2009.04.03 – Postavaru (alpinism)

Presata de timp si de emotiile unui examen ce se apropia vertiginos nu prea reuseam sa ma hotarasc in inima mea daca sa merg la munte sau sa stau acasa sa invat. Pfffff, da urata rau materia, si oare nu o sa am eu timp sa invat si luni? Si oare nu o sa pot eu sa stau o noapte nedormita ca in studentie sa mai invat in caz ca nu ma simt pregatita? Nu ma hotarasc nici macar vineri seara desi raspunsul meu era clar: “Deci, la ce ora plecam?”

Ma trezesc dimineata la fel de nehotarata. Rucasacul era pregatit! Era o decizie pentru care as fi avut nevoie de mai mult timp, si cum eu sunt cam zgarcita cu timpul meu …. O sa ma gandesc pe drum daca sa plec sau nu! Deocamdata trebuie sa plec! :))

Perioada: 2009.04.03/04 (Sambata & Duminica)
Zona: Postavaru
Echipa: eu si Rudi

Ma simteam destul de odihnita. Ajungem in zona Rasnoave fara prea mari incidente, pe la 11:00. Nu era asa de multa lume precum ma asteptam, dar …. or fi in pereti!

Ma ehipez si ma intind nitel la soare infulecand cornul cu ciocolata luat de la Comarnic.

Postavaru

Rudi imi explica unde avea as ajungem urmatoarea zi: Marele HASH! :)) Aripa dreapta, aripa stanga …. si undeva pe acolo e si Memorial Tapir.

Postavaru

Urcam usurel spre baza peretelui animalelor. Nu stiu a cui era randul sa se dea cap, insa se hotaraste sa ma dau eu pe Cotofana.

Postavaru

Usurel, usurel ajungem la baza traseului. Erau destui oameni in zona, si chair in traseul nostru in prima lungime se afal o echipa. Ma temeam ca nu cumva sa fie o echipa de “amatori” care se misca mai greoi. Nu de alta dar cu un an in urma am rapelat din prima regrupa dupa mai mult de o ora de asteptare in urma unei echipe care se misca mai mult decat greoi … ;)).

Postavaru

Erau Luci si Claudia. Hai ca e bine! pun buclele pe mine, ma leg in coarda si plec. Toate bune si frumoase pana ajung intr-un lod din care nu mai gaseam nici un piton/cui/ancora. Mai sa fie! Dupa cateva tentative si ezitari plec in sus. Vad un pitin cu inel cam la 3-4 m de mine. In mintea mea era ca “Gata, m-am salvat!”. Dar nu, aveam sub mine 1-2 metrii de coarda, si mai aveam de inaintat alti 3 metrii. Am refuzat sa cred ca o sa cad si … m-am salvat! O lungime usurica, dar atentie ca peretele in postavaru e destul de friabil!

Postavaru

In perete mai erau alte 3 echipe. πŸ™‚

Postavaru

In prima regrupare! Scap optul de rapel, Rudi mi-l recupereaza …. ajunge si el in regrupare si ma ia din start la rost ca nu-i placea cum am amenajat regruparea. πŸ™ A reamanajat el totul, mi-a tinut teoria unghiurilor …. mi-a dat buclele una cate una si am plecat! Pe langa asta, venind in urma mea el a reusit sa vada toate cuiele/pitanele pe care le-am ratat eu in acei 5 m.

Postavaru

Sper ca eram in regrupare cand a facut poza asta! πŸ™‚ A doua lungime, destul de frumusica cu mers pe sub arcada, si apoi pe picioare in bavareza. Destul de bine asigurata … In a doua regrupare m-am tot chinuit sa tin cont de ce-mi spusese Rudi, apoi … nu reuseam sa fac semicabestanul in asa fel incat sa filez comod … uffff, ce m-am mai suparat!

Postavaru

πŸ™‚ Rudi iar m-a certat, iar a reamenajat regruparea … mi-a dat buclele si am plecat! Ultima lungime e cea mai greuta dar si frumoasa. Pasul este fix la plecare. Dupa vreo 4 tentative, fara a ramane in coarda sau a ma tine de bucle, am reusit sa trec. πŸ™‚ Super!

Postavaru

Ultima regrupare am reusit sa o amenajez cum trebuie. Rudi a fost multumit ;)). Noi ne-am dat cu o singura coarda si deci, in loc sa facem rapel inapoi la baza peretelui, a trebuit sa ne retragem prin padure. A fost de facut inca o lungime de balaureala …

Ajunsi iar la baza peretelui ne hotaram sa intram in Mielul cel Bland. De data asta era randul lui Rudi sa se dea cap. Se echipeaza si pleaca. In timp ce il filam ma gandeam: “O fi mielul asta asa de bland?!” :)) In drumul nostru ne intalnim cu Radu care rapela din Cotofana, si ne trage in poza! :)) – in regrupare!

