2009.07.17 – Maraton 7500 – Bucegi

ATENTIE: nerecomandat incepatorilor! πŸ˜€

Se apropia Marathon 7500. Ce e aia, ce presupune aia? Ceva foarte greu! Ei na, cat de greu poate as fie?! Hai ca m-as baga si eu! Ma uit in jur, ma gandesc, iar ma uit in jur … da’ cu cine sa intru?!

Om trai si om vedea, mai sunt 3 saptamani, nu?! Toti din jurul meu care planificau sa intre in cursa aveau deja un plan, 24-30 ore, fara somn, fara mancare fara …., ma gandeam ca sunt nebuni si ca e inuman, insa eu eram de-a dreptu pasiva si … sa zicem ca asteptam! Intr-o seara ma suna o fata pe care o cunoaseam de la sala, Aura.
– Am vazut ca ai batut-o la cross montan pe blonda la Cupa Vanturarita, si eu stiu ca nu e usor sa o bati pe blonda! Si uite, am un prieten care vrea sa intre la Maraton 7500 la mixt. Te-ar tenta? Hai ca te pun in legatura cu el …
– Mai … bine chiar vroiam sa gasesc pe cineva cu care sa intru!

Trec inca 2 saptamani, in care nu ma gadesc prea in amanunt, nu studiez prea atent harta, nu ma gandesc decat ca acum am un motiv in plus sa ma mai antrenez mai mult mai ales ca imi expirase abonamentul la sala de escalada, si nu prea ma tenta sa-mi fac unul nou prea curand. Asa ca il rog pe proful de atetism sa-mi faca antrenamente cat de dur se poate, incep doua antrenamente pe saptmana, la care nu vroiam sa lipsesc in ciuda norilor de pe cer si a ploilor de dupa amiaza … si … atat! πŸ˜€
Imi vad in continuare de planurile mele modeste de munte, cu toate ca in mine exista un framan de nedescris de … a gasi o modalitate in prin care sa ma epuizez fizic intr-un fel sau altul!

Plec in tura din Fagaras cu baietii de la Getica (echipa de Carpathian Adventure). Propusesem o tura taricica dar pana la urma am convenit cu ei ceva mai soft … si la finalul turei, desi imi placuse mult tura … Nu, nu era ce imi dorisem eu, eram obosita, dar nu destul! :)).

Luni ma horatasc: MAXIM 30 ore, fara oprire, doar cu batoane si geluri, si mergem pana ca capat fie ca ne taram!! Vorbesc cu Mihut, coechipierul de Marathon 7500 care imi impartaseste cu entuziasmul. Super!


Ma cam ia cu emotii, ma duc la stadion si mai bag un antrenament mai soft, fata de cum eram obisnuita in ultimele 2 saptamani, de recuperare/relaxare/pregatire .. ce o fi! In jurul meu apar cateva echipe care deja renunta! Ce? De ce? Cica o fi greu, adevarul este ca eu nu constientizam … dar?! Sa renunti inainte sa inceapa?! De ceeee?! Imi pica moralul, ma ia cu emotii, imi doream deja prea mult sa intru in cursa asta si sa o termin. Moralul meu in picaj ma cam intrista! Nu, nu, eu o sa pot! Si incep sa-mi tot repet: “Eu pot, eu pot, eu pot … “, si inima incepe sa-mi tresare din ce in ce mai tare, si moralul creste, creste! Autosugestia chiar e o solutie! πŸ™‚

Joi la ora 16:00 ma intalnesc cu lumea la statia 1 Mai, plecam. Dorm! Si, in lumea mea … ezit! :(. Nu e loc de ezitari: eu pot, eu pot .. Si iar moralul se inalta si ma umplu de bucurie! Ajung la tabara de baza, la Pestera, fix pentru sedinta tehnica. Nu era asa de multa lume …

Maratonul 7500

Imediat dupa sedinta ma culc: trebuia sa fiu odihnita! Ocazie de somn ca aceasta nu avea sa mai vina prea curand … caci dupa concurs planificasem o evadare la mare! :)). Dupa un pui se somn sunt trezita de fluieraturi si urlete: “Ursu, baaa! Unde-i! Alearga printre corturi, uite-l, uite-l!”. Percep sunete ca si cum trece ceva/cineva alergand pe langa cortul in care ma aflam. Dar se indepartase nu?! Ies afara somnoroasa pentru rezolvarea unor probleme bilogice, vad ursul indepartandu-se fixat de lumina frontalelor, urmarit de urlete umane si pocnitori, rezolv linistita problema si ma intorc in cort … ZZzz pana dimineata!

