Acum 3 ani, pe cand treceam in anul 4 de facultate, eram pentru prima data in Fagaras, faceam o parte din creasta incepand de la Lacul Capra, unde avusese loc intalnirea Carpati.org, si finalizand la Rudarita.
Atunci, plecand noi asa in echipa de 4 oameni (eu, Muha pe care o cunoscusem in tren cu o zi inainte, Mike si Radu) ni s-a mai alaturat un baiat care se pregatea sa plece singur. Amintirea acestui baiat mi-a ramas putenic inradacinata in memorie, deoarece ma impresionase profund.

Mergeam prima si el era in urma mea. Nu ma miscam prea repde si aveam tendinta sa ma opresc destul de des sa ma odihnesc. Atunci el mi-a zis: “nu te opresti sa te odihnesti, ci te odihnesti cand mergi pe plat, uite, ca acum!” – si urma o portiune de plat, undeva in zona Fereastra Zmeilor. Mi se parea uimitor sa poti sa te odihnesti mergand. 🙂 Incerca sa comunice cu mine. Il vedeam ca pe un om superior si ma simteam inhibata sa vorbesc cu el, mai ales dupa ce afirmat ca se poate face creasta Fagarasului in 2 zile. A durat 4 zile sa facem tura Lacul Capra – Rudarita – Bucuresti.

Ce vremuri?! Ulterior, l-am reintalnit pe acel baiat. Mi s-a parut destul de uman, si nu m-a mai impresionat deloc, nu l-am identificat deloc cu imaginea puternic intiparita in mintea mea. Nu, nu era acelasi, si totusi amintirea celui de demult a continuat sa ma urmareasca. 🙂

Adesea vorbeam cu cunoscuti si le ziceam ca am putea sa incercam creasta Fagarasului in 2 zile “ca se poate face!”. Nu stiam cert, dar asa auzisem, nu?! 🙂 De obicei nu primeam un feedback prea bun la afirmatia asta … dar eu tot speram si visam sa o fac si pe asta. Cu timpul m-am luat cu proiectele mele de alta natura … dar, ori de cate ori ajugeam in zona Fagaras imi aminteam de cel baiat cu “se poate face creasta in 2 zile!”. Usor, usor, acea afirmatie a inceput sa mi se para din ce in ce mai realista si facubila, ba mai mult: acum visam sa fac creasta Fagarasului in 2 zile, IARNA! Numai ca iarna asta a fost cam capricioasa, nu?! A trecut fara macar sa am ocazia sa vad Fagarasul, dar sa-i mai si strabat intreaga creasta?! Inca mai visez! Amatori?! 🙂

In urma cu cateva weekend-uri a aparut povestea Hoinarilor, care a generat destul discutii printe cunoscuti. Eu sunt putin mai greu de impresionat, trebuie sa recunosc, si din ce in ce mai greu de impresionat … dar efectul acestei povesti avut asupra celor din jur m-a bucurat: ok, acum sunt destui care s-au lamurit ca se poate, si care vor sa demonstreze ca pot si ei … deci nu imi va fi prea greu sa-mi gasesc coechipier sa fac si eu o tura de alergare pe munte asa cum ma mananca in talpa de foarte mult timp. (asta o gandeam inainte de Marathon 7500)

Primesc destule refuzuri.

Vine Marathon 7500. In sfarsit alerg pe munte. Era pentru prima data cand faceam o astfel de tura de anduranta, si devin puternic impresionata de propriul meu organism: simteam ca as fi putut chiar si mai mult. Dupa 24 de ore de mers pe munte, din care una de somn, ma simteam la Vf Omu explodand de energie, gata-gata sa o iau la fuga. Deci da, s-ar fi putut mult mai bine, puteam sa trag mult mai mult de mine. 🙂

