noroc ca drumul era marcat cu “ochi de pisica”) si echilibristica cu rucsaci imensi in spate …

Turisti cu care ne intalnim

Ajungem la Gentiana pe la 19:30. Nu stiam nimic de ceilalti si nici nu prea aveam cum sa aflam deoarece nu prea era semnal. Dar era clar ca trebuia sa ajunga si ei dintr-un momentin altul. Intre timp eu si Corina ne hotaram ca prima zi sa incercam sa facem Culmea Stanisoara cu intoarcere pe Culmea Pietrele: o tura de recunoastere a zonei.

Ceilalti ajung pe la ~21:00. Nu se pot hotara ce vor sa faca urmatoarea zi si pare ca nici nu am success sa ii conving sa se trezesca de dimineata si sa vina odata cu noi asa ca renunt si ma culc.

DUMINICA:

Eu si Corina ne trezim la 6:30. Afara incepe sa se lumineze pe la 7:15 … asa ca ne echipam, mancam ceva si plecam odata cu primele raze de lumina. Zapada e destul de maricica, moale, viscolita si nu tine deloc – ne incurca. Asa incepem sa batem primele urme in sus pe Valea Pietrele.

Prin zapada …

Apoi, undeva in dreapta zaresc cascada de gheata. Stiam ca trebuia sa urcam prin stanga ei. Corina ezita din cauza desisului de jenpenis. La un moment dat ma hotarasc ca ar trebui sa ne luptam cu jnepenii, asa ca o iau inainte sa deschid calea. Ma lupt cu jnepenii si zapada in care ma afundam pana la brau … Corina ma urmeaza. Speram sa ies de acolo cat mai repede.

Da, ies de acolo dar urmeaza o portiune imensa de zapada pulver pusa peste bolovani. Zapada nu tinea absolut deloc si picioarele mi se afundau pana atingeam vre-un bolovan. M-am lovit de asa de multe ori acolo …

Apoi am ajuns la cascada de gheata. Ma gandesc cu bucurie ca odata ajuse deasupra cascadei o sa iesim pe culme in traseul nostru. Incerc sa abordez prin dreapta pe o panta nu prea inclinata de gheata dar ma tem de apa care se aude curgand sub gheata …

Corina pleaca prima prin stanga.

La iesire ne luptam iar cu jnepenii. Ma descurc mai bine decat Corina in de-ale jnepenisului, asa ca iar o iau in fata.

Iar zapada, iar pietre, iar jnepenis: ce uraaaat!

Ajungem pe culmea Stanisoara, in traseul nostru si ne dam seama cu tristete ca asa avea sa fie toata ziua. OF!

🙂

Culmea Stanisoara in fata …

La un moment dat ajungem la o creasta faorte ascutira de cam 6m. Gasesc o alternativa de ocolire pe stanga. Corina descatara dupa mine.

Si apoi mergem pe langa baza peretelui …

🙂

Urmeaza catarare usoara. Cred ca se putea ocoli pe dreapta insa eu am preferat sa catar. Si Corina la fel!

O las pe Corina in urma ca sa o prind in poze …

Printre bolovani, jnepeni si zapada … am ajuns in Saua Stanisoarei pe la 12:00. Deja obosisem mult, traseul nu imi placea absolut deloc si vantul batea tot mai tare. Hotaram sa ne continuam drumul pana in saua Bucurei urmand sa coboram in Valea Pietrele si sa ne intoarcem la Gentiana.

Putin sub Vf Bucura II am gasit un loc unde sa ma adapostesc de vant. Fac o panorama, mananc repede cativa biscuiti si fug dupa Corina care a continuat sa mearga ….

Sus pe Bucura II avem parte de soare. Ce dezmierdare! In sfarsit un mic rasfat desi vantul continua sa sufle …

Corina ajunsese departe. Numai bine pentru pozele mele. 😉

E si Corina in panorama asta … 😉

🙂

🙂

🙂

Din Vf Bucura II am iesit in marcaj Banda Rosie …

🙂

Eu cu Lacul Bucura in spate ….