Traseul care urma sa fie parcurs:

Maratonul 7500

Cam cum arata foia de parcurs … :)). La trecerea fiecarui post se lipea un sticker pe patratelul corespunzator. πŸ˜‰

Maratonul 7500

Distanta: 88.4 km
Diferenta pozitiva de nivel: ~7700m

Maratonul 7500

Planul era sa:
1. Finalizam in max 30 ore – oh, eu visam la 24-26h! πŸ˜€ … adica, eu de ce nu as putea?!
2. Nu ne oprim
3. Nu renuntam nici daca ar fi sa ne taram pana la SOSIRE – de aceea mi-am luat betele telescopice! πŸ˜‰
4. In P6 care era la Pestera (tabara de baza) facem realimentarea si mancam ceva mai consistent.
5. Eu mai aveam planul sa-mi mentin moralul cu o gandire pozitiva: “Noi putem, noi putem!” :))

Echipament:
– haina de ploaie
– rucsac mic cu rezervor apa (2L) – ajuta enorm ca poti sa bei din mers/alergare πŸ˜‰
– frontala
– servetele :))
– folie de supravietuire – in loc de sac de dormit πŸ˜€
– polar subtire
– hainele de pe mine (pantaloni lungi, bustiera, sapca, bocanci usori de treking, bete telescopice)
– harta cu fisa de concurs

Alimente: 6 geluri Sponser, batoane de ciocolata, batoane susan

Echipa: eu si Mihut

Maratonul 7500

Ne trezim pe la 7:00. Beau o cafea, mananc cat se poate de bine, desi nu prea a intrat … si ne bagam la coada sa ne inscriem. Se verifica echipamentul obligatoriu, si ni se da harta recomandata cu fisa de concurs pe verso pe care urmeaza sa se lipeasca stickere la fiecare punct intermediar. Ruta intre puntele intermediare nu a fost obligatorie, ci doar recomandata, fiind alegerea noastra ce ruta sa urmam. πŸ˜€ Va dati seama ca nu au fost prea multe obtinuni, nu?!:)

Maratonul 7500

Se da startul la ora 8:00 asa cum se hotarase. Eu umblam aiurea, si deci am cam pierdut startul, dar mi-am revenit repede si am alergat sa prind lumea din urma.

Maratonul 7500

Apoi am continuat sa alergam, si sa tot alergam, si ciudat era ca nu prea simteam efortul.

Respiram profund … cand il vad pe Mihut cum se uita speriat la mine si imi dau sema cam ce e in capul lui si-i zic:
– Stai linistit, asa respir eu ca e important sa fiu oxigenata tot timpul!
– Ah, m-am mai linistit! – raspunde.

Si asa alergam, alergam, si nu stiu daca datorita motivatiei foarte mari sau … nu simteam deloc oboseala, si totul mi se parea o nebunie si ma distram rau, rau de tot! Si tot alergam, si nici o clipa nu simteam nevoia sa ma opresc … Eram prima echipa de la mixt si era super, insa cursa abia incepea.

Maratonul 7500

πŸ™‚

Maratonul 7500

Mihut

Maratonul 7500

Pe Jepii Mici neglijez si nu fac plinul cu apa, soarele devenise din ce in ce mai puternic si ritmul a scazut considerabil. La un moment dat am simtit senzatia de rau .. m-am oprit la umbra, si am fost depasiti de 2 echipe, de fapt cele care au ocupat locul 1 si 2. πŸ™‚ Asta e, imi zic, nu se stie cum se intoarce roata pe parcurs! Aveam mare incredere in rezistenta mea, desi era prima data cand ma testam intr-o astfel de tura. Eram destul de sigura ca o sa-i ajung din urma … si asa a fost: i-am ajuns din urma la P6 (7h 15′). Dar acolo planificasem sa ne oprim si sa realimentam cu batoane … Dupa P6 urma adevarata aventura! Deja aveam muschii paralizati! Acolo ne-a mai depasit o echipa, despre care stiam ca e foarte buna, de fapt, cea care a ocupat in final locul 3. πŸ™‚

A urmat urcarea de la Pestera la Omu (P7) in urma ultimei echipe care ne-a depasit, si pe care speram sa o tin in fata, si de acolo coborarea pe Valea Cerbului pana la P8. I-am pierdut!