Si dupa Marathon 7500, luni, aflu ca si pe Corina o tenta ideea de creasta Fagarasului in 24 ore. Hai sa vedem daca m-am epuizat de tot, sau mai am de unde!
Vorbesc cu Corina si-i propun sa facem echipa. Mi-a placut rau de tot de ea: hoarata rau, si nu a dat o clipa inapoi in ciuda eforturilor de a gasi pe cineva sa ne ajute cu masina – am fi mers si de capul nostru cu trenul daca nu s-ar fi oferit Tarzan sa ne ajute. 🙂 Si de el mi-a placut mult de tot ca a fost plin de initiva sa ne ajute! 🙂

Perioada: 25-26 iulie 2009
Echipa: Eu, Corina, Tarzan
Locatia: Fagaras
Obiectivele mele (in ordinea prioritatilor):

• 1. Sa consum ultimul strop de energie care credeam ca-l mai am.
• 2. Sa vad cum e sa faci echipa cu Corina (era una din curiozitatile mele) 😉
• 3. Sa incerc produse energizante SPONSER
• 4. Sa-mi fac inaugurarea la noii bocanci
• 5. Sa termin cursa in 24h
• 6. Sa termin cursa chiar daca e vorba de mai mult de 24h

Da, stiu, finalizarea cursei nu era chiar obiectivul numarul 1 ;)).

Au fost destule persoane care au incercat sa ma convinga sa nu fac aceasta tura utilizand afirmatii de genul “Dupa Marathon 7500 nu ai nici o sansa, lasa fibra musculara sa se refaca!”, “O sa ai probleme cu ficatul!”, “Voi, doua fete, macar luati un baiat cu voi. Nu se stie cum incitati ciobanii!”. Off, asa de mult imi doream macar o mica incurajare: hai, succes!
Atitudinea noastra extrem de ferma si hotarata i-a mai potolit pe cei din jur si … chiar ni-au urat succes! Mi-a mai mangaiat sufletelul! 🙂

Deznodamant: Ne-am retras pe la Fereastra Mare a Sambetei -> Cabana Sambata. 🙂 (asta ca sa nu oblig pe toata lumea sa citeasca intreaga postare ca sa afle cum s-a terminat) ;))
Uite si harta cu traseul – linia verde -Turnu Rosu -> Popas Sambata

Ca si pregatire am incercat sa dorm si eu 8-9 ore pe noapte (o adevarata cura de somn) in saptamana de dupa Marathon 7500, am mancat mai multa paine decat de obicei la salata de la praz, si … am sarit peste antenamentele de la stadion, limitandu-ma la plimbari usoare cu bicicleta casa->servici->casa (~20 km pe zi) de recuperare.

Echipament:

• adidasi de alergare pe munte (Salomon XT Wings)
• bete treking
• bluza maneca lunga, subtire (sa nu ma bata soarele)
• pantaloni lungi
• geaca de ploaie
• sapca
• rucsac mic prevazut cu rezervor de apa 2L
• frontala
• aparat foto
• telefon si niste banuti
• harta Fagarasului
• folie supravietuire
• 4 geluri Sponser mici
• 2 geluri Sponser mari
• 3 activatoare Sponser
• 2 pliculete Isotronic
• un baton Sponser
• 250g miezi de nuca
• 400g alune de padure prajite

Vineri la ora 17:30 ma intalnesc cu echipa in Crangasi. Ajungem la Turnu Rosu pe la 23:00. Nu pierdem prea mult timp: punem repede cortul si ne culcam urmand sa ne trezim la 3:45, sa mancam ceva si la la 4:30 dimineata sa incepem urcusul.

Zis si facut, la 4:26 plecam. Il lasam pe Tarzan in urma noastra sa aibe grija de Maria (masinuta mea) si sa stanga cortul.

Traseul incepe cu un urcus in padure, nu asa de sustinut pe cat am fost avertizata – poate ca ma obisnuisem deja cu “tratamentul” urcarilor din Bucegi. 🙂 Merg in urma lui Corina incercad sa pastrez distanta. Eu la “incalzire” sunt ceva mai inceata, numai ca de data asta nu mai aveam dubii daca pot sau daca nu pot. Ajunsesem sa-mi cunosc suficient de mult organismul, cat sa stiu sa am rabdare cu el, si incredere ca va fi bineeeeee. 🙂
Prima sursa de apa imediat dupa saua Suru. Ora 7:36. Facem plinul!

