2006.08.16 – Cros pe Creasta Pietrei Craiului

Din rubrica AMINTIRI

Perioada: O zi si un pic
Echipa: … Cei din prima poza ce va urma plus fotograful: Viorica

Nae se gandea deja la ture mai tari. Si pentru acest lucru, avea nevoie de un grup mai mic de participanti, alesi: spuma! Imi doream nespus sa ma aflu printre acei oameni selectati, insa Nae nu avea incredere in mine ca si potential fizic si psihic, plus ca era din ce in ce mai suparat pe mine si acest lucru se vedea in comportamentul lui. Poate ca as fi inteles la momentul respectiv care era problema daca mi-ar fi explicat concret sau …. habar nu am! Cert e ca simteam ca ma cam dadea la o parte. Trist!

In tura din Macin aud de intentia turei din Piatra Craiului, care era deja aranajata: perioada, loc/ora de intalnire, participantii ….
– Nae, vreau si eu sa vin!
– Nu mai e loc, gata! Plus ca tu nu ai ce cauta in tura asta…. o sa alergam!
– Da’, pot, stiu ca pot, si vreau si eu sa vin! – insist. Asa cum am mai zis, lui Nae ii era greu sa refuze …
– Bine! Dar daca nu poti te lasam acolo, sa stii!! – imi zice amenintator.
In primul rand nu as fi crezut ca ar fi in stare sa ma lase in urma, si in al doilea rand eram mult prea increzatoare in potentialul meu ca sa ma sperie aceasta mica amenintare. Eram pe de o parte fericita ca “s-a facut loc” si pe de alta parte trista datorita atitudinii lui Nae fata de mine. Cred ca eram singura persoana careia Nae i-a zis vre-o data “tu nu poti!”, ba chiar in mod repetat. El avea totdeauna o atitudine pozitiva, si ii incuraja pe toti prin “Hai, ca poti!”, numai ca pentru mine avea o strategie mai deosebita. Era oare o strategie prin care sa ma ambitioneze, sau … Nu am reusit niciodata sa-mi explic, insa daca era asa, nu a reusit decat sa ma indeparteze si sa ma intristeze.

In ciuda faptului ca urma sa merg in aceasta tura, imi dadeam seama ca toate visele mele se spulberasera si ca Nae ma dadea la o parte, deci nu era loc pentru viitor, deci nu era loc pentru acele “ture tari” pe brane, valcele, nemarcate …. :(. Aveam un deosebit respect pentru acest om, care se batea cap in cap cu faptul ca usor usor imi pierdeam increderea in el … Ah, ce era in mintea mea! Caci asa cum am mai zis, toate visele mele de munte erau strans legate de Nae, nu vedeam cum as fi putut continua fara el.

Dar hai sa ne intoarcem la tura noastra: vineri seara ajungem in gara la Brasov. Uite si echipa!

Nae negociase cu cineva sa ne asigure transportul cu microbuzul pana la Zarnesti. Ma simteam putin aiurea (in plus) … si din ce in ce mai descurajata de afirmatiile lui Nae. Zambeam, radeam, dar eram trista ….

πŸ™‚

Se inoptase deja cand incepem urcarea spre Cabana Curmatura. Toata lumea o ia in urcare rapida in sus. Raman in urma gafaind. Mi se desfac sireturile, dar nu ma opresc de teama sa nu fiu lasata in urma. Nea isi arata grija fata de fiecare participant: se oprea sa bea apa cand le era sete, sa isi aseze ecipamentul cand era nevoie … dar eu nu aveam nici un cuvant de zis: mi-am dat imediat seama ca sireturile le voi lega atunci cand alt participant va avea nevoie sa se opreasca, si voi bea apa atunci cand altui participant ii va fi sete … Alergam dupa ceilalti, refuzam sa ma opresc, si chiar si cand acestia se opreau doar asteptam linistita in urma lor …

Nae ii desemneaza pe Vio si Octavian sa faca cat mai multe fotografii pentru jurnalul de pe carpati.org care avea sa fie scris de Vio …

Supararea imi mai trecea atunci cand unul dintre ceilalti participanti mai ramanea in urma mea si vorbea cu mine, ma inveselea ….

La Curmatura ne mai intalnim cu alti cunoscuti … faceau foc in fata cabanei …

πŸ™‚

πŸ™‚

In cabana ne asezam cu toti la masa ….

