De cam un an jumatate am inceput sa ma antrenez, si din ce in ce mai serios odata cu inceputul lui Decembrie. De ce? Pentru ce? Nu, nu stiu nici eu! Pentru a-mi elimina energia in surplus, pentru ca am vazut ca pot, pentru ca-mi place sa trag de mine, pentru ca am vise pe care sper sa nu fie cazul sa le aman datorita lipsei de conditie fizica in cazul in care apare SANSA …
In ultima vreme simteam din ce in ce mai mult nevoia unei motivatii in plus care sa se muleze pe nevoia mea acuta de munte si care sa ma stimuleze in antrenamentele mele saptamanale de stadion. Incep sa fiu din ce in ce mai receptiva la povestile si planurile celor din jurul meu, concursuri montane, maratoane … de ce nu?

Apare intentia de a participa la Marathon 7500 si Carpathian Adventure. Apoi incep sa-mi doresc din ce ince mai mult, insa nu vroiam sa dau peste doritori de podium care sa ma preseze cu antrenamente saptamanale (ramasesem in minte cu amintirea turei de MTB din Muntii Vrancei, alaturi de una din echipele de la Carpathian Adventure ;)) care ma cam speriase ), ci de oameni ambitiosi, capabili, si doritor de FUN – plus ca nu am eu cine stie ce parere buna depsre conditia mea fizica (de aia ma antrenez!).

Si cand convingerile mele vis-a-vis de aceste concursuri se stabilizeaza, nici nu apuc bine sa intru in febra cautarilor de parteneri/echipa, ca ma gasesc ei pe mine! 🙂 La tanc! Intr-o zi ma apeleaza un baiat pe Messenger care ma intreaba daca nu cumva m-ar tenta sa intru in echipa lor de Carpathian – ma luase de pe lista participantilor de la Maratonul de MTB de la Miercurea Ciuc … . Concluze: Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se indeplineasca! 😉

– Si, in weekend? Ce faci? Trebuie sa ne antrenam si noi, asa, ca echipa! – exact intrebarea de care ma temeam …. Ce antrenamente dom’le?! (mintea mea refuza categoric antrenamentul pentru Carpathian)
– Daca e vreme buna, nu merg la antrenament, vreau sa gasesc pe cineva cu care sa ma catar! Daca e vreme rea, ne auzim! Mai e pana vineri! 😀

De obicei febra planurilor de weekend ma apuca vineri dimineata, sau … dupa cafea! Dar de data aceasta, un sentiment de nerabdare m-a apucat generat de povestea hoinarilor inca de joi. Da click aici ca sa vezi!

Toate erau PRO: vremea se anunta cat se poate de rea, deci nu era loc de planuri de catarare, baietii vroiau sa ne antrenam impreuna pentru a ne cunoaste si a deveni o echipa cu adevarat … si cum le-am justificat si lor propunearea mea de tura, “Nimeni nu ne garanteaza ca in zilele concursului va fi vreme buna, nu?!”.

Fagaras este un munte la care tot visez si pe care il tot aman din diferite motive: vreme, lipsa de parteneri de tura cu care sa ma sincronizez in directia aceea …
Acum, oricat de nebunesti li s-ar parea unora ideile mele … acum trebuie sa ne antrenam, nu?! :D…. Pretextul antrenamentului s-a mulat perfect! 😀

Perioada: 11-12 iulie 2009
Locatie: Fagaras
Echipa: eu, Dan, Sergiu, Gabi

Traseu: Piscul Negru – Lacul Caltun – traseul de creasta (Vf. Laitel, Vf. Laita, Lacul Capra, Fereastra Zmeilor, Saua Podragului, Vf. Vistea Mare) – vf. Moldoveanu – coborare pe Raul Museteica – drum forestier – Transfagarasan – Piscul Negru

Plecam dimineata la 5:00 din Bucuresti. Planurile nu ne lipseau: prima zi treking, a doua zi bicicleta, MTB. Nici echipamentul nu ne lipsea. Nici voia buna nu ne lipsea!

