Odata cu revenirea din Alpi am intrat in antrenamente: imi propusesem alergare in fiecare seara cate 60+ minute. Bun, si … altceva?! Weekendul se apropia, insa eu ma simteam din ce in ce mai obosita fizic.
Catalin imi propune sa merg cu gasca la Maraton de MTB de undeva de pe langa Cluj. Da, cam departe pentru o iesire de weekend! Trecand peste aceste detali, ma hotarasc sa merg, insa cu oarecare retineri: cum naiba ma descurc eu la MTB in halul asta de obosita?
Speram sa am timp sa ma odihnesc de vineri seara cand aveam ultima alergare pana sambata… HAHAHAHA! Ce realista sunt! (ironic vorbind)
Da tot nu ratez alergarea de vineri seara!
MAROS maraton
Informatii:
– http://www.marosbike.ro/page/MAROS_MTB_MARATHON~37.html
– http://marosmtbmarathon.blogspot.com/
E vorba de doua probe:
– cea scurta de ~50km
– cea lunga de ~80km
Harta:
– cu rosu cursa scurta;
– cu albastru diferenta de cursa lunga.
Eu am facut cursa lunga, bineinteles!
Profilul traseului pentru cursa lunga …
SAMBATA
La ora 5:00 dimineata o iau pe Schimbama (asa o cheama pe bita mea, fara cratima ca e nume!), haine de bita, si … ma intalnesc cu gasca: Florin, Kity, Catalin, Doru, Teo, Oana si Dan.
Eram rupta! Am dormit tot drumul! :))
Ne oprim la o benzinarie pentru cafele si mic dejun.
Poza de grup cu bitele in spate 😉
Pe la 14:00 (cred) ajungem undeva intr-un satuc, unde lasam masinile si ne pregatim bitele de tura de incalzire. Inca ma gandeam si ma rugam sa nu facem ceva prea tare caci ma simteam cumplit!
Ultimele pregatiri: umflat roti, uns lant … 😉
Nici nu plecam bine ca lui Florin i se rupe lantul de la bita – lantul cel nou!
Ma uit curioasa la baieti cum schimba zalele de la lant si ma gandesc ca: “Offf, trebuie sa invat sa fac si eu asta pentru Schimbama!”
Gata, plecam la drum! Cumplit de cald! Bine ca gasca nu se grabeste: ii dam usor pe drumul asta alb, facem poze, discutam ultimele noutati in materie de … bite! :))
🙂 Ce frumos! Ah, si ne si bronzam!
🙂 Eu si Cata …
Stanga sau dreapta?! Il asteptam pe Florin sa ne zica. 😉
🙂 Eu si Kity
…stam la poza! :)))
In timp ce Florin studiaza harta, Dan ma asalteaza cu intrebari: “Convinge-ma de ce iti place alpinismul! Ce gasesti tu asa de interesant in asta?”
M-a pus in dificultate: nu aveam argumente pregatite! Nu am nici acum argumente, si cred ca nu voi avea niciodata argumente! E ceva se simti, si nu stii de ce …
Nice pic!
🙂
E verdeeeeee…
Un usor urcus! Imi era greu, mai ales ca nici Schimbama nu ma ajuta deloc la urcare: foaia mica, e cat foaia medie de la bitele celorlalti. Na!
Ma gandesc ca “Azi, chiar nu am chef sa trag!” … asa ca ma relaxez la un push-bike …
Oana :).
Doru, Dan si Florin
Florin si Kity
Dan si Teo
… si eu …
Nu ne luasem apa la noi in ideea ca o sa ne facem plinul pe drum, insa nu prea am gasit surse de alimentare. Hotaram sa-i dam catre primul sat/prima bodega: “La bere!”
Deci mergem la bere, da?
Teo si Oana
Doru si Oana
Ajunsi la “casuta” asta, baietii cerceteaza atent zona: Poate au apa pe aici!
De obicei, in ture, nu pot spune ca agreez prea tare pauzele lungi si dese, dar de data asta … a fost asa de frumos!
Poza asta e facuta de Kity: nu gresesc nu?! Imi place!
Si asta! Nice!
In flagrant!
🙂
🙂
Hai ca mai avem putin pana la case! Luam apa de acolo!
Ihaaaaa …
Apar si culorile de toamna …
🙂
Dan …
Mere, prune … ne oprim din copac in copac! ;))
Uite un porc admirat de baieti – si pozat!
Mai vreti prune?
Ii dam la vale … dar nu inainte sa admiram imprejurimile superbe!
🙂
Gasim apa in curte la un localnic! 😉
Ce casute interesante!
🙂
🙂
Uaaaaa, ce frumos!
Eu, Dan, Teo …
🙂
🙂
Oana, Doru si Florin …
🙂
🙂
🙂
Uaaaaa!
