Hotararea fusese luata inca de Lunea trecuta. Tot ce ami conta era daca … vreamea avea sa tina cu noi. Insa, nu stiu de ce, dar nu, nu ma indoiam! De data asta lucrurile trebuia sa decurga coform planului, vroiam sa ma vad realizand un vis modest dar care persista de mult timp in mintea si inima mea: Costila.

Perioada: wee 13-14 iunie 2009
Locatia: Costila
Echipa: eu si Catalin

Ne hotaram cu greu sa ne mobiliam vineri seara. Oscilam intre vineri seara si sambata dimineata dar pana la urma … Un plan concret nu aveam, atata doar ca aveam ganduri modeste care punctau catre Tancul Mic, si, hai sa incercam doua trasee pe zi. E bine asa?!

Costila, pentru cei ce nu stiu, este cea mai mare zona de catarare, alpina din Romania situata in masivul Bucegi cu acces de la Busteni, Caminul Alpin, poteca nemarcata.

Ajungem la Refugiul Costila pe la 23:30, numai bine sa ne intindem sacii de dormit si sa … ZZZzzzz.

Dimineata … Ne punem la masa si ne intindem la discutii cu celelalte echipe prezente acolo: Rudi cu Corina, Cataloi cu Catalin, Radu cu Victoras … Si eu imi servesc linistita “drogul” (ce misto poate fi cafeaua de dimineata!)

Deci, ce facem? Ne hotaram sa intram in Rasucita si apoi in Insorita.

Schema Traseelor – dedesubt.

Ne-am dat cap schimbat, si a fsot bine. Am incercat sa fac treaseele rot punct, dar nu prea mi-a iesit, din nefericire, asa ca … :). Ma rog! Insorita a cam gresit-o Catalin, din a doua lungime. A fost fun, in afara faptului ca am venit cam nepregatita dpdv termic si am tras un friiiiig! Eh, asa invata omul.

Eu si Cata.

La baza traseului Rasucita, 4B

Je

Cata

Vedere din regrupare

Je

🙂

Ihaaaaa…..

In pas ….

A fost o zi obositoare, dar de care m-am bucurat asa de mult! Vai, ce bine a fost!

Seara ne-am retras la refugiu unde se adunasera muuulta lume.

Bivuacu si Cami … Asta se numeste “mansa” – coarda deja pusa pe perete, unul fileaza, celalalt se da …

🙂 vedere de la refugiu.

Hihihi …

🙂

Si a fost asa de multa lume … si pentru mine .. a fost asa de friiiiiig! :))

Cum toata lumea se intorcea din perete stam la povesti despre trasee, alpinism, patanii … “Cum a fost in traseul X?!”

Duminica dimineata! Ce facem? Stai sa beau cafeaua intai! :))

Yum-Yum

Ca sa ne intelgem!!! :)) Ce aiurea m-am simtit cand am ajus prima data la refugiu si … nu ma identificam ca si alpinist! Ce naiba fac eu aici? se controleaza la intrare?! Nu, e suficient sa nu fi pantofar – adica sa nu ai ciocate in picioare – si sa nu asculti manele! :))

Refugiu Costila!

Oameni la plimbare pe Valea Costilei.

In refugiu …

Parca ni se sugerase ceva aseara: Hai sa facem Herman Bull si Flamura Rosie! Catalin nu are nimic de obiectat … ;). Pe cai!

Schita Herman Bull

Eu am nimerit lungimile cele mai grele, dar ce sa-i faci. E de noroc! Am incercat sa-i dau la liber macar, dar nu prea a iesit :D. Data viitoare.

Mai jos, schita din Flamura Rosie – Am incercat sa o fac dintr-o lungime, dar frecarea corzilor era muuult prea mare, asa ca … dupa ce am trecut de pas, la liber, am contiuat cu greu urcare pe o fata spalata cu nimic la maini, mici prizulite la picioare si .. m-am oprit intr-ul cui :)). Asta e! se mai intampla si din astea, oricat as incerca sa le evit!

In Herman Bull, eu secund!

Am plecat cap in traverseu …

In regrupare, imi astept secundul.

Catalin

Peretele Vulturilor, unde au intrat muuuulti oameni! Ii urmaream adesea: uite-i si pe aia, oare in ce traseu sunt, dar oare unde o fi Rudi si Corina, dar oare … pe unde o fi intrat Bivuacu si Cami pana la urma … ?! Uh, lasa … o sa ajung si eu acolo! Momentan urmez o precedura metodica ;))

Iar in pas in Herman Bull. Aici m-am tras de bucle, nu am gasit miscarea, si … pass!

Hihi …

Ajunsi pe Tanc-ul Mic, am inceput sa ne urmarim colegii din peretele Vulturilor, sa ne imaginam scenarii, am adminarat peisajele … si am bagat o mica picoteca ;)). E asa de frumos cand faci … fix ce-ti vine si nu-ti pasa de trecerea timpului, de ce inseamna viata ta dincolo de momentele respective … traiesti prezentul si atat!

In zare 🙂

In cele din urma am gasit si copacul de rapel pentru retragerea din Herman Bull. De acolo, nu a trebuit sa coboram prea mult ca sa ajungem la baza traseului Flamura Rosie. Desi aram cam insetati, am propus sa facem repede si Flamura rosie si abia dupa sa coboram de tot unde lasesem rucsacul, ca sa ne alimentam si sa ne adapam ;)).

Pe la 17:00 ne-am retras usurel la refugiu. As fi vrut sa mai bag un Catarator sau o Intrerupta pana avea sa apara si Rudi cu Corina carora le promisesem ca-i asteptam sa ne intoarcem impreuna, victoriosi, la Bucuresti. ;)) Dar nu, nu m-am mai dat pe nimic, caci intre timp a mai aparut lume in zona, si ne-am luat cu glumite si povesti … si … Eh, mai e timp!

Concluzie: Misto! De cand imi doresc sa ajung la Costila si sa ma dau cat vreau eu, pe ce vreau eu … cap, secund – sa fiu o echipa cu cel cu care ma dau! Mai fusesem la costila, insa de feicare data simitsem ca nu fusese suficient, si de fiecare data lasam regrete in urma cai as fi facut mai multe, as fi facut altfel, sau ca as fi vrut sa fie altfel ca si echipa cu cel cu care fusesem.
Dar de data asta … da, a fost asa cum mi-am dorit! Mi-am trait un vis, modest ca si trasee, dar frumos!

Multumesc coechipierului, care a avut rabdarea sa ma suporte inca un wee, cu mistourile mele, si sa-mi faca poze ori de cate ori “Uiti, acum o pozaaaa!” 🙂