Desi baietii erau curiosi, si vroiau sa afle cat mai multe despre mine, mi-am anuntat de la inceput dorinta de a-mi continua somnul pe bacheta din spate :D. Ghinion!

Pe la 9:00 eram pa Piscul Negru. Ma trezesc si eu! De dimineata mancasem o portie mare de cereale cu lapte. Acum aveam pregatit termosul cu cafea si un sanvis mare: Dan ma avertizase ca trebuie sa ma misc bine, ca trebuie sa invat sa manac din mers … imi propusesem macar sa-mi dau silinta si sa nu incurc prea mult echipa. Pentru traseu nu pregatisem decat 3 batoane de ciocolata, un corny, si un baton de susan. 😉

Ulterior, s-a demonstrat ca tot ce a zis, a fost sa ma incerce sa vada daca ma sperie/depaseste situatia, si eventual sa ma retrag eu din cursa inainte sa apuc sa-i incurc ;)). Cel putin asa cred eu! 😀

Mergem? Echipa inainte de plecare. Dan ne daduse cate un tricou “Getica”. (Asa se cheama echipa noastra!;) )

Ce de obicei, prima parte a traseului incep cu o lupta acerba in mintea mea intre “nu, nu o sa pot! Vai ce greu este!” si “E vorba de incalzire! Dupa ce iesim in creasta o sa fie relaxat! Naibi’ ai tu impresia ca nu poti, ca uite, merge, pas cu pas il simti la fel!” Nu stiu daca e vorba de un inger si un drac, sau de doi draci care mai de care …

Pe de alta parte imi insusesc aparatul foto, si nu pot sa nu ma opresc pentru a face niste poze. Si asa .. ma trezesc din ce in ce mai in urma lor, a baietilor! Ma gandesc ca “daca esta e ritmul lor asta? Ei, sa vedem! Azi e test de anduranta oricum … adevarata valoare se vede dupa 1-2 ore, nu?! 😉 Nu sunt eu asa de usor de impresionat!”

Catelusa asta ne-a urmat tot drumul! 🙂

La inceput vremea era chiar buna… Nori pe cer care sa opreasca razele soarelui, o adiere usoara de vant … mai mult ca perfect! 😉

Dupa nu prea mult timp a preluat Gabi aparatul foto, si am inceput sa ma concentrez strict pe “miscare”. Din cand in cand ma uitam in jur si-mi lipsea, as fi bagat niste poze, dar ma multumeam prin a-l atentiona pe Gabi sa “bage una”!

In momentul in care am ajuns la intersectia Caltun-Vf. Paltin, Dan a simtit nevoia sa mai intrebe o data: “Deci: mergem pe la Caltun sau urcam direct in creasta?” Eu eram deja afectata de refuzul de a face un mic ocol pentru a urca pe vf. Negoiul, dar sa mai tai si din traseul care mi se parea inca prea usor pentru ce chef aveam … “Evident ca pe la Caltun!”

Mai facusem traseul asta anul trecut, in 3 zile :D. Dar cele 3 zile de mers au fost la limita relaxarii … ;)). Stiam ca se putea face in mult mai putin!

La Lacul Caltun!

Niste turisti straini in zona! Se uitau cam ingroziti la mine … eram incalzita de la mers! na!

Hai, urmeaza urcarea pe Vf. Laitel. Imi aminteam de tura de anul trecut, cand fusesem cu Cornel, si se plangea de fiecare urcare … si tineam minte fiecare Vf. sub forma: “Futui, sa vezi cum o sa urcam pe Laitel, si apoi Laita … da sa vezi ce o sa fie pe Mircii ….”. :)).