Cred ca, uneori, o plimbare linistita … asa bine pica la sufletel! ;))
🙂
Ii dam tare la vale: Ei, cat de tare?! Cat pot eu de tare! 🙂
🙂
Acolo ajungem?!
🙂
🙂 Excursie cu clasa pe bite. Acesti copii, de la gimbaziu si liceu, erau in excursie cu profesorul de biologie. Ce frumooooos!
Eeeee, Schimbama in prim plan! 😉
Bere, ciocolata, biscuiti si pufuleti :))
Intre timp, Schimbama a obosit asa de tare de i s-a desumflat roata: ma gandeam ca ar trebui sa invat sa-mi fac si eu o pana, dar …
Si apoi mergem sa vizitam o manastire …
🙂
🙂
La sezatoare! :))
🙂
🙂
🙂
Si cum ne plimbam asa pe alee auzim o voce de femeie: “Auzi, zi-le si tu la astia! Parca sunt veniti din cosmos asa imbracati ….”
Imediat apare o maicuta care ne zice ca nu avem voie sa umblam imbracati in halul ala: “Va inteleg ca sunteti biciclisti, dar … ”
Chestia asta ne-a amuzat teribil.
… si ca tot veni vorba: putem sa vizitam si noi biserica?
Si asa ni se da fuste sau esarfe, sa aratam bine in fata divinitatii … :))
:))
Dupa ce ne amuzam copios de povestea cu fustele … ii dam pe sosea in trena!
Trena = sa se merga in sir unul dupa altul. Ideea e ca primul sa taie aerul, sa preia vantul/curentul, si ceilalti merg mult mai usor in urma. Apoi, trece altul in fata, si tot asa, si se conserva energia echipei.
Dan era primul, si eu imediat dupa el … si mergeam asa de tare, si de lejer! Apoi se dadea la o parte si ma lasa prima ca sa simt diferenta dintre a merge in spate, sau a conduce trena ….
A fost marfa!!
Uite, de trena aveam eu nevoie la Carpathian Adventure …. cand ramaneam in urma pe sosea …
Dixtractiv rau! IIIIhaaaaa…
🙂
Seara ajungem si la tabara de baza pentru Maros Maraton. Era o inghesuiala cumplita la inscrieri … dar…
Venise momentul sa ma hotarasc: cursa scurta sau cursa lunga?! Ceilalti militau ba pentru cea scurta ba pentru cea lunga, insa, ma sfatuiau sa ma bag la cea scurta …
“Da’ eu vreau cursa lunga!” – hotarasc!
DUMINICA
Eu si Cata ne trezisem de dimineata sa apucam sa schimbam si camera pe spate a lui Schimbama, insa, la sugestiile celorlalti, renuntam la idee: E tare roata? Daca e tare, inseaman ca tine petecul acela pus de ieri!
Startul!
La start eram destul de in fata, insa, imediat dupa numaratoare inversa, vad cum ma intrec concurentii, unul dupa altul …
Ce conta? Eu aveam propriul meu targhet: mers cu 10km/h si finalizat in 8 ore. Un singur lucru ma durea: daca as fi avut ghinionul sa fac pana, nu aveam nici scule la mine, nici nu stiam cum sa fac pana.
Aveam poza cu profilul traseului legata de ghidon in fata mea. Se incepea cu o orcare lunga, asa ca ma hotarasc sa-mi dozez efortul astfel incat sa fac intreaga urcare pe bita. Pana la CP1 m-am tot tinut aprope de sirul de biciclisti, insa, acolo, eu am continuat spre CP2, ceilalti i-au dat la vale spre CP10: erau la tura scurta!
Ups! Oi fi eu singura, ultima, ramasa la cursa lunga?!
Eh, nici asta nu conta! Aveam un targhet al meu de indeplinit …. vremea era superba, corpul meu raspundea la comenzi corespunzator: respiratie regulata!
Ma gandeam ca singura problema ar fi sa fac pana, si tot ma uitam la roata din spate: e bine!
Urmeaza inca o mica urcare pana la CP2, apoi o coborare accesibila pentru mine pana la CP3. Pe drum eram singurica, nu mai era nimeni, insa imi propusesem sa-mi fac ritmul meu si sa nu ma dau jos de pe Schimabama sub nici o forma: “Trebuie sa fac toata urcarea pe bita, clar!”
In acest punct nu eram chiar in grafic, mersesem cam cu 8km/h, nu cu 10km/h asa cum planificasem, insa urma o coborare lunga, unde aveam sa castig timp.
Dupa cam 2km de coborare: pana pe spate! :((( Nu, nu, de ce?! Of! Aveam un feeling! Ce fac?
