Din rubrica AMINTIRI

Perioada: o zi (2007.08.06)
Participanti: eu, Cristi, Adi, Paul, Vlad
Locatia: Bucegi
Traseu: Busteni – Valea Alba (1A) – Brana mare a Costilei – Creasta Vaii Albe – Brana Aeriana (1A) – Refugiul Costila – Busteni

ITINERAR – date tehnice/harti

Din Busteni am urmat poteca marcata TR de la Caminul Alpin pe Munticelul catre Poiana Costilei. Din cate am inteles din cartea “Trasee alpine in Carpati” de Walter Kargel se desprind 2 ramificatii din acest traseu:

- TG catre Valea alba
- BA catre Refugiul Costilei

Asa cum zice si in carte nu dupa mult timp de mers pe poteca TR, lasand in urma Munticelul, se desprinde la stanga o poteca bine definita. Singura problema este ca nu mai exista marcajul TG.

Se tine poteca si la fiecare ramificatie se ia stanga. Asa ajungem in locul numit “La Verdeata”. Mai jos e o schema cu Valea Alba cu vedere spre Creasta Picaturii si Albisoarele Caraimanului.

Din Valea Alba am iesit prin dreapta in Brana Mare a Costilei si am urmat brana pana la Coltul lui Gelepeanu.

De la coltul lui Gelepeanu am urmat Creasta Vai Albe si am coborat pe Brana Aeriana pana la Costila. De acolo am urmat poteca pana in Busteni.

POVESTEA:

Nu mai fusesem de foarte mult timp la munte. Traiam un sentiment ciudat, un dor cumplit de munte. Imi simteam viata goala si banala, eram din ce in ce mai trista, si parca muntele ma chema ….

Zi de zi, ore in sir, stateam pe net si citeam jurnalele de munte de pe carpati.org sau de pe alpinet.org. Acum, cand ma uit in urma, nu imi pot da seama cum am reusit sa rezist atat de mult timp fara munte, si cum am putut accepta sa sufar de atata dor. Intr-o zi, pe carpati.org la rubrica de “organizator de ture” a aparut o propunere de tura postata de un necunoscut pe nume Cristi. Si nu era vorba de orice fel de tura ci de o vale alpina!!!

Inima mea incepe sa o ia razna de o dorinta de nestapanit. Iau legatura cu acest necunoscut. Vocea lui nu prea mi-a inspirat incredere la prima convorbire asa ca am simtit o usoara dezamagire si nesiguranta. Dar dorinta era asa de mare incat deja era prea tarziu sa ma mai razgandesc.

Imediat ce m-am intors din tura am pus un articol pe carpati.org dar care, din pacate s-a pierdut. O sa incerc sa redau articolul pe baza backup partial …deoarece consider ca asa voi putea reda mult mai fidel entuziasmul pe care l-am simtit atunci.

Gandurile de atunci vor fi redate cu text italic.

A fost o data ca niciodata cativa doritori de mers la munte din Bucuresti. Nu se cunosteau, insa datorita tehnologiei avansate in domeniul retelisticii si a calculatoarelor, respectiv a internetului, s-au gasit, si s-au decis sa mearga pe munte impreuna.

Silvia, Vlad, Adi si Cristi s-au cunoscut in Bucuresti, la gara, la casa de bilete: ce frumooooooos!!

Au ajuns in Busteni cu trenul rapid 825 de 6:30 din Bucuresti. La 8:12 erau in Busteni incercand sa dea de un alt doritor de mers pe munte… Paul, care lasase de inteles ca vrea sa li se alature.

Nu dupa mult timp de asteptare, a aparut si Paul cu un zambet timid pe buze. Hahaha, ca de parca Silvia nu era tot asa!

Si-au facut toti plinul la apa (2 litrii de persoana) si “Hai la drum!”

Desi incercasem sa-mi fac temele de acasa, recunosc ca nu prea am dat randament. Cristi ne-a ajutat sa identificam vai, fisuri, varfuri, creste. Pe mine, personal, m-a cam uimit.

