Data editarii acestui articol: 2010.11.24
Perioada: un weekend de iarna, 12/13 Ianuarie 2008
Locatia: Bucegi
Trasee:
Ziua 1: Refugiu Costila – Valea Galbinele – HORNUL COAMEI – Brana Mare a Costilei – Valea Scorus – Strunga Galbinele – Valea Galbinele – Refugiul Costila – Poiana Izvoarelor
Ziua 2: Poiana Izvoarelor – Poiana cu Urzici (TR) – Rapa Zapezii – Braul Acelor – Valea Adanca – Poiana Izvoarelor – Gura Diham

Articolul din ziua 1 il gasiti aici.

Continuare ….

Duminica dimineata aram asa de obositi datorita traseului din prima zi ca nici nu ne venea sa iesim din sacii de dormit. Probabil ca in mintea fiecaruia dintre noi a trecut gandul renuntarii … unii dintre noi chiar au renuntat. Insa ceilati am plecat mai departe catre o noua aventura …. (din 6 persoane am ramas un grup de 4 persoane)

Rapa Zapezii – Braul Acelor – Valea Adanca

Participanti: eu, Octavian, Radu si Catalin

Schita traseului nostru: am urcat pe Rapa Zapezii, apoi Rapa Mare si am iesit intre Acele Morarului (Acum Mare si Degetul Rosu), am traversat pe Braul Acelor prin partea Sudica si am coborat prin Valea Adanca.

Asadar, conform schitei, am urcat si am traversat Acele Morarului pe linia rosie si am coborat pe linia albastra.

Ne-am umplut termosurile cu ceai cald, ne-am echipat, si am plecat usurel spre Poiana cu Urzici (Triunghi Rosu).

In fotografia aceasta puteti vedea clar Rapa Zapezii cu Rapa Mare, si Valea Adanca pe unde ne-am retras …Acele Morarului in rasarit de soare.

La drum …

Initial, echipa este compusa din 5 persoane. Mugur insa renunta chiar de la inceputul urcarii pe Rapa Zapezii, intrucat i se face rau …

Dupa ce ne-am echipat cu coltari, pioleti si casti de protectie am inceput usurel ascensiunea pe Rapa Zapezii. Auzisem ca traseul ce urma sa-l facem era ceva mai greu decat cel din ziua precedenta (aici), si avem emotii mari. Zapada a fost buna si o bucatica de drum am mers fara probleme. Tocmai descopeream ca a urca pe o panta cu inclinatie mare nu este ceva asa de dificil, pana la urma …

Rapa Zapezii si Valea Adanca pleaca din acelasi punct: Rapa Zapezii in stanga si Valea Adanca in dreapta.

Ne lovim si de prima saritoare. Oboseala de prima zi se resimtea, asa ca baietii au decis sa nu se riste la liber si sa se asigure. Mai intai Octavian si Radu il asigura pe Catalin la 2 pioleti bine fixati in zapada. In ascansiunea sa, Catalin se mai foloseste de o asigurare intermediara realizata cu ajutorul unei cordeline si un anou. Dupa ce a trecut de saritoare, Catalin a batut un piton si a montat un friend si a pregatit coarda pentru a ne fila. In timp ce Radu urca, Octavian imi explica “nodul de ghetar” (nodul Fluture) … semana mult cu ceea ce citisem intr-o carte de alpinism, insa din carte nu intelesesem nimic.

Eu in plina ascensiune …..
– Si de aici ce fac??? – intreb ramanad blocata intr-o pozitie incomoda.
– Te urci cu grija si atentie, numai sa nu calci pe coarda!!! – raspunde Radu.

Cu siguranta nu mi-a elucidat dilema: nu aveam de unde sa ma tin, pioletul parea ca nu vrea sa se fixeze nicaieri… Pana la urma bag pioletul intr-o fisura si-l rasucesc cateva grade dreapta: gata, s-a fixat!!! Acum sus!!

Mamaaaaa ce m-am chinuit!!! Da’ ce bine ca am reusit! Scot caraba …. si dau drumu la coarda!
– Sa stii si tu, cand iesi din coarda, desfaci nodul!! Aici nu facem ca la panou, adica iesim din coarda si lasam opt-ul facut – imi zic baietii. Ups, greseala mea!

Apoi incerc sa-mi gasesc o pozitie cat mai buna pentru a ma odihni si a-l astepta si pe Octavian … Moment in care Radu imi arata cum sa-mi fac asigurare la piolet cu ajutorul unui anou … ce bine, acum sunt mult mai relaxata si pot sa fac si poze …

Urmeaza si Octavian, cel din urma, care, folosind capatul corzii, se leaga intr-un nod “opt”.