Poza de grup 🙂

Imediat ce lasam in urma Suru, desi tineam pasul cu Corina, ma lovise un soooomn. Of, doar stiam ca asa o sa fie, de ce nu am baut si eu o cafea inainte de plecare? Imediat imi aduc aminte ca am la mine cele 3 Acceleratoare SPONSER pe eticheta carora scria ca printre ingrediente are si cafea. Hai sa incercam! Si torn pe gat o fiola. In maxim un minut, somnul imi dispare si imi vine un chef extraordinar de alergare. La urcare aveam un ritm extraordinar, nu simteam ca trag de mine, respiratia se mentinea reagulata dar … Corina ce face? Ramanea cel mai adesea in spate, asa ca am mai slabit putin ritmul, am preluat aparatul foto si … cic-cic. Eram prima data pe bucata asta de creasta a Fagarasului, Turnu Rosu – Negoiu. Asa ca nu ma plictiseam! 🙂
… si umbra mea! 🙂

Si lacul Avrig. 🙂

🙂 .. o lasasem pe Corina sa o ia inainte, caci eu oricum o ajungeam din urma degajat! 😉 Ma bazam pe faptul ca la ea plecarea era ceva mai grea ca la mine, asa ca aveam rabdare cu ritmul ei sa se incalzeasca. 🙂

Astea sunt poze cu dedicatie pentru Mamita mea. 🙂 La ea m-am gandit cand le-am facut! Si am incercat sa pun cat mai multe, asa ca … va rog, rabdare! 😉

Cred ca Vf Scara. 🙂

Plec in goana in fata Corinei, incercad sa-mi pastrez ritmul de urcare, ca-mi placea prea mult, dar sa incerc sa incetinesc la coborare, pentru a o lasa sa ma ajunga din urma.

🙂

Daaaa, am avut timp de poze, la greu!

🙂 Si ce zi superba!

🙂

Ritmul de mers pe care il aveam era un fel de plimbarica pentru mine. Dar imi dadeam seama ca Corina facea eforturi destul de mari, asa ca o rog sa-mi dea tot ce are in rucsac, tot ce atarna, pentru a echilibra putin ritmul de echipa: ea sa poata merge mai repde, si greutatea sa ma mai domoleasca pe mine. Din pacate, diferenta a fost ceva cam mare, si lucrurile nu s-au echilibrat … am continuat sa incerc sa merg in ritmul ei, sa am rabdare, si sa … ma bucur de vremea buna, poze si plimbare :).

Turisti, pe langa care noi zburdam ca niste caprite. 😉

🙂

🙂

Pe Custura Saratii. Ce m-am mai distrat aici. Mai ales cand treceam pe langa turisti saltand de pe un bolovan pe altul cu o usurinta, greu de acceptat de ei ;). “Ce zici ma de asta? E ceva … fantastic, dom’le! Oare cine le-o fi carand bagajele?!”- aud in urma mea de la un barbat. :)) M-a amuzat teribil!

🙂 Catarare libera ;).

Lasand in urma Custura Saratii, ne indreptam spre Negoiu. Nu stiu daca sa zic “usurel” sau “in goana”. Caci pe toti turistii ii lasam in urma foarte repede, insa mie personal ritmul mi se parea de plimbare! Parca Marathon-ul 7500, in loc sa ma epuizeze, m-a umplut de energie!

Hai Corina! Hai! 🙂

Incepe urcarea pe Negoiu! 🙂

🙂

🙂

Pana ma ajunge Corina din urma, am si eu timp de o autopoza, nu?! :))

Pe Vf Negoiu, ora 11:57. Inca in parametrii pentru 24h. 😉

Pe Vf Negoiu era .. maaare aglomeratie! 🙂

O poza si cu mine!

Plecam imediat! Corina nu se opreste! 🙂

Intrarea in Strunga Dracului.