Tin minte ca ma uimise la fel de mult cum ma uimise si Nae cand l-am cunoscut. Stia orice vale, creasta, perete. Ni le arata pe rand si ma intristam caci cu greu reuseam sa retin cate ceva. Era extrem de rabdator cu noi, 4 incepacei care nu mai fusesem niciodata pe o vale alpina si care nu mai privisem niciodata muntele din unghiul acela, alpin.

Ia sa vedem daca am retinut bine… sper sa nu ma fac de ras…
- se distinge in centru Vf Picaturii
- in dreapta e Peretele Vai Albe unde se distinge clar Fisura Albastra
- intre Peretele Vaii Albe si Peretele Albisoarelor Caraimanului (nu se vede in poza – de partea cealalata a Crestei Picaturii) se afla Valea Alba, pe care am urcat noi …

Crucea Caraimanului

:)

De la Caminul Alpin se intra in padure pe marcaj TR

Dupa putin urcus am dat de o poienita frumoasa, in care se afla o troita … Spre parerea de rau a lui Adi, nimeni nu s-a sinchisit sa se apropie de ea ca sa faca o poza de grup acolo, asa ca s-a multumit sa ne pozeze in timp ce mancam

Locul il numim “La Troita”

:)

Tin minte ca in drumul nostru imi era cumplit de teama sa nu raman in urma si sa fiu o povara pentru toti ceilalti. Imi doream nespus sa finalizam tura pe care ne-o propusesem in ciuda a ceea ce spunea Cristi, si anume ca “Important nu e sa facem tot ce ne-am propus ci faptul ca suntem la munte.”. Pe vremea aceea nu il intelegeam! Eu imi doream sa fac ture cat mai lungi si mai complexe, sa vad cat mai mult …

Am incercat sa fiu atenta la traseu si, din cate retin, pe drum am mai intalnit una sau doua ramificatii, iar noi am tinut poteca la stanga ….

Mergem ce mergem… vorbim ce vorbim, Cristi ne arata tot ce se putea vedea, Vlad isi inaugureaza bucuros betele proaspat achizitionate, Paul zambeste (zice ca asa zambeste el cand ii place)… si Adi e innebunit sa ne aseze la poza…

Gata, a reusit! Acestia suntem toti!

:)

:)

Cred ca nu exista cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o incercam atunci.

:)

Era un grup de necunoscuti, care in cel mai scurt timp devenisera aceia cu care impartaseam bucuria de a fi la munte, si simteam continuu un sentiment de recunostinta fata de ei.

Inca un pic, si iesim in locul numit “La Verdeata” de unde incepe urcusul pe Valea Alba.

“La Verdeata” - Fericitaaaa!

Peretele Vaii Albe. Se distinge clar Fisura Albastra.

Fisura Albastra … e un traseu de alpinism cu mit/istorie.

Ne echipam si plecam la drum pe Valea Alba. Cristi avea doua casti de alpinism si imi da si mie una pe un ton care nu accepta un refuz. Ma supun desi stramb neincetat din nas!

Atunci Cristi ne explica de ce este utila o casca de alpinism pe o vale si care sunt factorii de risc. Ma convinge, insa acest lucru nu face sa ma simt mai putin haiaosa cu casca acea mare, caci o simteam mare si grea pe cap.

:)

:)

:)

:)

:)

:)

Din cand in cand cate un baiat se oferea sa ma ajute. Insa nu acceptam ajutor de la nimeni. Vroiam sa ma descurc singura atunci ca sa fiu sigura ca ma voi descurca singura si in viitor.

:)

:)

:)

La un moment dat dam de o limba de zapada pe care o ocolim …

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

Saritoarea Carnului care se ocoleste prin dreapta

:)

:)

:)

:)

:)

La un moment dat Paul incepe sa maraie:
-Da’ capre negre nu vedem?
Cristi incearca sa-l consoleze, cand:
-Uite o capra neagra! Ba sunt doua! Ba treeee… PATRU!! Ce frumooooooossss!!!!

:)

Caprele

Pintenul Vaii Albe

Iar Pintenul Vaii Albe

La un moment dat unul dintre baieti sa vaieta: “M-a picurat!”
Eu zic: “Pe mine nu, ci se pare !!”
Altul: “Si pe mine! De 2 ori !!”
Eu: “Chiar ca si pe mine! Nu-mi vine sa cred!”
Adi: “Vine ploaia!!”
Eu: “Eh, ne-a picurat un pic sa ne sperie, da stati linistiti ca asta a fost tot!!!”