Creasta Vulturilor din peretele Bucura II in spate …

🙂

🙂

Ne-am intersectat cu Banda Albastra care coboara in Valea Pietrele prin Saua Bucurei …

Valea Pietrele

Culmea Stanisoara

Peretele Bucura II

Panorama …

Continuam in jos dupa Banda Albastra. Zapada viscolita se adunase in zona asta. Nu avea nici un fel de consistenta si ne afundam pana la brau … Am inotat in zapada!

Dar imi dau seama de avantajele de a merge pana la Gentiana pe Valea Pietrele: batem urme pentru urmatoare zi pentru a ne deschide calea catre peretele Bucurei II. 😉

Am ajuns la cabana Gentiana pe la 19:00. Atunci am aflat ca ceilalti, respectiv Dana, Baza, Razvan si Mirela o luasera pe urmele noastre pe Culmea Stanisoara. Au aparut si ei la cam o ora dupa noi. Coborasera prin saua Stanisoara in Valea Pietrele si intersectasera urmele noastre la stalpul de marcaj de la Lacul Pietrele.

LUNI:

Mi-as fi dorit sa incerc traseul Muchia Mare. Insa Corina a zis ca “E mare chestie daca facem Creasta Vulturilor!”.

Nu am vrut sa insist deoarece am considerat ca trebuie sa ne simtim amandoua bine. Plus de asta, de obicei am mers cu Cata in ture din astea mai tehnice si nu prea avusesem ocazia sa ma dau cap. Nu imi dadeam seama de limitele mele … apoi de limitele noastre ca si echipa (eu si Corina) … ufff, trebuia sa renunt la Muchia Mare pentru ceva mai abordabil. Dar eram fericita chiar si asa! Vroiam sa am incredere in Corina ca vom face Creasta Vulturilor …

Ne trezim devreme, ne echipam si plecam spre peretele Bucura II pe la 7:20 la -16 celsius. Mergem destul de bine pe urme pana la Lacul Pietrele.

Valea Pietrele

Urmeaza o alta portiune de mers prin zapada pulver, adanca, printre pietre… Vai, ce tortura! Ne miscam asa de greu incat aproape ca imi venea sa renunt. La fiecare pas, sau la fiecare lovitura ma intrebam daca se merita tot acest efort pentru un treseu in perete … 🙁

Atat de putin si totusi atat de mult …

Intr-un fina ajungem la baza peretelui. Era trecut de ora 11:00. Mai aveam 5 ore de lumina! Ma gandesc ca trebuie sa ne grabim, desi eram oarecum descurajata … Corina imi zicea ca important era sa trecem de primele 4 lungimi. “Daca mergem cu o lungime pe ora numai bine iesim pe lumina din zona grea!” – incerc sa ma incurajez.

Filez repere corzile. Intre timp nu zic nimic. O astept pe Corina sa se pronunte: era momentul in care se hotara care dintre noi pleaca prima cap. Corina nu a zis nimic! Trag aer in piept si incep sa pun carabe pe mine: “Hai ca ma duc eu prima!” – zic. Imi convenea de minune caci intrarea se facea pe un valcel care nu arata deloc greu. Hehehe!

Intre timp Dana zi Baza se apropiau de Perete Bucurei II. Se hotarasera sa intre si ei in Creasta vulturilor dupa noi …. Ce smecheri!

Gata echipata! Ma lupt putin cu zapada, pun o nuca si urmeaza o urcare un pic incomoda in valcel. Mi se paruse mai greu la plecare, dar am reusit nesperat de repede sa trec de primul obstacol. Urcand pe valcel am ajuns la o placuta cu numele traseului. Ma opresc, as fi vrut sa fac o poza dar pentru prima data in viata mea ma apuca niste dureri cumplite de maini. Era frig dar eu nu-mi dadusem seama. Baza zice ca ar fi fost -15 grade Celsius.

