2008.10.11 – Muntii Vrancei – Mountain Bike

A mai trecut un weekend plin de peripetii …Dar … hai sa incepem cu incep­utul, nu?­!

E ­o p­oveste care, probabil impropriu spus, s-a infiripat acum cateva luni si anume prin luna M­ai 2008, cand, Cornel (zis Sainu 🙂 ) s-a hotarat sa cumpere un dispozitiv care atasat la o bicil­eta normala reuseste sa obtina un fel de bicicleta medicinala. Imi pare rau ­de­ ­lips­a de cuvinte tehnice in ceea ce spun acum, dar am uitat… ce sa fac?!

Se facea ca in aceasi perioada eram de-a dreptul trista, infuriata, dezgustata de zilnica cursa job-casa tur/retur cu RATB-ul … Nu reuseam sa ma resemnez cu ideea ca in fiecare zi pierdem in medie de 3 ore in RATB, ca in fiecare zi trebuia sa schimb cel putin 3 mijloace de trasport intr-o cursa, ca in fiecare zi trebuia sa suport fel de fel de mirosuri: traspiratie, respiratia urat mirositoare a unora, pipi, jeg … , ca in fiecare zi trebuia sa suport fel de fel de oameni sa se lipeasca de mine si sa le simt respiratia in ceafa … ce zile de cosmar!! Pe zi ce trecea deveneam din ce in ce mai trista si din ce in ce mai aprinsa in cautarea unei solutii …

“Ai bicicleta?” – eu la Cornel. Cred ca deja stia ce vroiam sa zic … “Da..”

“Te rog, imprumuta-mi-o pentru o saptamana! Vreau sa gasesc o solutie pentru cosmarul prin care trec zi de zi. Vreau sa vad cum ma inte­leg cu bicicleta prin Bucuresti, ca sa stiu daca se merita sa investesc in achizitionarea uneia … Te rog!” – eu… Discutia a continuat ..

Initial Cornel a fost de acord 100%, apoi, urmatoarea zi a inceput sa dea inapoi si sa ma sperie “E trafic! Sunt numai nebuni pe strada!” … offf, mai lipsea sa-mi zica “O sa mori!!”.

De obicei Cornel reuseste sa ma sperie mai ales ca erau sificienti oameni in jur care-i sustinuse cauza, insa frustrarea mea era prea mare, trebuia sa incerc, alta solutie nu vedeam …

Cu alte cuvinte aici intra in actiune caracteristica Capricornului: incapatinare si hotarare :). Si-o fi dat seama “saracu” om .. asa ca mi-a dat bicicleta lui.

Primul drum … Crangasi – Ghencea pe linia lui 41 noaptea. Destul de tematoare, imi imaginam cum o sa dea masinile peste mine, cum o sa cad dintr-un oarecare motiv, cum o sa ma desfigurez, cum o sa-mi dechida careva portiera in fata, cum o sa-mi taie o masina calea: am o imaginatie prea bogata pe care o alimentasera unii din jur cu fel de fel de povestiri …

Pus efortul in sine, plus adrenalina, plus … uh ce-mi batea inima de fericire, teama, efort … iiiiihaaaaa! 🙂

A doua zi in drum spre servici masinile stateau in coloana iar eu treceam .. 25 min! Mai sa fie! Am ajuns la servici uda leoarca de traspiratie, insa facusem numai 25 min, si a da la pedale imi placea!! Era tare! Ce sa zic?

Nu mi-a fost greu sa ma obinuiesc cu binele: sportul imi place, urasc a pierde timp, insa a da la pedale mi sa pare misto, deci exclus a fi clasat in zona “pierdere de timp” mersul pe bicicleta…

Castigasem 2 ore/zi din viata mea, plus ca fructificam o alta ora. Am carnet de conducere asa ca nu mi-a fost greu sa ma integrez in circulatie: stat la semafor, semnalizat schimbare directie, sau schimbare­ banda .. etc.