E foarte bine asigurata cu lanturi: ca sa stie si incepatorii. 😉

🙂 Imediat ce am iesit din Strunga Dracului si incep traversare catre lacul Caltun, imi aud numele:”Ce faci, Silvia?!”. Nu stiam unde sa ma uit, si nu intelegeam cine m-ar putea recunoaste de departe … ma uit in jur, ma uit in jos, si … sus, cocotat pe stanci era Tarzan! Ce tare! Il rog sa tina telefonul deschis, ii zic ca am telefonul inchis ca sa fiu sigura ca nu mi se termina bateria atunci cand am nevoie de el, si ii amintesc ca intre 24:00 – 4:00 ajungem la Rudarita!

Lacul Caltun, si refugiul Catun (punctul ala rosu). 😉

🙂

Al doilea punct de alimentare cu apa. Urmatorul era la Lacul Capra asa ca nu ne incarcam prea tare. Ora 12:48.

Spre Vf Laitel. Lasam in urma Caltun-ul ;). Desi Corina se chinuia, eu inca ma plimbam. Deja luasem tot ce se putea de al ea din rucsac, mai putin apa, si o rugasem sa ia un gel energizant ca sa mai acceleram putin.

🙂

Pe Vf Laita?

🙂

🙂

🙂

🙂

In momentul in care te apleci putin peste creasta si vezi lacul Balea, incepe sa se auda o galagie de nedescris, rasete stridente extraordinar de clare, urletele celor care se dau la tiroliana … Ce aglomeratie, ce sufocant!!

Lacul Capra… 🙂

🙂

Ne oprim la Lacul Capra pentru alimentare. Portiunea asta simtisem ca facusem putin efort sa ma tin dupa Corina (ea luase un gel energizant). Efortul nu fusese prea mare, dar deja ma obisnuisem sa am timp de poze … asa ca bag si eu un gel! ;)) Ora 14:51. Deja nu prea mai eram in progaram pentru 24h, dar speram sa recuperam pe partea de final.

Plecam mai departe …

Pe cer erau nori si ne protejau de soarele necrutator: vai ce bine!

🙂

La Fereastra Zmeilor, deja cerul se cam incarca cu nori! Mai sa fie!

🙂

Ramneam nestingherita in urma sa fac poze! O lasam pe Corina sa faca ritmul! “Mergi si la urcare si la coborare cat poti tu de repde, sau … ritmul tau mai rapid, na!” ;)).

Deja imi luasem gandul ca vom face mai putin de 24h, asa cum visasem eu la inceput. Eu ma simteam inca incredibil de fresh! 🙂

La Trei Pasi de Moarte … pt necunoscatori: asa se numeste pasajul asta. E un pic mai expus, dar prevazut cu lanturi, deci e sigur! Nu prea e recomandat pe ploaie, dar cu atentie … se face!;)

Se pare ca … o sa ploua! Ihaaaa, o sa fie interactiv! 😀

Si-i da cu ploaie, cu grindina. Nu, nu asta ma deranja, insa acum, ritmul de mers nu imi mai placea deloc, caci aveam nevoie de ceva mai tare pentru a ma mentine calda, si incepea sa-mi fie din ce in ce mai frig :(.

Dupa prima ploaie … spre vf. Mircii.

🙂

Ploaia s-a oprint inainte de coborarea de pe Vf Mircii. Jos, la baza se afla un lac, cam jegos, ce-i drept, unde am alimentat cu apa. Dupa ce trecem de Saua Podragului incepe iar sa ploua destul de tare, cu grindina … abia ma uscasem si eu! 🙁

Si a tot plouat. Tuna si fulgera, si la un moment dat in fata noastra apare Vistea mareata, asteptand sa o urcam. Of, ajungem acolo sus acum cand fulgera? Da, asta aveam de facut!! Plimbarea nu-mi mai pria deloc, imi era din ce in ce mai frig, si ma intristam din ce in ce mai tare: Corina se misca si mai incet! 🙁

Cand am ajuns la baza urcarii catre Vf Vistea, ploia s-a oprit: era o fereastra de vreme buna care ne-a urmarit pe tot parcursul urcarii pe Vistea, si o parte din coborare. Am ajuns la Refugiul Vistea ude fleasca, plouate: am oprit sa luam energizante, mai ales Corina. 🙁 Deja hotarasem sa ne retragem pe la Sambata. Nu, eu nu as fi renuntat daca ar fi fost sa alerg, dar imi era incredibil de frig, nu aveam schimburi la mine, si bluza cu maneca lunga era din polestier (uda tine rece!).