Prima parte, Gabi a manevrat aparatul foto. Eram in urma lor, acum deja eram incalzita, iar peisajele si bucuria de a fi acolo sus … ma faceau sa nu mai simt dificultatea! Gata, batalia interioara finalizase cu succes! 😉 Dracul cel mai drac castigase iar! ;))

La un moment dat Dan se hotaraste sa taie putin cararea, sa fenteze o urcare. Eu stiam ca zona e putin stancoasa, si ma bucuram! Ei, dar baietii sunt mai degraba maratonisti, si nu muntomani. Lor nu le place stanca: pentru ca nu le place, sau pentru ca nu sunt obisnuiti cu ea, sau … ?? Eu daca ar fi sa aleg dintre a merge la echilibru pe o creasta si a merge pe o poteca 2 m mai jos, cu siguranta as alege creasta! 🙂 Trec in fata!

Si ii las pe baieti in urma la urcarea pe Vf. Laita ca “oricum ei merg mai bine ca mine si ma prind din urma!”. Mai e o chestie psihologica la mine: nu-mi place sa am oameni in fata mea si lucrul acesta ma determina ori sa trag tare sa-i intrec, ori sa raman mult in urma pentru a-mi crea spatiul de care am nevoie ;)). Acum eram si mai fericita! ;))

Echipa m-a ajuns asa cum ma asteptam, imediat si …. Poza pe Vf. Laita!

Fa si mie o poza! 🙂

🙂

Nu stiu din ce considerente baietii hotarasc sa ma lase in fata. Incerc sa tin un ritm cat mai alert, cu atat mai mult cu cat Dan imi sufla constant in ceafa, fara a ma depasi, insa! 🙂 Mama, da vremea era mult prea bestiala!

Sergiu si Gabi raman in urma cu aparatul, si de cele mai multe ori, cand ne ajungeau ei din urma se punea ceata pe singura fereastra de peisaj. Imi parea rau ca nu puteam sa fotografiez acele “ocazii”. Pe de alta parte, jocul acesta de nori mi se parea divin. Eu am fost de multe ori la munte, si am vazut de multe ori clar in zare … asa ca jocul norilor nu poate sa mi se para altfel decat superb.

La un moment dat a inceput sa ploua. Vroiam sa merg mai departe, insa imi era teama de reactia echipei pana cand Dan zice: “Facem Moldoveanu, nu?!” Nu stiu daca era o incurajare de-a lui pentru el insusi, sau era o provicare aruncata spre mine ca raspuns a nenumaratelor provocari aruncate de mine catre ei … :)). Rezultatul conteaza: negresit, azi facem Moldoveanu! Avem frontale, avem tot ce ne trebuie, nu conteaza cat ne-ar putea lua, mergem! 🙂

Doi oameni hotarati! 😀

Usor, usor, ritmul a mai slabit. Unul din baieti nu s-a simtit prea bine … asa ca am hotarat sa nu ne oprim, dar sa ne miscam atat cat sa ne tinem calzi, caci din cand in cand ii dadea cu dusuri reci, mai tari sau mai slabe, uneori chiar cu mici bobite de grindina.

Cu toate acestea, ritmul a fost multumitor! Era perfect pentru o tura de anduranta … pacat ca tura asta era cam scurta! :)).

Intreaga echipa!

La Fereastra Zmeilor. De aici am preluat aparatul foto! Uraaaaa! 😀

🙂

🙂

🙂

🙂

🙂

Gabi …

Dan, ca si lui ii place sa aibe poze! 😉

Vreau si eeeeeu poza! 🙂 Da, eram uzi, ne plua, bocancii erau plini de apa caci mergeam prin balti si noroaie … dar era marfa! Stiu, stiu ca adesea ma laud cu faptul ca Dumnezeu le aseaza perfect pentru mine, mai ales cand vine vorba de vreme … dar oare cer senin si soare ar fi fost la fel de perfect de data asta?! 🙂 Inima imi dansa de exaltare cand ma ploua cu grindina la gandul ca “sunt pe munte si ploua? Cine zice ca pe ploaie nu sunt chestii de facut?!” :).

Sau poate e doar in firea mea sa vad doar partea plina a paharului. Dar ce conteaza?! 🙂

Puitnele peisaje care se vedeau, se schimbau la secunda, oferind o cu totul alta imagine :).

Directia noastra ….