La sfarsitul lunii imi iau o bicileta. Na, ghidon de fete, 7X3 viteze, sistem de frane cu saboti: un mountain bike mai de oras, zic unii …

Odata cu aceasta noua achizitie, viata mea zilnica se imbunatateste considerabil … insa si alte idei mi se infiripa in minte: ce ar fi sa merg la munte cu bita? Mai ales ca alte cunostinte de-ale mele deja practicasera sau practicau in mod frecvent asa ceva .. posibilitatea nu era exclusa absolut deloc .. ramanea doar sa vreau! 🙂

Locatie: Muntii Vrancei – Lepsa

Participanti: nenumarati (cred ca 11 oameni) dintre care si eu, normal!!

Perioada: 2008.10.11 – 2008.10.12 (Sambata & Duminica)

Weekendul trecut fusesem in mod intamplator la Maratonul Pietrei Craiului despre care urmeaza sa povestesc …. La acest maraton am trait o adevarata supriza, placuta chiar, fapt care m-a determiat sa doresc sa incerc si altceva decat ceea ce obisnuiam sa fac in fiecare weekend. Eram la sala la Galactic Gym cand Rudi impreuna cu un tip necunoscut Catalin se antrenau intr-o discutie despre mountain bike. Fara sa ezit … ma bag in seama si o invitatie apare fara a se lasa asteptata … Initial am ezitat .. “parca as incerca .. parca …”. Bine, mergem! Vreme buna sa avem! Eram destul de hotarata si entuziasmata … important era sa nu intervina nici un factor extern care sa ma distraga de pe traiectorie …

­Vineri 2008.10.10

In cursul zilei de Vineri inca nu stiam daca merg, daca e loc si de mine, unde, cum … Insa dupa o mica dicutie cu Rudi, care, la randul lui are o mica discutie cu .. nu stiu cine .. aflu ca … E loc! Plecarea seara la ora 20:30 din Piata Presei. Entuziasm mare … am avut timp sa-mi termin treaba la servici, sa ajung acasa, sa fac o baita, sa-mi prgatesc rucsacul … si la 22:38 eram la Piata Presei facand cunostina cu o parte dintre oameni. Acum aflam ca suntem 3 masini, si ca plecam spre Muntii Vrancei.

­”Hmmm, Munti Vrancei?” – nu suna prea bine. Muntii din apropiere de pe acasa, acei munti in care am avut experiente destul de neplacute in perioada adolescentei: revelioane in grupuri nu tocmai bine alese (cu exceptia revelionului alaturi de pinguini 😉 – care s-a intamplat dupa adolescenta

Smiley
) , peisaje nu chiar frumoase care sa merite efortul … nu stiu, ceva me respinge la zona asta. Si … Munti Vrancei … dar ce cautam pe DN1? Tac: “Stiu ei mai bine!”

Nu dupa mult timp m-am convins ca oamenii nu stiau ei mai bine si ca de fapt trebuia sa traversam muntii din Transilvania spre Moldova, respectiv in Lepsa. Chiar Lepsa!! Din gama “Asa nu!” .. drumurile Transilvania – Moldova, intra in categoria drumurilor judetene … insa nici caruta nu cred ca se simte prea bine cand trece pe acolo. Era a doua oara in viata mea cand experimentasem un astfel de drum. Am incercat sa ma relaxez si sa dorm … dar … balansul era prea mare :).

Vreti muntii Vrancei? Incercati ruta Buzau – Focsani – Lepsa.

Am ajuns la Pensiunea Maria la ora 4 dimineata, in circumstantele in care plecasem din Bucuresti de la 9:00. Frumos asa 🙂 !