Imi dau seama ca nu mai am nici o sansa sa fiu ajunsa de cineva din urma sa ma ajute sa fac pana, ma uit in fata si vad doar o coborare superba pe care o ratam, acum …. ma uit in profilul traseului si-mi dau seama ca urmatorul CP e abia la 10km…. :(.
Imi vine o idee: alerg pana la urmatorul CP, ma ajuta ei sa fac pana, si plec mai departe. Ce sunt 10km? E aici jos la o aruncatura de bat!
O iau la fuga, ca nebuna, la vale! Alerg, alerg, alerg … simt ca ceva imi smulge carnea de pe gamba – ma lovesc cu pedala de picior – imi da sangele, injur, schiopat, si continui sa alerg.
In jur era o priveliste de toamna de vis, si nu puteam sa nu simt o durere in inima cand vedeam ce coborare superba ratasem cu pana asta ….
Usor, usor, imi pica psihicul: nu, nu o sa mai fie timp sa finalizez cursa! De ce nu am fost in stare pana acum sa fac o pana? Si asa, merg agale pe langa bita, plina de remuscari de constiinta ca nu sunt in stare sa fac o pana … Of, of, of …
Dar, nu, nu o sa renunt la tot traseul! Clar! Ma consolasem cu ideea ca nu o sa mai am timp sa fac tot traseul insa o sa ma dau macar pe inca o urcare si coborare …
Ma ajunge un baiat din urma:
– Ce s-a intamplat!
– Pana pe spate! – ii raspund intristata. Si nu am nimic la mine: nici pompa, nici camera, doar niste petice …
– Pai, hai sa o facem?
– O sa pierzi timp, nu vrei sa termini? E deja tarziu! – ii zic.
– Nu, eu renunt ca am probleme cu schimbatoarele …
Rabdatoare astept sa-mi faca pana. Se dezlipise petecul pus cu o zi inainte.
Apoi ma sfatuieste sa renunt ca daca am iar pana ….
Ii dau la vale in graba. Aceasta mica coborare ma face sa simt ca zbor, plutesc: eram iar pe bita si eram fericita! Ajung imediat la CP4:
– Stiu ca nu mai e timp! Renunt! Dar vreau sa ma dau in continuare pe bita …. Ma duc pana la CP9 pe sosea, si de acolo ii dau in sus.
– Nuuuuu, uite, daca tot vrei sa te dai, urca pe aici pana la CP7 si de acolo mai ai 150m pana la CP10. O sa vorbesc eu cu cei de acolo sa te indrume! – imi explica un barbat aratandu-mi pe harta.
Fericita ii dau la deal pe bita: era a doua urcare lunga, si nici macar nu apucasem sa ma bucur de coborare … dar … eram a dracu’ de fericita, eu asa in lumea mea. Inima in dansa, si ma simteam super acolo, pe drumeagul ala singura, inconjurata de copaci cu frunze tomnatice …
Pe poza de profil al treseului arata pentru CP6 banane si bautura: yum-yum! Dar oare o sa-i mai gasesec acolo? E foarte tarziu! Putin inainte de a a junge la CP6 mi se opreste o masina alba in fata:
– Check Point! – si se da un baiat jos din masina. Imi face plinul cu apa, imi da doua banane, ma incurajeaza si el si fetele cu care era ….
Oamenii se retrageau de pe traseu!
Plec mai departe! Ii dau din ce in ce mai tare …. Urmeaza o superba plimbare pe culme! Simteam adierea vantului, si simteam un soi de libertate … Incep sa ma gandesc daca nu cumva as putea, totusi, sa continui cursa, fara sa sar de la CP7 la CP10.
– Coborarea aia e grea, tehnica, nu o sa ma bucur de ea. Urcarea e scarboasa, o sa o dau mai mult la push-bike … Stau cuminte!
Ajung la CP7.
– Tu esti fata care a renuntat si care vrea sa ajunga la CP10? – ma intreaba un baiat de acolo, care mi-a iesit in cale si care se retragea. Apoi imi explica cum sa ajung la CP10 si-mi ureaza succes!
In loc sa cobor pe o poteca in dreapta, urmaresc drept inainte drumul principal. Ajung la CP10! Dupa 3 minute, apare si Dana de la OZON … avusese pana si ea! Mai beau ceva apa si plec: incerc sa ma tin dupa Dana la coborare … visez ca s putea sa ii tin ritmul! Nu prea imi iese sa ma tin in spatele ei … :))
Cu toate acestea ma hotarasc sa fac restul traseului pana la final! Aveau dreptate cei care spuneau ca traseul de la Maros Maraton e superb: nu trebuia sa mai pierd nici o bucatica!
Ma bucur de o coborare superba, ies in sosea, reintru pe un drumeag … ultima urcare. Imi dau seama ca nu era chiar asa de scurta pe cum ma amagisem singurica.
