2008.11.1 – Cezar Vargulescu si Albastra Mosului

Eram in ultima saptamana din Octombrie. Adeasea ma intrista gandul ca vara a trecut, si eu, inca, nu apucasem sa fac cine stie ce din lucrurile pe care mi le planificasem anul trecut pe timpul asta, respectiv: trasee de alpinism … si muncisem asa mult, imi dorisem asa mult …

Marti verific prognoza meteo pentru Busteni, Sinaia, Giurgiu, Velico Turnovo … Se arata super! Insa nu prea se punea problema de alpinism, caci alpinismul presupunea si un coleg de coarda, iar Cornel avea planuri de munca: noul panou de catarare pentru copii! Pff…

Eram la servici, imi zburau gandurile aiurea, vorbeam cu Octavian pentru o eventuala iesire in Bulgaria … cand ridic telefonul de pe birou, si aproape instinctiv il sun pe Cornel:

– Auzi?! Am verificat prognoza meteo pentru Busteni si se anunta mult prea tare. Tu sigur nu vrei sa vii la munte, si vrei sa stai sa muncesti?

– … (au inceput crizele! :))) ) … – ma asteptam la raspunsul asta, asa ca eram destul de relaxata, si il lasam pe om sa-si spuna poezia, oarecum amuzata …

– Da, te inteleg, asta e, stiu ca ai de munca, am intebat si eu … poate te razgandeai :D. Il simteam in telefon ca suferea de mancarimi in talpa, insa era decizia lui, si, desi imi parea rau pentru el, ce puteam sa fac?!

Ma intorc la birou, oarecum trista ca aveam sa pierd un weekend super de Costila, ma trantesc in scaunul meu ergonimic … si, ma intorc la tehnologia mea, refuzand sa ma mai gandesc asa de departe, si sa inteleg analogia munca-weekend.

Suna telefonul! Era Cornel! “Alooooo…”
– M-am gandi si … imi bag *** in el de panou si in ea de munca: Hai la munte!
– Hihihi … :D, asa zic si eu! 😀

Locatia: Busteni – Ref Costila
Perioada: 2008.11.1 – 2008.11.2
Trasee: Cezar Vargulescu si Albastra Mosului
Echipa: eu si Cornel

Sambata 2008.11.1

Dimineata la 7:00-8:00 plecarea. Ajungem in Busteni, cerul era acoperit de nori, insa incercam sa nu ne lasam descurajati. In schimb, temperatura era … buna! Chiar muult mai cald decat ne asteptam.

Pe la 11:45 incepe urcusul spre Ref Costila. Nu mai urcasem de mult cu un rucsac prea greu in spate asa ca am ajuns la refugiu pe la 13:15. Nu mai era acolo decat Victor si Iustin care se tot chinuiau sa aleaga echipamentul pentru “nu stiu ce” traseu indraznet. Noi punem de o masa regeasca si … ce sa facem? Hai sa-l incercam pe Cezarica (a se citi Cezar Vargulescu).

Mai multe detalii legate de traseu: http://www.costila.go.ro/per_costilei.htm

Cezar Vargulescu

Si cu butile pline, ii dam in sus pe valea Costilei. Desi mai facusem valea asta o data cu ocazia traseului Balcoane, parea inca ceva nou pentru mine. Mi se parea ceva mai dificil decat prima data. Cand ma vedea Cornel asa de stangace, parca ii parea rau ca-l alesese pe Cezarica, dar, na, nu poti sa fi mereu in forma cea mai buna.

Era primul traseu in care imi incercam noile achizitii, respectiv noii papuci de cocot Five Ten. I-am luat la super oferta, si desi nu am gasit o masura mai mica, am preferat sa-i iau pentru trasee mai lungi, sau pentru sezonul mai rece cand ii pot incalta peste o pereche de sosete.

M-am inteles bine cu papucii, numai ca eram cam gros incalatata, si aveam impresia ca nu simt stanca asa cum ar trebui.

Insa uite ca am dat primele 2 lungimi la rot, in a 3-a lungime m-am tras de niste bucle, ca oricum nu aveam nici o sansa, si a 4-a lungime iar la rot …

Ne-am catarat cu o pereche de corzi gemene, asa ca retragerea a fost relativ comoda: 2 rapeluri pana jos inapoi in Valea Costilei, si alte 3 rapeluri prin Valea Costilei .. ca sa nu ne chinuim cu descataratu :).