Sambata 2008.10.11

Era 10:30 cand m-am hotarat si eu sa ies din sacul de dormit. As fi vrut sa mai dorm, sa mai lenevesc nitel la caldurica … insa imi era teama ca gasca sa nu cumva sa plece fara mine .. asa ca: sus! Bicicletele erau pregatite de drum …­

De data aceasta fusesem inspirata si luasem cateva pliculete de cafea “3 in 1” de care am profitat din plin …

Care era planul? Eram mai multi oameni, gasca destul de mare, fiecare cu potentialul lui … asa ca se hotarase ca gasca sa se sparga in 2, respectiv sa se faca o tura grea si o tura lejera … Bineinteles ca eu obtez pentru cea grea: “Dar .. vezi ca e grea!” – sunt avertizata. “Ok, am inteles” – raspund cu seninatate. Sunt obisnuita sa fiu subapreciata la prima vedere .. asa ca insistenta cu care sunt avertizata nu prea ma inspaimanta … si iata-ma la drum cu ei: Doru, Florin, Lucian, Dana, Rudi si … eu!

Prima parte: cativa Km de sosea .. cam raman in urma, dar .. asta e! Recuperez eu! Sa inceapa greul .. :)).

In jur, peisaje de toamna destul de dragutele. Ce bine ca avem parte de sosea ca asa incep si eu sa exersez schimbarea de viteze … Foile nu prea obisnuiam sa le schimb prin oras … Chiar la prima tentativa de schimbare 2->1 imi pica lantul! Ce nasoool .. Rudi ma vede, se opreste, si ma invata cum sa-l pun la loc, insa toata operatia asta presupunea .. sa ma murdaresc … ce nasoool!!! “Stai linistita ca oricum o sa te murdaresti de noroi” – imi atrage atentia Rudi. Nu prea imi venea a crede asa ca raman ofticata pe murdaria de pe mainile mele si de pe polarul meu …

Cred ca la asa se referea Rudi!!! Nu dupa mult timp de mers pe sosea intram pe un drum forestier plin de namol, balti murdare … Ce facem? Totul parea ca o joaca de copii: intial incercam fiecare sa stam curati, insa dupa prima inppotmolire .. nu mai conta! Ii dadeam inainte prin Balti, ma murdaream din ce in ce mai tare, adidasii afundati tot mai des in noroi, ca apoi sa ma bucur de o balta care mi-i clatea cat de cat … Era distractiv, insa asteptam sa se termine!

Doru isi fotografiaza kilometrajul 🙂

Din cand in cand faceam pauza de fotografie, sau de ciocolata .. sau pur si simplu ne opream. Ce era la halul nostru …

Nu glumeam cand vorbeam de noroi … 😉

Drumul acesa plin de noroi a tot continuat, si eu am tot sperat sa se termine. Imi era frig .. speram sa apuc sa ma usuc … dar …

Adesea ne opream si baietii inspectau harta. Se luau decizii in fuctie de cum se mergea, si ce timp mai aveam … Eu ma simteam din ce in ce ma mai obosita psihic, si bucuria turei se diminua …

Inainte prin noroi …

Adesea .. culorile de toamna ma mai ajutau sa-mi mai treaca “oboseala” acesei ture murdare …

Verificarea de rutina …

La 2 ore de mers prin noroaia dam de … cei care ne taie padurile! Ne avertizau ca nu avem unde sa mergem in sus, ca se infunda drumul …. Sa o dam inapoi? Nooo!!! Eu inca mai speram sa se termine noroiul .. asa ca preferm sa o dau inainte … nu mai vroiam noroi!