Postavaru

A fost un traseu frumos, insa, trebuie sa recunosc ca a fost un pas unde m-am tinut de bucla. Cred ca daca as fi fost mai hotarata as fi trecut, insa eram in traverseu, secund … As fi trecut! Asta e! Data viitoare! Plecasem cu frontalele pe cap, crezand ca ne va apuca noaptea in traseu, insa nu ne-a luat mai mult de 2h 30′.

Postavaru

Panorame de sus …

Postavaru

πŸ™‚

Postavaru

Ajungem in zona corturilor pe intunecate. Mai apucam sa intindem corturile, sa macam ceva, sa stam la o mica sueta cu Alin si sotia lui, Luci si Claudia … si .. ZZzzzz

A doua zi plecam spre Marele H cu gandul sa intram in Memorial Tapir. Rudi stia ca plecarea e aceeasi ca in Aripa Dreapta.

Postavaru

Pe carare :).

Postavaru

Ajungem la baza treseului, Rudi sa echipeze sa plece el cap. Nu pt sa zic ca sunt innebunita sa ma dau secund, m-am cam plictisit, insa cand e vb de trasee despre care nu stiu nimic …

Postavaru

Autopoza …

Postavaru

Rudi pleaca in prima lungime. Nu-mi placea deloc ce vad. Ramane “blocat” in coarda de vre-o 3 ori … friabil … Nu prea era in regula. Era f cald, ne ardea soarele … Planul era sa plecam cu bocancii atarnati de ham, si deci aveam sa rabdam de sete pana la iesirea din traseu, care nu se anunta prea rapida …

Plec si eu in prima lungime. Multa iarba, pamant … uraaat rau de tot! Cu chiu cu vai ajung in prima regrupare.

Postavaru

Aparatul foto era la mine, asa ca ma pun pe facut poze …

Postavaru

πŸ™‚ Chiar ca ardea soarele.

Postavaru

Rudi pleaca in a doua lungime. De fiecare data cand ma dau secund am o mare problema cu a gasi ppozitia ideala ca in cazul in care pica capul, sa nu pice pe mine. Ma retrag sub o usoara surplobita in stanga. Din cand in cand Rudi mai anunta cate o piatra, insa aceste anunturi nu prea ma preocupau datorita pozitiei mele :). Parea ca se chinuie destul de mult in trase, si doar … abia plecase. Avea sa fie lung rau traseul. “Blocheaza!” – si ramnea in coarda sa se gandeasca ce sa faca. Mai inceca o data … “blocheaza!”. Incepusem sa ma gandesc ca totusi, e interesant sa te dai cap, ai de rezolvat probleme, esti procupat sa gasesti asigurarile, iti analizezi atent urmatoarea miscare … ca secunt e chiar banal ….

“Am plecat!” – Ok, il luasem la filat. Nu avea nevoie de prea mula coarda … din cand in cand cate maxim 10 cm … cade, il prind, nu-i dau dinamic ca era la cativa centrimetrii desupra buclei. Un pietroi destul de mare se prapadeste pe perete, se spulbera … Eh, bine ca sunt aici sus in regrupare! Eram destul de adormita din cauza soarelui. Apoi ma uit in sus la Rudi care isi bandaja piciorul drept zicand ca trebuie sa opreasca sangerarea – sngele picura pe dispozitivul meu de asigurare. Ce? Ce naiba?! Apoi imi zice ca i s-a umflat rau piciorul stang. Fac un efort sa inteleg: deci se badajeaza la dreaptul si i s-a umflat stangul … sigur nu face o confuzie? Eu adesea fac confuzii stanga/dreapta .. prefer sa mi se arate cu degetul .. dar parca el nu avea problema asta! Il las in jos pana in dreptul meu si ma lamuresc: ambele picoare praf! Mda, ce facem?

Hotaram sa-l las jos, si de acolo sa ma ia la filat sa recuperez ce se poate recupera si ca cobor si eu. Zis si facut!

By the way: ti-ai rupt ceva? Nu stiu! O sa aflu cand ajung jos! Pfff .. sa-i suni pe baieti sa vina sa ne ajute daca nu poti!