A fost marfa! Seara pe la 18:00 eram inapoi la refugiu, luam masa de seara, si eu m-am cuibarit in sacul meu de dormit stiind ca dimineata la 6:00 – 7:00 urma sa ne trezim sa incercam ceva mai lung. Vremea nu arata prea bine, in timpul zilei se straduia nitel sa picure … Cerul era acoperit de un strat subtire de nori, insa frig nu era.

Pe la 20:00 am iesit din sacul de dormit si m-am intins nitel la povesti cu Baza si cu Dana. Ma asteptam sa ii vad si pe Rudi cu Geo, insa, se pare ca pe ei ii prinsese noaptea in traseu … Oricum zona se aglomerase nitel!

– Ce s-a inseninat?! Uite, se vad stelele! – spune Cornel.

– Pai hai ca maine, poate incercam totusi traseul al’ mare! – Cornel lansase deja indeea de Albastra Mosului … dar ideea suspenda oarecum in aer din cauza instabilitatii vremii.

Duminica 2008.11.2

Cornel se trezeste inaintea mea. Oricum eram treaza si mai mult decat satula de somn, dar … preferam sa astept sa vina sa ma trezeasca …

– Silvia, hai sa mergem! E senin afara! Incercam Albastra!

– Aham! – si tup in picioare. Ca de obicei, primul lucru pe care il fac e sa incep sa scormonesc prin sacosa de mancare, si sa intind o masa imparateasca. Cornel pune de ceai. Mancam bine, pregatim rucsacii … si plecam alene spre Albastra.

Mai multe detalii despre Albastra: http://www.costila.go.ro/per_vaii_albe.htm

Albastra Mosului

Plecam pe cararea de Tancul Ascutit … apoi, in loc sa mergem in sus, spre baza tancului, ii dam inainte spre Valea Alba. Urcusuri, traversari mai mult sau mai putin expuse, potecute … Ajungem in Circul 1 unde ne asteptau linistite niste capre negre. Apoi ii dam in sus spre baza peretelui. Era de-a dreptu’ cald!

Ajungem la baza peretelui, si pe un bolovan mare, incepem sa ne echipam. Cornel imi explica ce si cum vom face in partea de inceput: catarare simultan.

Pe la 9:00 intram in traseu. Primele 4 lungimi le dam rapid, simultan … cateva asigurari pe ici pe colo pe traseu … Regrupam inainte de Fisura ascunsa. Fisura ascunsa si Marea traversare .. nimic iesit din comun, doar putina atentie la picioare. La rot si lungimea pana in bivuacul 1, chiar misto!

Apoi vine Hornul de sub tendor. Cornel pleaca cap. Parea destul de expus si eram pregatita sa-l prind in orice moment. Regrupeaza inainte de iesirea de sub Tendor. Trag de 3 ori aer in piept si plec. Catarare interesanta si frumoasa pana la intrarea in Horn. Acolo mai trag de 3 ori aer in piept si-i dau in sus. Ma simteam destul de bine, nu aveam prize de maini, insa ma pozitionam bine pe picoare … usor, usor … ajung in regruparea aia suspendata … regrupez si eu … Cornel pleaca in urmatoarea lungime. Stand in regrupare imi aduc aminte de povestirile lui Radu referitor la expunere … ma uit in jos. Mda, daca as cadea … insa pozitia mea suspendata, acolo sus … nu-mi crea nici un fel de stare de disconfort sau de nesiguranta.

Ma uit la Cornel … ajunsese deja sub Tendor. Ezita, mai sta, mai scutura mainile … mai incearca, mai ezita … la un moment dat cupleaza, si cu maxim de forta ii da in sus … “Eu nu am atat forta, ce aniba o sa fac acolo?! – Pffff”. Dar, nu se poate sa le pot pe toate, nu?! vedem la fata locului! Deja nu-l mai vedeam pe Cornel … “Regrupaaat!”.