Coborarea am facut-o destul de incet. Mult prea incet! Pana la Gura Diham am abordat o scurtatura, deci balaureala prin padure. Acolo, la P8 ne-au mai ajuns niste echipe din urma: Hopa, nu e bine! Dar speram sa-i lasam in urma la urcare la La Prepeleac. Am ajuns si la La Prepeleac la 9:15 cand deja se intunecase destul de bine. Plecam mai departe spre Omu, pe Bucsoiu Mare. Cunosteam destul de bine zona, dar a fost misto ca de fapt de toata partea de orinetare s-a ocupat Mihut.:)

Urcarea asta am peceput-o destul de lunga, parea ca nu se mai termina. Avusesem senzatia ca urcarea asta e mult mai scurta, insa pe intuneric lucrurile nu prea mai aratau asa cum mi le aduceam eu aminte. Incepeam sa ma simt din ce in ce mai obosita. Ajungem la Omu iar (P10). Hotarasem sa facem o pauza de batoane, dar Mihut tot amana momentul. Chestia asta ma demoraliza tot mai tare: “A zis ca ne oprim, de ce continua sa mearga?”. Era in fata mea .. si tot nu se oprea, desi nu mergea prea repde, ba din contra! Pana la urma ii zic ca vreau sa ne oprim neaprat, ca stomacul meu se lipise de spate. :)) Ce sa zic? Eram praf!

Ma asez in fund pe iarba, ma las in cadere libera pe spate … muschii toti mi se relaxeaza si in fata mi se arata cerul pliiiin de stele! A fost una din cele mai tari senzatii pe care am trait-o in acest maraton! Dintr-o data mi-a trecut toata durerea musculara, pentru o fractiune de secunda am uitat unde sunt, si am avut senzatia de plutire. M-am speriat si m-am ridicat repede de acolo: “Am un maraton de finalizat! Nu am voie sa pic aici!”. Trecusem printr-un moment divin, in care mintea de dezlipise complet de corp … L-as fi prelungit daca nu mi-ar fi fost frica ca nu ma mai pot ridica. πŸ™‚

Am terminat repede de mancat batonul de ciocolata, si am plecat mai departe cu Mihut in fata mea. A urmat coborarea pe Ciubotea care mi s-a parut incredibil de lunga. Marcajul nu era asa de bun, si trebuia sa fim mereu cu ochii larg deschisi. Ne deplasam foarte, foarte incet, si simteam ca imi e din ce in ce mai somn. La un moment dat Mihut propune sa ne oprim sa dormim la fosta cabana Ciubotea. Nu prea imi convenea ca ne opream, insa ritmul era mult prea prost. Era vorba de doar o ora.

Ajungem in jumatate de ora in cabana (3:45), ne ducem in pod, desfacem foliile de supravieturie si ne intindem pe jos infasurati in ele. Desi nu mai folosisem niciodata asa ceva, experineta de a dormi pe podea infasurata in folie mi s-a parut atat de naturala, si totusi, amuzanta. πŸ™‚ Imi era cam curent la cap, caci ma pusesem indreptul geamului, si imi parea rau ca nu avusesem inspiratia sa ma pun cu picoarele mai sus ca sa se relaxeze mai repede. Ma dureau ingrozitor! La scurt timp aud un strigat, ne depasise o echipa. Speram sa fie de masculin.

La ora 5:00 suna ceasul. Nu ma trezesc, mai vroiam sa mai dorm … uuufff! Mihut nu zice nimic! Mai stau un pic si suna iar ceasul, moment in care sar: “Mihut, mergem?!” Vroiam sa termin repede cursa, trebuia sa ajung la ora 12:00 la Pestera ca aveam planuri de mare, nu?! :)) Plus de asta … ce frumos ar fi fost sa termin in 28 ore!!! Si stiu ca POT!

