Nu, nu aveam idei pentru weekend-ul care batea la usa. Si oricum eram mult prea preocupata de probleme tehnice, emailuri … treburi serioase de altfel :D. Rudi vine cu ideea crestei Pietrei Craiului. Ah, eram praf de obosita, ma trezisem dimineata, imi era deja somn, si deja visam la patul meu moale. La ora 16:00 ne hotaram asupra turei si echipei – plecare la ora 20:00 din Bucuresti, eu iar trebuie sa conduc ….

Vai, dar ce praf eram si ce somn ma tortura.

Ca de obicei, seful meu, un dragut, ma lasa sa plec spre casa la 17:00 atragandu-mi atentia ca nu o inghite pe aia cu “Imi e somn de mor!” si ca stie el ca vreau sa plec la munte. Hahahaha … Radem impreuna si plec! Fie vorba intre noi: chiar imi era somn! :))

Tura: Creasta integrala a Pietrei Craiului
Echipa: Eu, Rudi si Corina

Ajung acasa mai devreme, apuc sa fac un dus, imi fac rucsacul, umplu termosul cu ceai fierbinte si … ii culeg pe coechipieri de pe drum!

Ajungem la Gura Raului in jurul orei 23:00.

Drumul spre Curmatura pare mai lung ca niciodata .. dar intr-un final ajungem la cabana, unde ne intalnim cu Vasile, si ne bagam direct la somn! Dimineata ne trezim pe la 6:00, mancam si …

Usurel la deal …

Zapada destul de maricica, urme … nu prea …

Pentru prima data nu am mai urcat la Bellvedere, dar tot am avut parte de peisaje belle! 😉

In ceata

Cu greu ajunsi la Ascutit pentru masa de pranz! 😉

🙂

Se mai spulbera ceata din cand in cand …

Eu la batut de urme .. ca de’: tre sa ma obisnuiesc si cu din astea!

🙂

🙂 Era greu, mi s-a parut mai greu ca niciodata … dar … Iubirea de munte o fi un blestem?!

Si uite rasplata! Eram acolo, in aer curat, in bataia vantului, rupta de oboseala, privind in zare jocul superb al norilor si al stratului de ceata …

Faci si mie o poza?! 😉

De dupa Ascutit pana la Ref Grint am deschis calea. A fost a naibi de greu … dar … am mai uitat si eu de oboseala! 🙂

Daaaaaa … uite stalpul! Am ajuns! Eeeeee …

De la stalp pana la refugiu am inaintat pe urme batute . Nu stiu de unde veneau, caci era prea ceata sa ne dam seama. Pe moment m-a fulgerat un gand: “Astia nu or fi pinguinii?! Oh, de ce nu l-am intrebat pe Octavian pe unde umbla wee asta, ca doar era online pe mess aseara …”. Auzim voci din refugiu, bat stangaci in usa …. Dap, pinguinii erau! Si asa ne strangem in refugiu ditamai gasca sa ne tinem de cald unii la altii. 🙂 Bucuroasa de revedere, dragi pinguini!

Dormisem bineeee …. Toti aveam acelasi plan: “daca se indreapta vremea, plecam pe Sudica!”

Ne pregatim de sudica … ca ati vazut cum era vremea, nu?!;)

Poza de “La revedere!”. Pinguinii ne fac onoarea de a ne lasa un avans de inainteare de ~15 min, ca sa batem urme ;). Multumim, multumim!

🙂

Adesea ne uitam in urma, si ei ne urmaresc cu privirea … 🙂

Rudi ramane din cand in cand in urma sa faca poze ..

🙂

🙂

Uitei si pe pinguini rasfirati pe creasta! 🙂 Helooooo, uuiuuuuuuu! Si ne facem cu mana …

Soare si frumos: o zi perfecta de bronzat! 🙂 (ca sa intelegeti de ce sunt mai neagra pe fata decat in rest!)

🙂 Rudi lupta pentru locul 1 in coloana! Bine … fie, treci tu in fata! 😉 (Si nimeni nu s-a mai luptat de atunci sa-l detroneze … a batut urme tot restul zilei!) :))

🙂

Nu acolo am fost de Revelion? Incercam sa-mi dau seama cam pe unde vine Ref Iezer …

🙂

Intre timp realizez ca mi-am pierdut “ceva”. Ca sa mai castgam niste timp se hotaraste sa-i dam la vale in retragere pe un valcel inainte sa ajungem la Funduri, dupa ce s-a consultat atent GPS-ul lui Rudi .. 😉

Sun la Cab Curmatura sa-i rog sa intrebe turistii ca daca au gasit “ceva” sa mi-o dea! :)) Eram convinsa ca o pierdusem pe undeva pe cararea dintre Botorong si Curmatura …

Pe la baza muntelui, retragerea! Aveam mari frustrari pentru pierderea acelui “ceva” …

Paranteza: De ceva vreme (saptamani) ma tortura un presentiment ciudat ca o sa pierd “ceva”. Tot incercam sa scap de acel presentiment dar nu-mi dadea pace! Ajunsesem in punctul in care imi doream sa o pierd, ca apoi sa o gasesc, si sa-mi vad linistita de viata! Se pierduse, nu mai ramanea decat sa o gasesc! 🙂 Gandul asta ma linistea! :)) – Inchidem paranteza!

“Rudi, fa o poza aici ca uite ce frumos pica stana asta in peisaj!”

Paranteza: Cand eram copil, ieseam adesea pe sala scarii sa ma uit. Nu stiu la ce .. dar sa ma uit! Aveam incuietoare cu buton la usa, uitam cheia in casa, si ramaneam in ciorapi dardaind de frig pe presul de la usa. Si atunci fortam puterea mintii, si ziceam toate rugaciunile lui Doamni-Doamni si: “Acum e sub pres!” – cheia nu aparea nicodata sub pres! :))

Inca mai cred in puterea mintii! 😉 – Inchidem paranteza!

Cu dezamagire, desi am urcat putin spre Crumatura de la Botorng, nu am gasit “ceva”-ul … Acest lucru a avut urmari destul de neplacute insa Marti deja se linistisera lucrurile. 🙂

Partea buna este ca cei de la Curmatura m-au tinut minte cu acel telefon, si urmatoarea sambata un turist a gasit “ceva”-ul pe poteca, caci se topise zapada, si l-a predat la Curmatura, si cei de le Curmatura m-au anuntat, si “ceva”-ul a luat drumul via Bucuresti in buzunarul altor turisti care s-au intalnit cu mine si: mi-au facut un frumos cadou de 8 martie: “ceva” :)). – MULTUMESC !!!

Trebuie sa fac si eu macar 2 fapte bune, nu?! 😉