Mi se povestise de durerile de maini atunci cand se dezgheata, dar nu experimentasem inca sentimentul. Initial incerc sa ma abtin, tac, strang din dinti … dar durerile veneau in valuri si nu se mai opreau. Incep sa urlu de-a dreptu din plamani … asta nu facea sa scada durerea dar macar ma racoream.
– Te dor mainile? – ma intreaba calm Corina.
– Daaaaaaaaaa… – raspund. Intr-un fel m-am bucurat ca stie despre ce e vorba ca sa nu se sperie.

Imi trece durerea! Atat am asteptat! Ii dau in sus trecant pasaje destul de delicate. Trebuia sa curat stanca de zapada ca sa gasesc prize sau riglete de care sa imi sprijin macar coltii frontali de la coltari. Imi placea! Din cand in cand ba mai gaseam cate un cui, ba asiguram la o nuca … Era misto!

Dana si Baza se apropie cand Corina e inca la baza traseului.

Corina imi spusese ca prima regrupare e pe un fel de balcon. Am catarat destul de mult si am iesit pe o brana destul de lata. Nu am gasit nici un cui. Insa eram echipata cu friend-uri, nuci si cuie. Gasesc o fisura super pentru nuci asa ca amenajez o regrupare in 2 nuci si un friend. Inca incalzita, fericita si cu adrenalina la maxim filez ultimi 4 m de coarda ramasa, o iau pe Corina la autoblocant si incep sa fac poze.

Imi trag pufoaica pe mine sa nu ma ia frigul. Desi imi era cald, stiam ca e frig rau … Manusile subtiri de catarare mi le bag in pufoaica la cald ca sa nu inghete. Erau ude fleasca!

Panorama din regrupare 🙂

Corina la intrare in valcelul din prima lungime. Baza ii face poza! 😉

Dana echipata!

Astept sa vina Corina si simt cum ma racesc …. Ea urma sa plece cap si eu abia asteptam sa-mi vina iar randul sa plec cap. Imi placuse asa de tare ….

Apare si Corina inca infrigurata.
“- Lasa ca ai sa te incalzesti acum cand pleci cap” – ii zic. Din ce se vedea urma o lungime destul de lejera.

Isi scoate pufoaica, ia restul de asigurari de la mine si pleaca. Mie incepe sa mi se faca friiiiig rau!

Aud jos vocile Danei si ale lui Baza. Se aud asa de clar de parca ar fi langa mine.
Apoi sus in saua Bucurei aud alte voci: Razvan si Mirela se inalnesc cu alti doi vecini de camera de la Gentiana. Le strig un piuit dar nu ma baga in seama.

Razvan ne-a facut poze dar … nu a apucat sa mi lea dea. :))

Corina regrupeaza destul de repede. Ma ajut cu pioletul ca sa scot nucile din regrupare. Plec imediat ce se intind corzile. Eram inghetata! O ajung repede pe Corina deoarece lungimea fusese, intradevar, usoara. Iau restul de asigurari si reincepe hora cu durerile de maini.

Bag o intreaga serenada de urlete si imediat ce-mi trece plec cap. “Norocul” a facut ca urmatoarea lungime sa fie mai delicata, iar! Dar nu, nu imi pare rau! Ba imi place! Ma catar, ma tin de cuie cu pioletii (desi imi dadeam seama ca eram in echilibru perfect si nu era neaprat nevoie) … cuie destule pentru asigurare. Prize multe de mana din care trebuia sa sparg gheata cu pioletul. O frumusete de lungime!

Vine si Corina: “- Sa stii ca ti-am mai lasat si tie ceva!” – ii zic. Urma un pasaj destul de dificil dupa cum se vedea.