Dumnezeu ne-a ascultat rugile, cel putin eu stiu ca m-am rugat, ploaia nu a venit, si i-am multumit .

Initial am intrat prea repede pe o poteca laterala si am nimerit intr-o padurice de jnepenis. Totul parea perfect din cauza prezentei potecii …

:)

:)

:)

Ne intoarcem in Valea Alba.

Pauza de masa…

Acum, ca suntem cu burtile pline si cu rucsacii mai usurei, plecam in cautarea intrarii in Brana Mare a Costilei. Ne-am cocotat pe partea stanga sa putem sa distingem poteca catre brana ……. Cristi zicea ca ar fi existat 2 intrari in brana si ca una dintre acestea este marcata cu rosu BMC. Eu il cred!!

O noua saritoare

Aici refuz ajutorul unuia din baieti. Cristi ma incurajeaza zicand ca “Daca o cateri si pe asta, te iau pe creasta Malinului!”.

:)

Cristi vede intrarea in brana si ne-o arata si noua. Intram!

:)

:)

Valea Alba …

Brana Mare a Costilei

:)

>

:)

:)

Echipa

:)

Hai la drum …

:)

:)

:)

Ce aproape suntem de Crucea Caraiman!

… Si de Pintenul Vaii Albe!

:)

:)

:)

:)

Loc de popas.

:)

:)

Aici, daca tin bine minte se afla si un spit pentru asigurare. Noi am trecut la liber, desi Cristi avea la el coarda si hamuri sa ne asigure in caz de nevoie. Era uscat, si noi am fost destul de curajosi sa trecem … ;)

:)

Traversam un valcel pe la baza Blidului Uriasului

:)

:)

Blidul Uriasului

Fisura Rosie cu alpinisti in regrupare. Era pentru prima data in viata mea cand vedeam alpinisti in traseu, in mod real. Ma uitam uimita la ei … mi se parea incredibil de greu dar si interesant ceea ce faceau ei.

:)

:)

Ajunsi in zona Coltul lui Gelepeanu vedem un grup de oameni care vin inspre noi tot pe BMC.

:)

:)

In acel grup, tin minte ca era cineva cu capul pansat. Atunci, Cristi ni l-a dat de pilda: “Ce se intampla daca nu porti casca!”

Ei au urcat sus in platou prin Coltul lui Gelepeanu in timp ce noi ne-am continaut drumul in jos, pe Creasta Vaii Albe.

:)

Vf Picaturii cu Creasta Picaturii

Vf Picaturii

Coborare pe Creasta Vaii Albe

Coboram un pasaj prevazut cu lant fix.

La intrarea pe Brana Aeriana facem pauza de masa si scuturat bocancii …

Brana Aeriana este un traseu de retragere din Peretele Vai Albe pentru Alpinisti. Pe vremea aceea nu stiam,si nu intelegeam cum un traseu nemarcat poate fi atat de bine asigurat cu lanturi fixe. Atunci am trecut tinandu-ma de lanturi insa, in viitor cand am mai trecut pe acolo, retragandu-ma din trasee de alpinism, am trecut avand ham pe mine asigurata lasand caraba sa culiseze pe lantul fix. Nu cred ca e asa de riscant sa treci neasigurat, insa un alpinist in retragere este foarte obosit si risca sa faca greseli.

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

:)

Pauza de fotografii

Respiram usurati crezand ca tot greul a trecut insa pe drum mai dam de 2 pasaje prevazute cu lanturi unde stam la coada …

:)

:)

Intre timp admir Tancul Mic

Am tot coborat, si coborat… Doar ca am ratat sedinta de poze de la “La Panda”…
In locul numit “La Panda” traseul se bifurca: se poate merge direct pe Valcelul Stancos, sau exista poteca de ocolire. Noi am mers pe poteca de ocolire.

Ultima suflare…

Prima data la Refugiul Costila. Nu am vazut mare lucru din el …

Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea mea…

Concluzie: Cristi si-a propus sa ofere o zi de fericire la cativa incepacei, si a reusit. Multumim frumos!