Mihut se ridica cu greu, si mi se pare ca strange greoi folia … plecam! Ma pun in fata ca sa fac ritmul si ii dau bataie pana la Poiana Zanoaga (P11). Acolo aflam ca fusesem intrecuti de doua echipe de mixt de cam o ora. Il vad pe Mihut cum ii cam pica moralul. Dar la mie nu! Hai, mergem, ii ajungem din urma! :)) Si am stat in fata, si am tras de mine si am bagat tare la deal fara sa ma opresc o clipa … la cam jumatate de ora sau o ora dau peste cele doua echipe de mixt, stateau in poiana, se odihneau. Cand ne vad sar in picioare! Eu ma simteam plina de energie, mai ca mai ca sa nu o iau la fuga! Ceilalti dupa mine! Erau destul de ingrijorati sa nu-i las in urma, dar parea sa nu-mi poate face fata! Si, culmea, pentru mine ritmul era foarte bineee!

Ajungem toate echipele la intrarea pe Gaura! Eu ii tot dau inainte si ma uit in urma usor intristata ca Mihut nu statea aproape de mine! πŸ™ Ceva era in neregula! El nu era asa in forma ca mine … se chinuia! Hai, hai, trebuie sa putem! πŸ™ .. mai avem putin, eu sunt bine! Si la urcare chiar castigam teren pana … ufff, Mihut nu mai putea. O echipa o ia inainte .. una inca mai incearca sa tina pasul cu noi .. pierdem teren, nuuuu … Si la coborare o sa fie si mai tragic, nuuuuu .. πŸ™

La omu pentru a 3-a oara, ajungem echipa care ne intrecuse din urma .. indes un baton de cicolata in gura si o iau la fuga dupa ei .. “Ha, ha, fugiti de mine!! Stati ca .. eu ma simt supeeer!” Si alerg cu exaltare, in culmea bucurie ca eram asa de in forma, constientazand ca la ei e un efort considerabil acel mars. Ma uit in urma, Mihut nu mai era! πŸ™ Ma opresc, astept! Imi pierd rabdarea vazad ca cei din fata se indeparteaza .. apare si Mihut care imi explica ca el nu mai poate, ca-l doare foarte rau piciorul: un ligament la laba piciorului! Ah, gata, s-a terminat! O sa ne ajunga si cealalta echipa si s-a zis: locul 6! Dar hai, macar sa facem in 29 ore! Avem timp la greu!

Dar pe Mihut il durea prea tare piciorul asa ca ne miscam incredibil de greu .. si mie imi pica din ce in ce mai mult moralul, incep sa cred ca finalizarea cursei nu-si mai are rostul. Mai aveam doar doua puncte de control, dar, ne miscam asa de incet ca .. nu mai vroiam! Of, ce trist! Oare cat de departe de noi sunt celelalte echipe? Soarele era sus pe cer si ma ardea .. si eram din ce in ce mai suparata! OOOf, OOof .. :((

La ultimul punct mi se pare ca vad sus pe o stanca un tip mic de statura si burtos, cu o esarfa legata la cap. Ma uit in jos la baza stancilor, nu era nici o balta! Ce pantofar idiot, ma gandesc! Uite-asa isi rup toti cretinii gatul! Intreb pe cei de la P15 cat mai dureaza, la care pantofarul striga: maxim o ora si jumate! In ritmul asta? Da, in ritmul asta! Scoatem fisa de concurs pentru a pune ultimul sticker si Mihai apare langa mine!

Mihai, baiatul de acum 2 sapt din Fagaras … Mai, mai! Tu erai cocotat acolo sus? Vesel ca de obicei, vorbaret ca de obicei, nu era deloc ala scund cu burta! :)) Incep sa-i povestec prin ce “tragedie” trec cand imi dau seama ca “Eu sunt nebuna! Avem ghinion! Nu e un capat de tara! O sa finalizam maratonul si o sa fie bine! Hai, Mihut, ca mai e un pic!”

Si asa moralul meu a mai crescut, desi nu asa de tare .. nu puteam sa nu fiu dezamagita de situatia care ni se intampla. Incerc sa fiu multumita ca terminam cursa, na! πŸ™

Intr-un final ajungem la punctul de sosire, locul 6. Era putina lume si liniste .. ceva lume sub umbrar! Suntem felicitati, desi mie nu mi se parea mare realizare 31 ore. Ni se da un pepene pe care nu ezit sa-l desfac si sa manac din el.