Ma trezesc in dreptul palmei cu care filam cu o “fisura” in coarda. Ma supar pe Rudi: “Ce naiba! Doar spusese ca o sa ia coarda la mana sa o verifice!”. Apoi imi dau seama: da, pietroilu ala fusese destul de amre si de ascutit, si … cazuse pe coarda! Mi-am pierdut calmul, si m-am speriat! Acum ce naiba fac?! Rudi reuseste sa regrupeze intr-un cui, si sa faca un fel de rape de inca 3-4 m, caci atat mai avea nevoie. Apoi cu partea de coarda sanatoasa rapelez si eu din 2 bucati. Echipmentul nostru ramane acolo!

Rudi ii suna pe baieti sa vina sa dezechipeze, se bandajeaza bine cum poate si pleaca. Raman in urma sa strang echipamentul. Ce se intmplase?

Plecare in a doua lungime fusese destul de tare, motiv pentru care Rudi inainta si asa de greu. Apoi, fara sa mai verifice o placa/biscuite stancoasa, se prinde bine de ea, si incearca sa se ridice. Placa se desprinde sub incarcatura, si cade peste picioarele lui Rudi, apoi peste coarda si apoi de spulbera in bucati …

In timp ce Rudi primeste ingrijiri de prim ajutor de la fetele ramase la corturi … eu strang totul si plecam spre Brasov la Spitalul de urgente. S-a ales cu cateva cusaturi. In saptamana urmatoare am aflat ca de fapt ratasem Memorial Tapir, si ca nimerisem intr-o “tentativa” de traseu.

In drum spre Bucuresti mai admiram putin Bucegiul.

Postavaru

Concluzie: Alpinismul este un sport frumos dar periculos! 😐

UPGRADE: Povestea din prisma lui Rudi

“Salutare,

De data asta nu trece o luna pana apar poze si povesti. Povestea nu este placuta dar macar este cu final fericit (sa speram) . Ce s-a intamplat: vineri ne decidem sa mergem in Postavaru. Este prima tura de catarare in aceea zona anul acesta. Sambata ajungem pe la 11 in chei, mancam ceva ne echipam si plecam catre pereti. Nici urma de zapada gasita saptamana trecuta de Calin si Diana :). Parcurgem traseele Cotofana (Silvia cap) si Mielul cel bland (eu ca si cap). A fost o zi buna de catara, stanca compacta si curata. Pentru duminica initial aveam in plan Diedrele din Fata inalta dar faptul ca eram cu o singura coarda si informatii aditionale despre traseu m-a determinat sa propun Memorialul Tapir. Traseul acesta l-am mai incercat anul trecut cu Corina dar uitandu-ne cat de sus era primul piton am renuntat la el. Anul acesta reveneam la baza lui cu moralul mai ridicat, hotarat sa ajung la pitonul acela. Am inceput sa asigur copacei, sa urc muchia din stanga traseului si dupa un mare pas (de picoare) ajung in sfarsit in linia traseului. Gasesc si un piton asa ca pitonul ce-l vedeam de jos este defapt al 2-lea. Lungimea este foarte murdata, multe prize care se misca, multa iarba. Ajung intr-un final in regrupare si filez secundul. Urmatoarea lungime pare compacta, mai curata insa dupa al 3-lea piton este o pauza de 3m pana la urmatorul. Distanta nu ar fi mare insa este pe o fisura ingusta, fara prize de picoare. Dupa 2 incercari de a trece la liber recurg la arficicial si la mobile. Reusesc sa pun 2 nuci si cu o scarita dintr-un anou asigur un piton salvator. Mai aveam cca 2m pana la un piton cu inel dupa care traseul intra in traserseu dreapta. Zaresc o muchie chiar inainte de piton. Stiu ca dc ajung la ea pot sa asigur pitonul. Intr-un final prind cu mana drepta muchia si cand sa ma ridic aceasta se desprinde din perete ca un solz de peste. Urmeaza caderea si oprirea. Cand ma uit la picioare vad 2 plagi deschise la dreptul si o umflatura cat jumate de minge de tenis la stangul plus o plaga mai mica. Reactionez repede ca este grav si tb sa actionam repede. Scot baticul de sub casca si cu un anou fac un garou pentru piciorul drept. Pt piciorul stanf folosec sosetele. Rog pe Silvia sa ma lase pana la baza traseului unde evaluez starea picoarelor. Pot sa stau pe picoare, se pare ca nimic nu este rupt, glezna este intacta. Cobor pe picoarele mele la corturi unde dupa primul ajutor dat de Andreea, asistenta medicala plecam catre Urgenta Brasov. Aici aflu ca oasele sunt ok si plagile sunt cusute.

One thought on “2009.04.03 – Postavaru (alpinism)

  1. Super tura πŸ˜€ tinetio tot asa sper sa ajung si eu pe acolo nu am mai fost de 2 ani :((. Bafta in continuare;)

Leave a Reply

Your email address will not be published.