Trecusem printr-o perioada destul de agitata in care vestile bune si rele s-au succedat la intervale foarte scurte de timp. Eram destul de agitata in bucuria mea inexplicabila relativ la “cele bune” dar si relativ la partea plina a paharului din “cele rele” … aveam nevoie sa ma rup de aceasta realitate. Ca de obicei, trebuia sa plec!

Ziua de vineri isi facuse simtita prezenta pe nesimtite. Trebuia sa luam o hotarare, asa ca … de ce sa nu incercam din nou Pestera Muierilor? Cine se mai baga?!

La ora 19:00 – 20:00 in sfarsit se hotarase:
Zona: Pestera Muierilor
Perioada: Un weekend
Echipele: Eu si Rudi, Cristi si Tori
Cu plecare la 7:00 de la Crangasi!!

Am ajuns la Pestera Muierilor pe la 11:00 cu oprire pe Dealul Negru la o cafea, ca mi se inchideau ochii. 🙂

Pentru cei interesati de mai multe informatii referioate la aceasta zona de catarare: topo Pestera Muierilor

Ne pregatim de cocot! Era destul de frig dar … speram sa facem fata!

Punga mea de magneziu … se imprastie peste tot! :))

Nu stiam zona asa ca il las pe Rudi sa hotarasca ce vom face prima data. Baietii sunt chititi pe Peretele Radului.

Haidem!

Noi am intrat in Pintenul Radului si baietii (Cristi si Tori) au intrat in Diadrul Salamandrelor, cred! Pleaca Rudi cap! Il las pe al asa ca de inceput! Il vad cum se chinuie, pe un traseu ce parea destul de lejer, se tot opreste, isi freaca mainile – si parca nu era asa de frig! Eu nu aveam nici o problema cu mainile … In fine! Se duce! Ajunge in regrupare, treage coarda si imi da unda verde! Ah, ia sa vedeeeeem?! Imediat ce am pus mana pe stanca mi-au inghetam mainile, nu mai simteam nimic, mainile mele devenisera absolut insensibile, si aveam o contunia sezatie ca nu reusesc sa tin nimic. Incep sa-l inteleg pe Rudi – ca tot il judecasem eu in mintulitea mea! :)). Ajung in prima regrupare! Hotarasem deja ca nu ne dam cap schimbat ci ca ne dem cap sau secund integral in functie de cum ne-am hotarat la inceput.

In regrupare!

Rudi se pregateste sa se dea la scarite! – pasaj cotat A0

In zare!

Ei, si pasajul ala la scarite a fost ingrozitor! Nu m-am catarat deloc! Am tras de scaritele alea de am innebunit … pffff … ce traseu urat! Cand am ajuns in regrupare i-am zis lui Rudi: “Hai sa ne si cataram azi! Ce e cu traseul asta asa de urat?!” Nici Rudi nu stia ca Peretele Radului e asa de neprimitor.

Am rapelat la baza traseului. Baietii erau si ei in rapel! Avusesem tendinta sa-i invidiez ca probabil ei ar fi avut posibilitatea sa se dea pa ceva mai frumos, insa … nu! Erau la fel de hotarati ca si noi sa schibam zona! 🙂 .. Plecam spre peretele Pesterii, unde, hotaram sa ne dam pe trasee scurte, ca sa putem sa ne bucuram de pufoaica cand nu ne cataram! Era cam frigut, duap cum ziceam! 🙂

Si asa ajungem sa luam la rand traseele din Zona G unde sunt trasee de 1/2 lungimi care se ppot face dintr-o singura lungime mai lunga (~30m) de grade 5-6-7, perfecte pentru incepacei. Echipele s-au pastrat asa cum au fost de la inceput. Era randul meu sa ma dau cap, asa ca toata restul zilei am fsot nevoita sa ma dau cu buclele pe mine, si sa descopar linia traseului … usurel dar … interesant!

Din primul traseu am coborat in rapel, crezand ca nu ajunge coarda pana jos!

Pana seara am reusit sa ne dam pe toate traseele din Zona G cu exceptia celui mai usor de acolo, Lola, care se anunta de un 5 elementar. S-au dat baietii pe el!

Autopoza la final de zi!

Ne-am intins corturile intr-o pajiste, am mancat ciorbita de la mama de acasa, si … am finalizat cu 2 sticle de vin fiert, si amintiri din drumetii … Pacat ca nu eram in cortul meu, ca tare mi-ar fi placut sa ma las furata de vise pe fundalul povestirilor! 🙂 Intr-un final ma hotarasc sa parasesc petrecerea si sa ma retrag, constientizand faptul ca urma o zi de cocot, la al carei final mai aveam si de condus 250Km spre Bucuresti …

Afara era de vis! Multe reflectoare indraptate catre pereti, se vedea superb!

Se pare ca ne pusesem corturile in locul cel mai ferit de soare. Am tot asteptat sa vina soarele si la noi .. pana am hotarat: gata, hai sa strangem si sa mergem! Intre timp .. a venit si soarele, dar prea tarziu sa ne mai bucuram de el! 🙂

Au urmat 3 trasee de 2-3 lungimi pe Peretele Pesterii: Cezarica, Coralul, Hornul Vanurilor. Iar era randul meu sa fiu cap, asa ca … 2 din 3 am fost cap! Data viitoare e randul lui Rudi, sa nu uitam! 😀

In Cezarica!

Tot in Cezarica. Rudi ear in ultima lungime! Baietii ne asteptau sa ne retragem impreuna!

Stai cuminte sa te trag in poza! :))

Si eu! Nu prea va dati seama in cepositie stateam aici, nu? :))

Uite si cum se vede de la baieti! ;))

In zare …

Retragerea se facea prin spatele peretelui, prin o padure foarte frumoasa.

🙂

Nu mai stiu in care dintre trasee eram aici :)).

In zare iar!

Fusese mult mai cald ca in ziua precedenta. Nu prea apuca sa ma ia frigul, desi eram imbracata doar cu un polar. Dintre toate traseele, m-am bucurat de cele pe care m-am dat cap, mai ales de ultimul … nu stiu cat de obiectiva e parerea … dar Coralul mi s-a parut banal: o fi fist din cauza ca eram secund?! :))

Baietii s-au dat pe Coral, si pe un traseu pe mobile – Livada cu Ciresi – daca tin eu bine minte, de care au fost foarte incantati. La final au mai bagat un Calin din Zona G ca le facuseram pofata cu o zi inainte. 🙂

Pe la 17:30 eram la masina ne pregateam sa luam viteza spre casa. Bineinteles ca a urmat si o oprire pe Dealul Negru la mici – clasic!

A fost un weekend marfa, si ma bucur ca usor, usor ma obisnuiesc sa ma dau cap!

Multumesc colegului de coarda, si companiei!