Drumul nu s-a infundat chiara sa cum au zis “taietorii” … isna tot prin noroi am continuat 🙁

Ramaneam adesea in urma .. faa de ceilalti .. insa renuntasem la pauzele de fotografie dupa primele semen de noroi .. asa ca ii ajungeam cand faceau ei pauze de fotografie …

Portiunile de impinge bicicleta nu au lipsit … vai, ce urat, namol, impinge bicla .. ce mai lipsea? Eram obosita, poate si dupa o noapte de pre putin somn .. insa nici traseul nu-mi aducea nici un fel de satisfactie .. nu gaseam nici un motiv de care sa ma agat si sa-mi zic ca .. e frumos/util .. orice! Peisaje … nu prea, doar noroi!! Frig de la picioarele vesnic ude …

Eu sigur eram pe undeva prin urma … La “Impinge bicla” ma tot loveam de pedala la pulpa piciorului … injuram nitel, si ii dadeam inainte … Intoarcerea era de neconceput …

Offf… macar daca reusesc sa nu ma mai lovesc. Multiplele lovituri la pulpa din spate ma face sa simt o noua loviutura ca o muscatura care ma enerveaza instant … si ma determina sa inur asa cum am invatat in ultima perioada in trafic ….

Zambesc pentru poza .. dar zambetul imi pica imediat dupa apasarea de buton .. :(. A urma o portiune unde fiecare trebuia sasi ia biciclea pe sus … ceilalti aveau deja tehnica bine definita: Sus cu bicla pe umar … cumva propteau ghidonul pe umar .. tehnica la care nu m-as fi gandit niciodata … insa ghidonul meu de fata nu prea ma ajuta sa o fac … oooffff…. o iau pe sus .. si ma lovesc tot mai des la pulpa din spate .. Nu mai vreeeeeaaaauuuu…

Unii ciar se bucura de tura asta si mai au energie chiar si de cules ciupercute … Ne ratacisem, si baietii cercetau zona pentru gasirea unei solutii de iesire ..


­­
Continuam drumul pe poteci inchipute .. dupa busola … pe bicleta nu reusim sa mergem mai mult de 3-4 mentri ca de fiecare data trebuie sa ridicam bicicleta peste vre-un truchi de copac .. sau …

Desi Vrancea este judetul meu natal, si in Lepsa fusesem de nenumarate ori, niciodata nu avusesem ocazia sa vad acesti munti de asa de sus … Muntele este un “sport”, o pasiune in care m-am initiat singura (ca si dorinta) … nu de prea multa vreme, recunosc!!!

Tot balaurind ….

Se lasa seara … undeva jos se vede drumul forestier serpuind .. acel drum pe cae o sa coboram noi? E curat? Doamne ajuta sa fie uscat …. Oh, abia stept sa se termine …

Cam muradara, nu?! … Oamenii astia chiar erau pasionati de ceea ce faceau, chiar se bucurau … Respect lor! 🙂

­­

Ma minteam ca nu mai e mult … ii dam la vale pe drum .. ieim la sosea .. si am scapat!!

Pauza …. Ma intind pe spate si nu vreau sa ma mai gandesc, nici la ce a fost, ncii la ce va urma …

Pana la urma am iesit pe drumul forestier care, s-a dovedit a fi la fel de murdar si plin de noroi ca cel pe care urcasem. Eu ramaneam mereu in urma, caci mergeam cu frana trasa, spre deosebire de ceilelti care ii dadeau inainte … Mainile ma dureau de la socurile generate de gropi, pietroaie … o bala in fata mea nu era un motiv pre intemeiat sa ocolesc … Partea proasta este ca a venit si nopatea. Incepusem sa vad in fata mea din ce in ce mai greu, iar prin noroi, daca facea-i vre-o manevra aiurea riscai sa e aduni de pe jos. Eh, cand intnericul s-a lasat, am tot incercat sa ma hotarasc in a folosi frontala sau a merge la lumina lunii. Ambele erau la fel de nasoale … Am cazut de multe ori, si bicileta peste mine. Ma ridicam, si plecam iar! Ceilalti erau mult in fata mea .. macar puteam sa injur cu putere … “Hai, ca mai e un pic!” – imi spuneam, insa dumul acela nu se mai termina, si eu nu mai suportam sa ma tot adun de pe jos ..