Ah, si ce am uitat sa zic: baietii au fost o surpriza! Veselia si voia buna ne-a urmarit toata ziua. 🙂

🙂

🙂

Si asa … am tot mers incercand sa-mi dau seama de fiecare data unde ma aflu, si ma bucuram la fiecara Vf. a carui nume il “ghiceam”. In saua Podragului indicatorul arata 3 ore si juma. Ii zic lui Dan: nu facem mai mult de 2 ore: uite-te la ceas! Era 3:45! 😉

La baza varfului Vistea mare, mai facem o pauza si se strange toata echipa. Ultima urcare, mai sustinuta. Hai ca e 5:09! Mai stau de o ciocolata si plecam!

Vistea Mare! Ceasu? 5:30! Indicatorul arata 15 min pana la Moldoveanu! Hai, nu avem timp de pierdut!

Moldoveanu! Ora 5:42! Ehei, deci mai aveam 3 minute! 😀

Se vede ca pe aici a trecut un fan de-a lui Michael Jackson – era poza marelui star agatata de cruce! 🙂

Initial, ideea era sa ne intorcem pe creasta pana la fereastra Zmeilor si sa coboram de acolo la refugiu, unde dadeam intr-un marcaj, si apoi pe Trasfagarasan. Dan a preferat sa coboram direct din Moldoveanu … mai ales ca incepuse sa se aude tunete. 🙂

Coborarea e destul de abrupta, si incomoda, mai ales ca iarba era uda, si ploua continuu .. 😉

Dar eu eram in lumea mea … mult in urma, cu aparatul foto in mana! 😀

Ihaaaaaa…. Desi cam imi dadeam seama ca ne astepta un traseul de retragere urat raaaau! Adica 20 Km de drum forestier si apoi inca 20 Km de sosea. Sau, 10 Km de drum forestier si urcat pe o coama pe un marcaj, si coborare in Trasfagarasan, fix la Piscu Negru. Sa vezi ce namoale prindem! O sa fie interactiv, ce sa mai!? ;))

🙂

🙂 – incercam sa surprind schimbarile! 😉

🙂

“Silvia, lasa pozele!” :))

Tentativa de arta!

🙂

Cascada!

🙂

Ajungem si la o stana …

Continua sa ploua! Si mai aveam asa de mult de meeeers! Dar norocul nu ne-a parasit, caci la intrarea in drumul forestier ne0am intalnit cu nea Jan, un cioban care venise la stana. Era cu o Dacia papuc carosata. Ne-a dus pana la Transfagarasan. De acolo am mers pe jos cam 10 km facand semne diperate la fiecare masina care trecea, insa nu a binevoit nimeni sa opreasca … asa ca baietii au sunat la una din pensiunile de pe langa Piscul Negrun sa rezerve 2 camere si sa ii roage sa trimita o masina dupa noi.

Au urmat un dus fierbinte, o masa copioasa, un somn sanatos ….

Dar a continuat sa ploua toata noaptea, si a doua zi … asa ca tura de MTB a fost exclusa. Am hotarat sa vizitam cetatea Poenari si sa urcam cele 1480 de trepte.

Si ne-am tras in poze 😉

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

+

Apoi ne-am hotarat sa plecam usurel spre casa. Dan ne-a propus sa rezolvam niste teste care sa ne ajute sa nu cunoastem mai bine. El se ocupa cu chestii legate de NLP, caoching, etc. Or fi utile, nu or fi utile … adevarul este ca eu nu prea ma impac cu treburile de genul zodiace, teste de personalitate, si tot ce tine de a face descrieri plecand de la general. :). Dar, a fost amuzant!

La Curtea de Arges am oprit la nea Jan sa cumpere baietii branza de oaie! 🙂

Bicicletele astea, nu prea am apucat sa le folosim, ai?! ;))

Gata, multumiri de ospitalitate!

Concluzii: A fost inca un wee superb! Mii de multumiri echipei, si sper sa ne simtim cel putin la felde bine la Carpathian Adventure! 😉