Fac o panorama

In timp ce Corina se echipeaza sa plece cap, eu ma chinui sa-mi trag manusile de regrupare. Aveam la mine 3 perechi de manusi: una de mers pana la baza traseului si retragere (groase cu gore), una de catarat (subtiri si fixe) si una de regrupare (de polar).

In timp ce Corina sa chinuie sa treaca de primul pas Baza ajunge si el si regrupeaza langa mine. Ma ia frigul din ce in ce mai tare. Corina se plange de faptul ca nu are mobilitate in pantalonii aia … “Ma lasi si pe mine sa incerc?” – o intreb. Nu stiam daca o sa resusesc. In cel mai rau caz, ma gandeam, se duce Baza si Dana si ne fileaza si pe noi – presupuneam ca e ultima lungime mai grea.

Plec!

🙂 Incerc sa-mi fac un plan desi nu imi place deloc ce se vede in sus. Nu prea ai cum sa-ti faci un plan cand prizele sunt acoperite cu zapada ….

Din cateva miscari ma urc pe un pion de stanca. Apoi fac o traversare la stanga, destul de deschisa. Descopar destule prize dar ma simt expusa si asta ma determina sa fiu incordata. Urmeaza pas dupa pas … insa la un moment dat ajung intr-o pozitie de confort in care ma mai relaxez ….

Mai urmeaza cateva ridicari delicate …. si ies pe o creasta! Ce tareeeee…. Imi vine sa ii dau in sus fara sa mai asigur dar ma mustra constiinta asa ca mai bag un anou la un colt de stanca.

Intre timp apare si Dana in regruparea unde se aflau Baza si Corina.

Hehehe…

Pe acea creasta as fi vrut sa ma duc cat mai sus. Imi era frig si vroiam sa ies pe lumina din traseu. Numai ca ma cam tineau corzile asa ca a trebuit sa regrupez. Dupa ce montez un friend si o Cordelina de dupa un colt de stanca vad un cui la 15 cm mai la stanga. Bun asa! Asigur si la el …

Corina pleaca …

🙂

Baza

Apare Corina …

Baza pleaca la scurt timp dupa Corina si apuca sa ne faca o poza …

Baza regrupeaza putin mai jos unde gaseste 3 cuie.

Vorbisem cu Corina sa mearga pana se termina corzile. S-a oprint cand mai avea 5m de coarda. Am muuuuurit de frig! Plec cu pufoaica pe mine clantanind din dinti. Afara se incalzise mult (ajunsese la cam -8 grade celsius), insa incepuse sa bata vantul. Of, ce frig mai era!

Trece si Dana ultimul pasaj mai delicat …

Pentru noi au mai urmat 3 lungimi usoare, apoi am strans corzile. Am iesit din traseu pe la 6:30, cred. Nu am mai stat sa ii asteptam pe Dana si Baza in ideea ca mergem inainte sa batem urme si ca ei oricum se misca mai repede ca noi …

🙂

De pe Vf Bucura II am coborat pe Culmea Stanisoara pana in Saua Stanisoara si de acolo jos in valea Pietrele pana ne-am intersectat cu urmele de la Lacul Pietrele. Apoi via Cabana Gentiana. Am ajuns la cabana pe la 21:00. Dana si Baza au aparul la o ora dupa noi ….

Razvan si Mirela ne asteptau la cabana cu ceai cald: Ce draguuut!

MARTI:

Nu am mai avut nici un chef sa merg sa bat urme. Era zapada mult prea proasta de plimbare, asa ca … am stat ore in sir la povesti si am coborat la Carnic. Apoi via Bucuresti!

Cabana Gentiana!

Echipa:

🙂

🙂

🙂

CONCLUZII:
– Foarte tare de catarat iarna in Retezat. 😉
– Soarta a facut sa mi se nimereasca mie lungimile cele mai delicate. Si mi-a facut mare placere sa le catar cap. Hihihi!