Mai stam putin, apoi il lasam pe Catalin in urma sa stranga coarda si regruparea, Radu o ia inainte sa bata urme iar eu si Octavian ne tinem in urma lui Radu. Nu dureaza mult pana ne ajunge Catalin din urma.

Pe o portiune destul de buna ascensiunea nu a ridicat probleme. Intalnim si bifurcatia spre Rapa Mica (dreapta), noi insa continuam sa urcam pe firul principal.

In jos pe vale …

In zare.

Iata-ne la bifurcatia Rapa Mare – Rapa Crucii. Aici ne-am oprit cateva minute si am stat pe ganduri: pe care sa o facem? Ne decidem asupra Rapei Mari deoarece Octavian o mai facuse cu un an inainte in Martie si se stia in mare cam care sunt dificultatile …. Haidem!!

Nici nu intram bine pe Rapa Mare, ca ne si lovim de o saritoare mai naravasa. Baietii il asigura pe Radu, de data asta, in pioleti pentru a urca primul. Dupa ce a trecut de saritoare, a batut doua pitoane, a pregatit asigurarea …. lucruri care au devenit uzuale acum.

Apoi ne continuam ascensiunea pe vale pe teren usurel.

Lasam in urma Coltul Mosului (stanga).

Ajungem si la primul horn. Era acoperit cu zapada in mare parte … Catalin ne-a facut o demonstratie a tehnicii “rama” (atentie, aceasta tehnica nu exista, a fost doar o gluma de-a hoastra – ne-am tarat) ;).

Continuam in sus, valea se ingusteaza …

O alta sarioate pe care Octavian a preferat sa o catere la ramonaj.

Vroiam sa invat si eu ramonajul, asa ca dupa ce a reusit Octavian sa urce, a tras cu cordelina atat rucasacul lui, pe care il lasese la mine cat si rucsacul meu si am exersat si eu… 😉

Mai trebuia sa mai fie un horn, nu?! A fost si al doilea horn, insa acoperit cu totu’ in zapda….

Si gata, suntem sus in Strunga Acului mare!!

In sfarsit soare, ceai cald si ciocolata …..

Dupa putina odihna am plecat mai departe pe Braul Acelor. Din strunga Acului Mare parea ceva mai dificil, dar cand esti acolo, pe brau, lucrurile sunt diferite…

Facem poze …

Radu

Catalin

Caprele

Octavian traversand pe brana: mai putina zapada, ca suntem pe partea sudica.

🙂

Zapada destul de moale ne fugea de sub picioare, si forma, cu incapatanare, bulgari mari sub coltari …. asa ca trebuia sa fiu atenta ca din cand in cand sa-mi scutur coltarii. Si multa atentie, muuuuuuu…ulta atentie ….

Ii vad pe baieti cum folosesc pioletul pentru echilibru, si incerc sa fac si eu la fel.

Privind spre nord si cautand o solutie de intrare in Valea Adanca: era cornisa, si destul de abrupt la plecare.

Panorama …

Continuam traversarea …

Lumina de apus e absolut superba

Baietii ma fotografiaza :).

Apoi urmeaza o coborare ceva mai delicata in Valea Adanca. Baietii descatara usor cu fata la perete, si eu am grija sa ii urmez.

La scurt timp se lasa intunericul….

Bateriile de la frontala mea se descarcasera din cauza frigului. Am continuat sa cobor pe urmele lui Catalin, care din cand in cand avea grija sa se uite in urma si sa imi lumineze si mie calea cu frontala lui.

Descatararea pe Valea Adanca a fost destul de palpitanta, asa pe intuneric, mai ales ca nu a fost lipsita de saritori.

Asa mi-am petrecut eu ziua de nastere. A fost o zi inedita, si probabil ca cel mai frumos cadou pe care il primisem vre-o data.

In drum spre casa ne-am oprit, noi echipa de patru care am ramas, la o ciorba in Sinaia. Atunci Radu m-a dojenit… parca il aud spunand:

“Silvia, tu esti incredibil de inconstienta. Habar nu ai ce s-ar fi putut intampla … Deci in ceea ce te priveste exista 2 variante:
1. Ori o sa mori aiurea pe munte ….
2. Ori o sa evoluezi super repede!

Cel putin eu asa cred…”