Dupa o adevarata tortura, mai cu seama psihica decat fizica (sunt destul de rezistenta la durere) … am ajuns la sosea .. plina de gropi. Era deja destul de tarzoi, si mai aveam 40 Km de sosea. Bun asa! Am continuat sa raman in urma caci mergeam cu frana trasa la vale .. Aveam o rana in palma dobandita in urma unei cazaturi, si trebuia sa srang din dinti la fiecare denivelare de teren, goapa .. etc. Uh, cema ustura .. dar .. dai inainte!!! In acea zi norocul daduse peste mine caci, dupa o pauza de hidratare si energizare la un butic … raman in urma si la nici 3 min ma trezesc cu pana pe spate! Pffff… o iau pe jos! Aveam bocancii plini de piere si nisip .. si ma deranjau la fiecare calcatura. Deja ma gandeam ca in 30 min oamenii se opresc, ma asteapta vre-o 30 min, isi pierd rabdarea si vine unul dupa mine … eh, dar gadesc prea departe caci nu dupa mult timp de mers pe jos vad un far si o frontala apropiindus-e de mine: era Florin! “Ce-i patit?” – ma intreaba. Pana pe spate. Ma gandeam ca o sa raman acolo cu cineva, si ei o sa plece inainte, si o sa vina sa ma culeaga de pe drum cu masina dar .. iar gandesc prea departe: “Hai sa-ti fac pana!” – imi zice. “Wow” – in sinea mea! Ne pnem pe marginea drumului, scoate sculele, desface roata, apoi cauciucul .. apare si Doru care scoate din “Jobenul magic” o camera noua …

Ei, nu spun ca aceasta patanie mi-a ridicat moralul in asa hal … incat nu mai conta cat mai aveam pana acasa, nu mai contau gropile, nu mai conta nimic … totul devenise perfect! Drumul pana acasa, ceo 35 Km cat mai ramasese, mi-a placut, mi ales ca Rudi imi daduse un gel Sponser .. care imi daduse asa o energie! Da, a fsot frumos pe sosea! 🙂 .. chiar daca era plina de gropi, chiar daca ma ustura rana din palma .. Fizic nu eram asa de obosita, pana in acel moment totul venise din moral …

La ora 1:00 noaptea eram la Pensiunea unde ne cazasem. Facem cu randul dus .. care nu mai prinde apa calda, face cu apa rece … si ne bagam la somn!

Ce zi?!

­Duminica 2008.10.12­

A doua zi ma trezesc cu greu la ora 10:30. Ies din sacul de dormit .. usurel afara din cortul amplasat in curtea pensiunii … Imi fac o cafea, mananc ceva .. si ne punem pe balacit biciclete in rau!

­

Daunele 🙂

Dupa ce terminam cu bicicletele si strangem lucrurile .. plecam cu totul sa vizitam Cheile Tisitei : Ciudata specie!!! 🙂

Dana ..

eu 🙂

De-ai nostrii …

La poz(n)e …

A fsot si un bebe dragut printre noi 🙂

Gasca …

Toamna ….

Concluzii:

– Mi-a mai trecut! Nu­ mai sunt chiar asa de reticenta in cee ce priveste turele de bicicleta, comparativ la cum eram imediat dupa tura … dar … Imi trebuie o bicicleta mai buna;
– Oamenii pe care i-am cunoscut in tua aceasta mi s-au parut super! Din tua aceasta de biclea, amintirea cea mai frumoasa este acea a oamenilor pe care am avut prilejul sa-i cunosc: toata admiratia si respectul!!

– mi-au tot batut apropouri sa fac parte din echipa Carpathian Adventure de la anu … Am zis “nu” .. dar cine stie?!

– Cred ca o sa o pun in cui cu Muntii Vrancei. E ceva care nu imi face bine in zona aia 🙂

POZE: Pozele din acest jurnal au fost realiate de Rudi si Doru

Leave a Reply

Your email address will not be published.