Refugiul era plin de turisti straini. Corina s-a schimbat, a pus pe ea un polar subtire, dar uscat. Un baiat mi-a dat doua “hands wormer” (pliculete care in reactie cu oxigenul emana caldura si se pun, de obicei in manusi iarna) pe care mi le-am aruncat in san, una la burta si una la spate.

Dupa pauza din refugiu, mi se facuse incredibil de frig, asa ca in momentul in care am iesit de acolo iar in ploaie, am luat-o la fuga, refuzand sa ma uit in urma, si rugandu-ma ca si Corina sa fie in urma mea, la fel de vioaie ca mine. Imediat a urmat o urcare, si pas cu pas, ulram si ii dadeam la deal, si iar urlam … incercad sa ma incalzesc! Ma uit in urma! Corina nu era! Aproape ca-mi dau lacrimile, ma intorc si o iau iar la fuga: imi era incredibil de frig! Dupa ce ma mai incalzesc, incep sa mai incetinesc ritmul dar … Corina era muuult in urma.

Ma gandeam sa plec singura, sa o las in urma, dar … nu, nu se poate! Daca i se intampla ceva, daca mi se intampla mie ceva, trebuie sa mergem impreuna! 🙁 Alerg, ma opresc, nu stiu daca am plans sau doar s-au prelins stropi de ploaie pe obrajii mei, dar … imi era foarte frig!

In cele din urma m-am mai calmat, am stat pe bucatele si am asteptatat-o pe Corina. Cand m-a ajuns am incercat sa merg in urma ei, sa nu ma mai indepartez. Era ceata, si incet, incet sa lasa noaptea. Pe indicator scria 4-5 ore. 🙁 Of, stiam ca nu aveam sa facem mai putin de cat scria acolo, Corina mergea din ce in ce mai prost. Incercam sa o stimulez zicand-i cat de frig imi e, ca trebuie sa mergem mai repede dar … Cred ca atat putea!

Cand s-a lasat noaptea, si am aprins frontatele am avut un soc: din cauza cetei nu se vedea nimic! M-am jucat cu intensitatea luminilor la frontala, si am descoperit ca pe intensitate mica, daca ma uitam la bocanci, reuseam sa vad macar unde sa calc si inca cativa centimetrii perimetru, asa ca ma folosesc de asta sa urmaresc poteca.
Corina iar a ramas in urma! Ma gandesc ca e mult, mult prea obosita sa se concentreze si unde sa calce, si sa gasesca poteca, si sa urmareasca marcajul … asa ca o astept sa ma ajunga si o rog sa stea fix in spatele meu, sa calce pe urmele mele, si daca merg prea repede sau prea incet sa-mi zica. Cred ca ne-am miscat putin mai repede asa … ploia se oprise, dar eram ude fleasca oricum!

Vorbisem deja cu Tarzan de pe Vistea si-l anuntasem ca ne retragem pe la Sambata. In apropierea cabanei Sambata vedem niste jocuri de lumina in departare: Crezi ca ne asteapta cineva? Cred ca vine in intampinarea noastra! Cred ca i-a anuntat Tarzan ca venim, si i-a rugat se ne ajute! … si asa ne distrageam atentia incercand sa gasim fel de fel de variante prin a ne explica jocul acela de lumini, care, chiar ne ajuta sa ne orientam. Ceata, ba disparea din senin, ba aparea din senin … ne obisnuisem deja cu jocul asta. Cand disparea, aproape ca-mi venea sa o iau la fuga .. dar, trebuia sa ma abtin si sa merg ritmul echipei. Insa ma uitam repede in zare dupa urmatoarele marcaje.