Speriata de atitudinea lui Nae (amenintatoare), si de faptul ca nu m-as putea descurca daca as fi lasata in urma le zic baietilor:
– Cred ca Nae vrea sub orice forma sa ma lase in urma. Stati macar doi dintre voi in spatele meu, caci pe mine singura ma lasa, dar 3 participanti nu lasa ….

πŸ™‚

Dimineata! Vazand ca ma grabesc sa fiu gata Nae imi zice:
– Silvia, nu te grabi ca mai este timp destul. Nu plecam chiar acum.
Ma linistesc. Eram gata de mult! In asteptare imi desfac o ciocolata … apoi ma duc linistita la toaleta. Cand ma intorc nu mai era nimeni. Aud voci de undeva de sus. Echipa facuse fotografia de start si plecase fara mine! πŸ™

M-am panicat! Imi venea sa plang dar nu era timp de asa ceva, trebuia sa-i ajung din urma! Nici macar nu stiam pe ce marcaj au plecat, si imi parea rau ca nu intrebasem. Ii dau la nimereala in sus, pe o poteca bine definita, pe un marcaj, ciulind urechile dupa voci, gafaind, sufocata de un nod intepenit in gat. Stiam ca nu s-ar fi oprit sa ma astepte, asa ca nu strig … πŸ™

Apoi aud strigate, si vad lumini de frontale palpaind in fata mea. Nu am intrebat niciodata de ce se oprisera, sau de ce strigau, insa am ramas cu gandul dulce ca acei oameni strigau si palpaiau frontalele ca sa ma ajute, si ca se oprisera pe motiv ca sa bea apa ca sa ma astepte …

I-am ajuns din urma si m-am linisitit, insa … nu, nu am gustat nici o clipa tura. Ceilalti ma mai incurajau …. Nu aveam chef de poze, nu aveam chef de nimic. Singura mea grija era sa nu raman in urma. Capul meu era plin de ganduri si de semne de intrebare … Nae, nu mai era cel pe care il cunoscusem eu! πŸ™

La rasarit!

De fiecare data cand e vorba de chestii tehnice, tasnesc in fata ca un iepuras! Tineam bine ritmul, ba chiar era mult prea relaxat pentru mine …

πŸ™‚ Baietii stateau in spatele meu … si daca era sa ma depaseasca ii rugam sa stea in spate: tineam ritmul foarte bine insa trebuia sa fiu sigura!

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚ Nae!

Poze facute de Octavian si Vio: Peisaje de care eu nu m-am putu bucura!

πŸ™‚

Echipa fara Nae care face fotografia.

πŸ™‚

πŸ™‚

Pauza de dezechipare …

πŸ™‚

πŸ™‚ La fiecare punct de reper sa facea poza pentru a inregistra timpi realizati …

πŸ™‚

πŸ™‚

Cat mai multe poze: cat mai multe dovezi ca noi chiar am facut ceea ce o sa spunem ca am facut!

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

Fereastra Zmeilor …

πŸ™‚

Flora …

πŸ™‚

πŸ™‚

Din cand in cand Nea propunea o pauza de 3-5 min dupa ceas. Avand in vedere ritmul relaxat, mie mi se pareau mult prea dese si prea lungi pauzele … mai ales ca ne opream si pentru fotografii sau alte chestii …
Oricum, in mintea si psihicul meu domina tristetea si dezamagirea …

Orga Mare

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚ Marele Grohotis

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚ De la Curmatura pana in Saua Funduri s-au facut 7 ore. Oho! Mare bucurie pentru Nae care realizase un imens record …

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

La Refugiu din Funduri ..

πŸ™‚

πŸ™‚ Vio ii atrage atentia lui Nae ca “Ai vazut ca Silvia a reusit sa tina ritmul?!”. Din punctul meu de vedere, totul fusese foarte lejer, si nu simteam ca as fi demonstrat ceva. Pentru ca nu simteam ca as fi avut de demonstrat ceva …. eram asa de trista incat aceasta tura considerata o frumoasa realizare pentru ceilalti participanti, era o imensa deceptie pentru mine.

Spre Zarnesti ….

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

πŸ™‚

:)Spre gara Brasov … apoi acasa!

Concluzie:
– O tura incredibil de trista;
– In urma acestei ture si-a facut nastere o dorinta: sa repet tura (fara Nae), si sa ma bucur de Crai, si sa fac muuulte poze!

2 thoughts on “2006.08.16 – Cros pe Creasta Pietrei Craiului

Leave a Reply

Your email address will not be published.