Bun! Haidem! Imi leg sireturile de la papuci, scot zelburile si … “Am plecaaaat! Fileaza verdeeee!!” (eram cu semicorzi gemene si semicoarda verde se nimerea mereu sa fie mai slabita decat cea albastra). Ii dau in sus pe picioare pe horn pana la Tendor. “Acum e acum!”. Nu prea imi inspira increderea sa imi pun picoarele sub mine, asa ca ramasesem blocata in pozitia spritz … de cuplat iar nu aveam curaj… un pic mai sus dreaptu’ … asteptam sa cad caci picioarele nu le pusesem pe prize prea bine definite … insa, uimitor, stateau blocate acolo … tari papucii astia! … acum? … pfff… cum o fi facut Cornel? Un pic mai sus sangu’! Acum? Ce naiba a facut Cornel aici? Mda, un pic mai sus dreptu … si iar stangu … Si in lipsa mea de hotarare in a cupla si a ma trage afara, ma trezesc cu un picior pe un perete si celalalt pe alt perete la aderenta, deasupra Tendor-ului. “Ha! Ce tampenie?! .. ce naiba?!” … ei, ce urmeaza? Urmeaza iar o parte de catarare frumoasa, care imi place de mor! Am dat si lungimea asta la rot.

In bivuacul 2 facem o pauza de apa. De obicei, pauzele la noi inseamna, timp cat sa scoatem apa din rucasac si sa bem fiecare cate o gura. “Ai baut apa? Hai gata .. m-ai luat!” … si pleaca in urmatoarea lungime. A venit destul de repede si randul meu … plec si eu.

Tot asa urmeaza alte regrupari, numai stiu exact … toate bune si frumoase pana ajung la un pasaj mai de echilibru, unde ma stingherea o sarma legata de 2 cuie .. “Ai ajuns la bavareza?” – intreaba Cornel. “Ce bavareza .. ca mie nu prea imi vine de bavareza …” – si m-am trezit in aer! Ce nasol?! Ce s-a intamplat, frate?! Mda, revin destul de repede pe perete, sub locul din care am cazut, sa fiu sigura ca nu fur nici macar un centimetru din traseu … si-i dau in sus! Intr-adevar urma o bavareza destul de relaxata, ce-i drept … apoi ultima lungime si iesim!

Vorbind cu Cornel, dupa ce iesim din traseu, imi dau seama ca eu, ca secund, nu am simtit nici un fel de emotie/teama de cadere, nu am remarcat cat de dese/rare au fost asigurarile … singura teama a fost aceea generata de ambitia de a da traseul la rot si de a ma catara frumos. A fost un treseu de-a dreptu’ interesant si frumos si diversificat … dar, nu a fost sa fie la rot! L-am dat la liber, macar! Imi pare rau!

La putin timp de cand am iesit din traseu a inceput sa picure. Nu a tinut mult, insa suficient cat sa ude retragerea, si sa ne cam ingreuneze … la 2:10 am iesit din traseu, la 4:15 eram inapoi la refugiu.

A fost frumos, primul meu traseu serios de perete mare … :).

Am mancat si apoi am tras o picoteca (a se citi somn de frumusete), si pe la 5:30 i-am dat la vale spre Busteni. Se lasese intunericul, da’ doar nu avem degeaba frontale, nu?! 😀

Primul meu weekend la Costila cu adevarat implinit! Ce frumooooos … sa incepi sa vezi ca visele devin, usor, usor, realitate!

Se pare ca … in timp ce eram noi un penultima lungime, respectiv eu eram la bavareza, Rudi si Geo erau in inspectie prin Circul 1 si u facut niste poze:

Fisura Albastra:

Din peretele Vai Albe: si un punct negru undeva sus – Eu in bvareza:

Gaseste punctul negru: adica pe mine :))

Fisura Albastra …

Punctul/Bolovanul de placare in traseu …

PS: Noi nu am facut poze, caci, nu prea ma lasa constiinta sa las loc de momente de neatentie. Asa ca .. poze nici nu o sa fie in trasee de alpinism … 😉

Pentru cei ce nu au reusit sa ma identifice in pozele de mai sus … urmariti sageata rosie 😉

Si inca una …

    • Rudy
    • Nov 12th. 2008 8:24pm

    Felicitari, la anul te duci tu cap 😉

    • Anonymous
    • Dec 12th. 2008 10:03am

    la rot = cap

    liber = cum vrei tu, atata timp cat nu stai in vreun spit

    • bogdan
    • Jul 24th. 2009 1:20pm

    la rot vine de la rotpunkt şi înseamna să caţeri o lungime/traseu fară să tragi in bucle şi fară să foloseşti alte mijloace artificiale. Doar tu, stanca şi punctelede asigurare pe care le asiguri şi atat… cred că ar trebui să-ţi revisuieşti unele dintre afirmaţiile de mai sus. Prima lungime de coarda din Cezar Vărgulescu e foarte greu de dat la rot…dacă făceai asta, erai campioană naţională la escaladă. Şi nu eşti 😉

  1. No trackbacks yet.