Am ajuns la Cabana Sambata la ~12:00 noaptea. Acolo ne-a intampinat un baiat de la salvamont, si ne-a condus ultimii metrii la cabana. Am luat mancare, si i-am rugat pe cei de acolo sa ne lase sa mancam la bucatarie cu ei, caci era cald si bine!

Oamenii ne intreaba de unde venim, presupun ca vrem sa stam dar: Pai nu stam! Mancam ceva, si plecam jos la Pastravarie! Ca si reactie, oamenii incearca sa ne convinga sa nu plecam, ca e frig, ca e periculos, ca e mult de mers, ca poteca e neclara, ca suntem doua fete, ca … Nu mai stiu, caci eu eram alunecata in lumea mea: imi era frig! :(. Nu, obosita nu ma simteam, doar frig! Ma gandeam cu groaza ca mai sunt 3 ore de mers, si … nu puteam sa alerg.

Ramaneti aici! Stati pe gratis, numai nu plecati! Vreti un ceai, e din partea casei? Raspund prompt: da, vreau, ce bine! Ne pune cate o cana mare de ceai. Corina parea suparata de aluziile barbatilor referitor la “Sunteti doua fete, e periculos!”. Poate ca in alte circumstante m-as fi suparat si eu, insa acum ma gandeam serios sa accept oferta, sa raman acolo peste noapte.
Pana la urma Corina ma convinge, asa ca ne pregatim sa plecam. Ne punem rucsacii in spate, bagam Corina un gel energizant, eu un accelerator (sa fiu sigura ca o sa-mi fie bine), si … Ploua iar?!
Se pare ca da! – raspunde barbatul usor ironic. Dar nu conta! Corina, eu nu mai merg, imi e frig, nu, nu pot! Sa stiti ca oferta e inca valabila, va las sa va ganditi! – zice barbatul, si pleaca.
Sus in camera era cald si bine, mi-am dat panatalonii uzi jos de pe mine, si m-am bagat sub 3 paturi. Am dormit ca un prunc pana dimineata la 9:00 – 9:30. 🙂 Ce bine a fost!
Dimineata am mancat cartofi prajiti si oua ochi, am baut o cafea … nu mai ploua, soarele se arata pe cer. La iesirea din cabana Sambata am facut o poza cu cele 10 porunci! 🙂

Izvorul de la cabana. 🙂

Pe la 12:00 ajungem si la Popas Sambata, unde Tarzan isi facea de cap cu un grup de tinerei, cu care a stat toata noaptea la baute, fripturici, muzica si glume! ;)) Bravo lui!

Am mancat si noi niste aripioare la gratar, am baut putina berica, am stat 15 min cu picioarele in rau, ne-am schimbat si am plecat pe ruta Transfagarasan spre casa.

Poza de grup! 😉

Poza, cu dedicatie pentru Mamita, ;)) pe Trasfagarasan!

Bagam si noi ciorbita de final de tura. 🙂

Si nici nu apucam bine sa terminam consumatia ca vine administratorul sa ne dea afara ca “mai sunt si altii care asteapta sa manance!”. Ce idiot! Nu ne ridicam pana nu terminam consumatia in ritmul nostru .. pfffffffff

Cu lacul Balea 🙂

Coborare printre oite! 🙂

Inainte de Curtea de Arges am preluat conducerea Mariei. Corina si Tarzan au adormit langa mine. Drumul a fost linistit si cu prea putin peripetii, mai putin pe autostrada unde i-a explodat roata unei masini pe care tocmai o depaseam eu. A fost cu emotie mare, cred ca soferul acelei masini a avut inspiratie si a stiut cum sa controleze masina, caci s-a taras asa pe banda lui .. ce noroc!

Concluzii:

• multumesc lui Rudi pentru aparatul foto – ni l-a imprumutat;
• multumesc lui Tarzan pentru sustinere
• acceleratoarele Sponser sunt mai mult decat GENIALE – cred ca se poate face comanda pe site-ul SPONSER.ro– Bravo echipa! Nu, nu am perceput tura ca pe un esec, a fost foarte marfa! 🙂
• buni adidasii 😉
• nu, nu am reusit sa consum toata energia 🙂 – continui sa ma uimesc!