Pe ultima bucatica imi ziceam pedaland la deal in ambitia mea dea face toata urcare pe bita:
– Hai Silvia, inca un pixel. Mai avem inca un pixel, coboram mai tare un pixel … si gata! :)) Apoi imi venea sa rad singura de acel “pixel” (pixel = o urcare si o coborare, care pe poza cu profilul traseului, de pe ghidon erau repezentate, printr-un patratel mic negru -:D )
Urmeaza o coborare si apoi iar o urcare prin padure. Ideea cu pixelul ma amuzase asa de tare incat radeam singura si ma amageam in continuare cu “Hmmm, aici sa fie 10 pixeli!” :)). Si asa ii dau usurel la deal, avand in minte numaratoare inversa a pixelilor … cred ca ii numaram prea repede, ca a durat mai mult decat ma asteptam!
Vine si ultima, mult asteptatata, coborare pe un drumeag forestier: doua santuri laterale destul de adanci si inguse, eu trebuia sa merg pe mijloc unde drumul era ok pe o latime de juma de metru. Si cum ii dadeam eu asa la vale, din ce in ce mai tare:
– Hai Silvia, trebuie sa-i dai tare aici, mai e putin! Auzi, da’ vezi ca daca iti pierzi simtul directiei, te-ai dus dracului! :))))). Deci, ai si tu grija, macar sa ramai cu dinti in gura, da?!:) – vorbeam singura! Mai sunt 2 Km!
Vad din departare cum drumeagul de pe mijloc se cam rupe. Ce fac acum? Trebuie sa traversez cumva! Incetinesc, incetinesc, ma propii, si nu gasesc CUM?!!!! Aaaaaaaa….
Schimbama ramane in urma, si eu ma trezesc intinsa pe burta cu mainile deasupra capului intinse de-a lungul santului intr-un strat de 20-30cm de praf. In jurul meu se ridicase un nor alb de praf, de abia ca mai vedeam prin el. Incep sa tusesc pentru ca nu pot sa respir! Nu simt nici un fel de durere la nivelul coastelor … adica nu simt ca m-as fi lovit prea tare, dar nu pot sa respir! Stau asa cateva secunde, tusind innecat!
Ma ridic! Continui sa tusesc! Simt nevoia sa ma sterg pe fata si ridic antebratul stang: ups, e plin de praf alb! Ridic antebratul drept: si asta e plin de praf alb! Ce naiba?! Ma uit la maini: pline de praf alb! Ma uit in jos: tricoul meu rosu, era acum de culoarea prafului! :)) Ma simteam ca intr-o comedie proasta!
Schimbama are ceva? Plina de praf si ea … dar pare intreaga! Ma alesesem cu rani usoare in cotul drept si in genunchiul drept, doar.
Aaaaaa, ma face traseul asta pe mine? I-a sa vezi cum ma urc eu acum pe bita si-i dau la vale!
O ridic pe Schimbama, ma urc pe ea … ceva pare ciudat: nu vad vitezele! S-a stricat! Brrrr… si in clipa urmatoare imi dau seama ca nu se stricase nimic, ci doar era prea mult praf sa mai ved ceva. Izbucnesc in ras si-mi dau drumu la vale!
Bine inteles ca am ratat ultimul indicator si nu am trecut linia de final! Dar, am ajuns cu bine in tabara de baza, unde am facut un dus fierbite (multumim celor care ne-au permis sa facem dus in camera lor de hotel).
Uite cum arata un punct de alimentare: ce de coji de banane!
Facuta de Kity, pe traseul scurt!
Si asta! 🙂
Tabara de corturi … unde am stat noi!
Premierea la fete!
… si la baieti!
Fiecarui participant i s-a dat cate un bon de paste …. adica o portie de paste cu branza si smantana. 😉
Am plecat spre Bucuresti pe la 20:00, cred, si am ajuns acasa pe la 3 noaptea! 😉
Concluzii:
– Un wee de bita foarte frumos! Mi-a facut placere sa ies iar cu cei care mi-au facut cunostinta acum un an cu astfel de ture.
– Maros Maraton are trasee superbe! Se merita!
– Am fentat ~12km din 80-84km si am terminat cam in 8 ore, inclusa pauza de pana! Nu e cine stie ce ca si performanta sportiva, dar m-am bucurat din plin de traseu!
– Trebuie sa invat sa fac o pana la bita 😉
Super tare aia cu fustitele :))
Felicitari pentru vointa de a termina cursa.
PS: poate la urmatorul CA o sa te desparti de schimbama si cu experiente de pana atunci o sa conduci tu trena :))
salutare Silvia,
am avut un mic soc sa il recunosc pe Teo prin poze. Trasnsmite-i salutarile mele lui Teo : Mihai(iesirea din Fagaras, aprilie anul acesta).