Ciudat era ca inca ma simteam plina de energie, radeam, vorbeam … eram plina de exaltare! As da timpul inapoi, stiu ce am gresit, dar nu se mai poate! Ah, data viitoaaaareee … (cred ca asta se numeste experienta!). Nu mai puteam sta in picoare de durere! Picioarele erau pline de basici, muschii erau paralizati fibra cu fibra … da’ era a dracu de bine!

La final de maraton: Au fost 64 de echipe inscrise, din care au luat startul doar 61. Dintre acestea 24 au ajuns la finalul traseului de aproximativ 88 de kilometri si 7700 metri diferenta de nivel: 12 echipe masculine, 2 feminine si 10 mixte. CLASAMENT

Am fost a 11-a echipa care a ajuns la SOSIRE! πŸ™‚

Si … naibi, hai sa plecam de aici! Strag cu ajutorul lui Mihai lucrurile din cort, ne urcam in masina, ne balacim putin in lacul Bolboci ca sa dau traspiratia jos de pe mine si … Via mare, Saturn: Liberty Paraide!

Incerc sa dorm cat se poate pana la mare facand din cand in cand pauza de bere, ca sa fie somnul mai profund! πŸ˜€ Ajungem la mare pe la 2:00, stam la bere si zbenguiala pana dimineata, incercand sa ma tin cu greu pe picioarele mele paralizate. Dimineata inchiriem sezlong-uri si adorm pana la 9:30 pe plaja. :)) Schimbam cuibul la Vama veche, unde dorm la umbra pe sezlong. :)) Relaxare curata!

Concluzii:
– Am avut noroc de un coechiper ca Mihut, chiar daca a fost sa avem ghinion :). Multumesc frumos!
– O experienta plina de trairi interioare, plina de exaltare, bucurie, tistete, suparare, ambitie … atat de complex! BESTIALA!
– Data viitoare imi iau bluza cu maneca lunga respirabila, sapca pe cap si adidasi de alergare pe munte, PLUS mai multe energizante – gel, activator.
– Sper sa nu devina un drog ideea de maraton! πŸ˜€
– Relaxarea la mare a fost o completare formidabila ;).

VIN SI POZE DE LA MARE :D.

9 thoughts on “2009.07.17 – Maraton 7500 – Bucegi

  1. felicitari si tie si lui Mihut pentru terminarea cursei si pentru locul obtinut.
    La cati au abandonat numai ca ati terminate e super tare.

    PS: maratonul e un drog puternic, si ajungi sa cauti maratoane si mai lungi ca sa simti din nou senzatia aia super misto de la primul maraton pe care spui ca ai simtit-o si tu acuma πŸ˜‰

  2. Felicitari! Deci voi ati fost echipa pe care nu mai avea rost sa o urmarim… Noi am iesit pe 7, dar am dormit 7 ore la Gura Diham, asa ca mereu ne-am linistit cu gandul ca echipa de pe 6 (adica voi πŸ™‚ ) are peste 10 ore diferenta si nu-i mai ajungem nici cu turbo-jet-ul.
    Sunteti tari si ati avut si ambitia sa nu va opriti aproape deloc la somn. Sa ne vedem cu bine la Carpathian Adventure!

    Horatiu si Roxana Campian

  3. Hehe, sa vezi ce RELAXARE e ca in loc de mare, sa te duci la Baile Herculane, sa faci baie in ape termale… πŸ˜€ Vara asta am inceput si eu sa ma duc pe la niste trofee montane, dar nimic nu s-a comparat cu un tur ciclist de 1000 de km facut in Romania, timp de 9 zile. Cea mai grea zi a fost cand am facut 157 de km,tot Transfagarasanul, pana la Pitesti. Genial, genial! WE LOVE EXTREME! \:D/ :))

  4. Pingback: Matterhorn – Zmutt ridge (D, III+) | Jurnal de weekend si calatorie

  5. Pingback: 2014.12.06 – Bucegi – Ciubotea, Vf Omu, V Gaura pe schiuri | Jurnal de weekend si calatorie

Leave a Reply

Your email address will not be published.